Pe cărarea adâncă a sfințeniei, puține nume strălucesc cu atâta lumină precum cel al Sfintei Alexandra Schimonahia, pustnică și întemeietoare a vestitei Mănăstiri Diveevo, în Rusia pravoslavnică a secolului al XVIII-lea. Născută cu numele de mireancă Agafia Semionovna Melgunova, într-o familie înstărită, în părțile Iaroslavlului, Vladimirului și Riazanului, viața ei s-a îndreptat de tânără către calea nevoinței, după ce a rămas văduvă. Această durere pământească avea să devină pentru ea prilejul unei transformări cerești.
Chemarea Maicii Domnului
În jurul anului 1760, Agafia intră în Mănăstirea de maici Florovski din Kiev, unde este tunsă în monahism cu numele de Alexandra. Însă nu era locul rânduit de Dumnezeu pentru nevoința ei. Curând, în urma unei vedenii minunate, Maica Domnului însăși îi arată că este aleasă să întemeieze o mănăstire nouă. Această chemare cerească nu era un simbol, ci o poruncă sfântă. În urma unor pelerinaje și rugăciuni neîncetate, Sfânta Alexandra Schimonahia ajunge, sub purtarea de grijă a Maicii Domnului, în satul Diveevo din provincia Nijni-Novgorod, locul ce avea să devină al patrulea așezământ ales și ocrotit de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pe pământ.
Rădăcinile duhovnicești ale Sfintei Mănăstiri
Diveevo nu era departe de Sarov, o vatră de rugăciune și pustnicie unde monahii trăiau în aspră nevoință și după rânduiala vechilor cântări bisericești. Aici, sub ocrotirea acestor isihaști ai Sarovului, Sfânta Alexandra Schimonahia a întemeiat obștea de maici. A ridicat, cu ajutorul sătenilor, o biserică închinată icoanei Maicii Domnului din Kazan, iar viața obștii s-a așezat pe temeliile: sărăciei de bună voie, lucrului cu mâinile, primirii pelerinilor și neîncetatei rugăciuni a lui Iisus Hristos.
Ea a fost pentru aceste maici nu doar o conducătoare, ci o mamă duhovnicească. Așa cum spunea mai târziu Sfântul Serafim de Sarov, ele erau „os din osul și carne din carnea deșertului Sarovului”.
Nevoință și smerenie
Deși provenea dintr-o familie înstărită, Sfânta Alexandra Schimonahia a lăsat în urmă orice avuție lumească. Tot ce a avut a fost donat: o parte pentru construcția bisericilor și alta pentru ajutorarea săracilor, orfanilor și văduvelor. Ea însăși trăia în simplitate desăvârșită. Spăla hainele surorilor, curăța grajduri, îngrijea bolnavele și lucra fără odihnă.
Țăranii din Diveevo aveau să povestească ani la rând despre blândețea, smerenia și dragostea ei. Trăia ca o mare pustnică, însă niciodată nu și-a arătat faptele. Le făcea în taină, ca înaintea lui Dumnezeu.
Moartea în sfințenie și proorocia mănăstirii
Cu două săptămâni înainte de adormirea ei, Maica Alexandra a fost tunsă în Marea Schimă îngerească. În acel timp, a prorocit construcția unei mari mănăstiri și tulburările ce vor veni asupra acesteia. A adormit în Domnul pe 13 iunie 1789, lăsând în urmă o obște de maici nevoitoare și o vatră monahală ce avea să înflorească duhovnicește în secolele următoare.
Sfântul Serafim de Sarov, contemporan al Maicii Alexandra, o cinstea adânc, mărturisind că ea se află „lângă tronul lui Dumnezeu” și învățând pe maici să i se roage cu cuvintele:
„Maica și stăpâna noastră, iartă-mă și roagă-te pentru mine. Așa cum ai fost iertată de Domnul, așa să fiu și eu iertată și adu-ți aminte de mine în fața tronului lui Dumnezeu.”
Minunile Sfintei Alexandra
După trecerea sa la cele veșnice, Sfânta Alexandra Schimonahia a început să se arate celor care o chemau cu credință. Mărturiile despre minunile sale s-au păstrat în cronicile Mănăstirii Diveevo. O întâmplare notabilă este cea din anul 1879, când locotenentul în rezervă F.N. Sergeyev, aflat pe patul morții, s-a vindecat de o boală incurabilă după ce s-a uns cu mirul izvorât din moaștele Sfintei. A povestit cum a văzut cu ochii lui trupul neputrezit, din ale cărui oase de culoare chihlimbarie izvora mir sfințit din frunte și din orbite.
O altă femeie bolnavă a primit poruncă în vis de la Sfânta Alexandra Schimonahia să meargă la Sfântul Serafim pentru vindecare. Ascultând, s-a tămăduit în chip minunat.
Chiar și icoana Sfintei Alexandra, păstrată în Mănăstirea Diveevo, a început să fie cinstită ca făcătoare de minuni, vindecând pe cei ce se roagă cu credință.
Cinstirea neîncetată
Sfânta Alexandra Schimonahia este pomenită în Biserica Ortodoxă la 13 iunie, ziua adormirii sale. Moaștele ei sunt păstrate cu mare evlavie în Mănăstirea Diveevo, iar o părticică a fost adusă și în România, în Biserica Mare a Mănăstirii Frumoasa din Iași, unde credincioșii o pot cinsti cu evlavie.
Viața ei este o pildă de ascultare, nevoință, smerenie și dragoste față de Dumnezeu și față de aproapele. Prin rugăciunile sale, mulți au primit ajutor, iar Mănăstirea Diveevo, supranumită „lotul Maicii Domnului”, a devenit unul dintre cele mai iubite și vizitate locuri de pelerinaj din Rusia ortodoxă.
Mesajul Sfintei pentru noi
Într-o lume tulburată de griji și zgomot, viața Sfintei Alexandra ne îndeamnă să redescoperim liniștea inimii, rugăciunea continuă și slujirea cu dragoste. Ea nu a cerut nimic pentru sine, ci a dăruit totul lui Dumnezeu și aproapelui, trăind cu credința că smerenia și tăcerea pot muta munții.
Să ne rugăm Sfintei Alexandra cu nădejde și credință:
„Sfântă Maică Alexandra, tu care ai fost aleasă de Maica Domnului spre lucrare mare, roagă-te pentru sufletele noastre. Așa cum ai slujit cu umilință și iubire, învață-ne și pe noi calea rugăciunii curate și a jertfei fără cârtire.”
Sfânta Alexandra Schimonahia rămâne până astăzi o lumină neînserată a Ortodoxiei rusești, iar urmele pașilor ei se sărută cu evlavie de către credincioșii care știu că sfințenia nu înseamnă cuvinte mari, ci dragoste mare și slujire până la capăt.