Intrând într-o biserică ortodoxă și ridicând privirea spre cupolă, spre Sfântul Altar sau spre scenele ample zugrăvite pe pereți, putem observa uneori făpturi cerești care nu seamănă cu reprezentarea obișnuită a îngerilor.
Unele au șase aripi, altele sunt înconjurate de ochi sau sunt reprezentate într-o formă care amintește de o roată înaripată. Sunt Serafimii și Heruvimii, cete îngerești pe care iconografia ortodoxă le înfățișează potrivit mărturiilor Sfintei Scripturi și înțelesurilor transmise de Tradiția Bisericii.
Pentru credinciosul de astăzi, asemenea reprezentări pot părea greu de descifrat. De ce Serafimii au șase aripi? De ce apar atât de aproape de Hristos Pantocrator? De ce Heruvimii sunt zugrăviți uneori cu numeroși ochi? Și, mai ales, cum putem face deosebirea între ei atunci când îi întâlnim într-o biserică?
Răspunsurile se află în textele biblice care au inspirat iconografia creștină și în simbolismul duhovnicesc al acestor reprezentări.
Serafimii, făpturile cerești „de foc”
Denumirea de „serafim” provine din limba ebraică și este legată de ideea de ardere. De aici și înțelesul duhovnicesc atribuit Serafimilor: sunt făpturile cerești mistuite de iubirea pentru Dumnezeu, aflate în apropierea slavei dumnezeiești.
Imaginea lor este legată în primul rând de vedenia prorocului Isaia. Acesta Îl vede pe Domnul șezând pe un tron înalt, înconjurat de Serafimi, fiecare având câte șase aripi. Două dintre aripi acoperă fața, două acoperă picioarele, iar cu două zboară. Ei strigă unul către altul cuvintele pe care fiecare creștin ortodox le recunoaște din Sfânta Liturghie: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!”.
Această descriere biblică explică una dintre cele mai ușoare modalități prin care putem identifica un Serafim într-o pictură bisericească: prezența celor șase aripi.
În anumite reprezentări iconografice, între aripi apare un chip omenesc, adesea tânăr. În altele, aripile acoperă aproape în întregime chipul. Gestul nu trebuie înțeles ca o simplă alegere artistică. El exprimă simbolic măreția și lumina dumnezeiască înaintea cărora chiar și puterile cerești stau cu smerenie și cutremur.
Unde îi întâlnim pe Serafimi într-o biserică?
Locul în care sunt zugrăviți Serafimii spune, la rândul său, ceva despre slujirea lor. Ei pot fi întâlniți în cupola bisericii, în apropierea reprezentării lui Hristos Pantocrator. Prezența lor în jurul Domnului subliniază caracterul ceresc al imaginii: Hristos este Împăratul tuturor celor văzute și nevăzute, înconjurat de puterile îngerești.
Serafimii pot apărea și în Sfântul Altar, inclusiv în compozițiile iconografice legate de Dumnezeiasca Liturghie. Această asociere nu este întâmplătoare. Liturghia pământească este înțeleasă de Biserică în legătură cu slujirea cerească, iar cântarea liturgică amintește în repetate rânduri de îngeri, Heruvimi și Serafimi.
Astfel, atunci când privim un Serafim zugrăvit deasupra noastră, nu avem înainte doar un ornament spectaculos. Iconografia ne amintește că rugăciunea Bisericii este orientată spre Împărăția lui Dumnezeu și că omul este chemat să se alăture, prin rugăciune și viață curată, laudelor aduse neîncetat Creatorului.
Heruvimii și vedenia prorocului Iezechiel
Dacă Serafimii pot fi identificați relativ ușor datorită celor șase aripi, reprezentarea Heruvimilor este mai complexă.
Una dintre principalele surse biblice care au influențat iconografia lor este cartea prorocului Iezechiel. Prorocul mărturisește că „s-au deschis cerurile” și a avut vedenii dumnezeiești. În cadrul acestei descoperiri apar făpturi cerești a căror înfățișare este impresionantă și dificil de transpus în imaginile obișnuite ale lumii materiale.
Iezechiel vorbește despre patru făpturi, fiecare având mai multe fețe și patru aripi. Apar chipuri de om, leu, bou și vultur. Vedenia cuprinde, de asemenea, imaginea unor roți uimitoare, aflate unele în altele și pline de ochi.
Descrierea nu trebuie privită ca un portret biologic al făpturilor cerești. Limbajul profetic încearcă să exprime prin imagini realități care depășesc experiența omenească obișnuită. Tocmai de aceea iconografia a preluat anumite elemente ale vedeniei, dezvoltând un limbaj simbolic propriu.
De ce Heruvimii sunt reprezentați cu mulți ochi?
În pictura bisericească, reprezentarea Heruvimilor poate fi simplificată față de complexitatea vedeniei lui Iezechiel. În anumite compoziții se păstrează un chip omenesc, iar aripile și elementele asemănătoare unor roți sunt însoțite de numeroși ochi.
Ochii au un puternic înțeles simbolic. Ei trimit la vederea și cunoașterea duhovnicească, nu la o particularitate trupească. Heruvimii sunt asociați în tradiția creștină cu înțelegerea și contemplarea tainelor dumnezeiești. Mulțimea ochilor devine astfel un mod iconografic de a arăta o realitate nevăzută.
Așadar, atunci când într-o frescă întâlnim o făptură cerească reprezentată cu aripi, roți și numeroși ochi, avem un indiciu puternic că este vorba despre un Heruvim.
În iconografia bisericilor, Heruvimii pot apărea mai rar sau într-o formă mai puțin evidentă decât Serafimii, însă prezența lor are o semnificație teologică profundă.
Heruvimul cu sabia de foc de la poarta Raiului
O altă imagine biblică importantă apare în cartea Facerii. După căderea protopărinților și alungarea lor din Eden, Dumnezeu așază Heruvimi și „sabia de flacără vâlvâitoare” pentru a păzi calea către pomul vieții.
Această scenă este reprezentată în iconografia legată de Adam și Eva și de pierderea Raiului. Prin urmare, atunci când vedem un înger sau o făptură cerească la poarta Edenului, asociată cu sabia de foc, contextul ne indică prezența Heruvimului.
Heruvimii sunt întâlniți și în compoziții eshatologice, precum reprezentările Celei de-a Doua Veniri a Mântuitorului. Și aici ei fac parte din lumea cerească ce înconjoară slava și judecata lui Hristos.
Există însă și o legătură pe care credinciosul o întâlnește la fiecare Sfântă Liturghie. Cântarea „Noi, care pe Heruvimi cu taină închipuim…” arată că Heruvimii nu reprezintă doar un subiect al picturii bisericești. Ei sunt prezenți în însăși conștiința liturgică a Bisericii. Credincioșii sunt chemați să lase deoparte „toată grija cea lumească” pentru a-L primi pe Împăratul tuturor, înconjurat nevăzut de cetele îngerești.
Cum îi deosebim, pe scurt, pe Serafimi de Heruvimi?
Pentru cel care privește pentru prima dată cu atenție pictura unei biserici, câteva elemente sunt de mare ajutor.
Serafimii sunt recunoscuți în primul rând după cele șase aripi, potrivit vedeniei prorocului Isaia. Ei apar frecvent în imediata apropiere a slavei dumnezeiești, inclusiv în cupolă, lângă Hristos Pantocrator. Uneori chipul lor este vizibil, alteori este acoperit de aripi.
Heruvimii sunt legați iconografic mai ales de vedenia prorocului Iezechiel. Ochii numeroși și formele asemănătoare unor roți înaripate constituie unele dintre cele mai distinctive elemente ale reprezentării lor. Contextul scenei poate oferi un indiciu suplimentar: Heruvimul poate apărea la intrarea în Rai sau în marile compoziții referitoare la slava și venirea lui Hristos.
Trebuie însă să ținem cont că iconografia nu funcționează asemenea unui catalog rigid. În funcție de epocă, școală iconografică și programul pictural al bisericii, pot exista diferențe de reprezentare.
Ce simbolizează aripile puterilor îngerești?
Atât în cazul Serafimilor, cât și al Heruvimilor, aripile nu trebuie interpretate în sens material. Îngerii sunt ființe spirituale, iar iconografia folosește semne văzute pentru a vorbi despre realități nevăzute.
Aripile exprimă înălțimea stării duhovnicești și apropierea de cele cerești. În același timp, ele sugerează repeziciunea și disponibilitatea cu care puterile îngerești împlinesc voia lui Dumnezeu.
Acest amănunt ne ajută să înțelegem însăși rostul icoanei. Iconografia ortodoxă nu urmărește simpla reproducere a lumii materiale. Ea folosește culoarea, forma, lumina și simbolul pentru a mărturisi adevărurile de credință.
De aceea, Serafimul cu șase aripi și Heruvimul plin de ochi nu sunt rezultatul imaginației fantastice a pictorului. Sunt reprezentări formate pornind de la limbajul Scripturii și dezvoltate în tradiția iconografică a Bisericii.
Icoana ne învață să privim dincolo de ceea ce se vede
Înțelegerea Serafimilor și Heruvimilor ne poate schimba felul în care privim pictura unei biserici. Ceea ce la început pare doar un detaliu decorativ începe să vorbească. Numărul aripilor, ochii, poziția în cadrul compoziției și apropierea de chipul Mântuitorului capătă sens.
Serafimii ne trimit cu gândul la iubirea arzătoare față de Dumnezeu și la cântarea neîncetată: „Sfânt, Sfânt, Sfânt”. Heruvimii ne amintesc de cunoașterea duhovnicească, de contemplarea tainelor dumnezeiești și de slava cerească descrisă de proroci.
În același timp, ambele reprezentări vorbesc despre slujire. Puterile cerești nu sunt zugrăvite pentru a stârni curiozitatea, ci pentru a arăta o lume aflată în ascultare față de Dumnezeu și în neîncetată doxologie.
De la cele văzute la cele nevăzute
Dacă vedem o făptură cerească având șase aripi, putem recunoaște în ea reprezentarea unui Serafim. Dacă observăm aripi asociate cu numeroși ochi sau cu forme asemănătoare unor roți, ne aflăm, cel mai probabil, înaintea reprezentării unui Heruvim.
Dar adevărata înțelegere nu se oprește la identificarea lor. Serafimii și Heruvimii ne amintesc că dincolo de lumea pe care o vedem există realitatea nevăzută mărturisită de Sfânta Scriptură și de Biserică. Iar icoana face tocmai această trecere: pornește de la culoare și formă pentru a îndrepta mintea și inima omului către cele cerești.
Astfel, când descifrăm limbajul unei icoane, nu învățăm doar să recunoaștem cine este reprezentat în ea. Învățăm, puțin câte puțin, cum să privim biserica drept ceea ce este: o mărturie văzută despre Împărăția nevăzută a lui Dumnezeu.