Străzi întunecate—antologie de urban fantasy #1—George R.R. Martin & Gardner Dozois (ed.)
Titlu original: Down These Strange Streets
Traducere: Laura Ciobanu
Editura: Nemira
Colecția: Nautilus
An apariție: 2015
Nr pagini: 400
Cotație Goodreads: 3,75
Rating personal: 3,5/5*
Urban fantasy, un subgen care a cunoscut în ultimii ani o ascensiune fulminantă, așa cum o spune chiar George R.R. Martin în prefața primului volum din Străzi întunecate, prefață care, mie cel puțin, mi s-a părut la fel de interesantă ca textele antologate. Martin ne explică originea subgenului, cel puțin în cazul colecției de față, amestec de horror și roman polițist noir. Am făcut această distincție fiindcă, deși, cum spuneam, subgenul ăsta ne-a invadat pur și simplu în ultimii ani, ceea ce a ajuns în librăriile noastre a fost mai mult YA urban fantasy, cu tot felul de adolescenți cu puteri supranaturale aflați în luptă cu forțele răului, chestie care, chiar și un fan ar trebui s-o recunoască, devine cam obositoare după o vreme…
De aceea povestirile astea au constituit o surpriză plăcută, autorii lor recunoscându-i drept înaintași pe Poe, Lovecraft ori Bram Stoker dar și pe Raymond Chandler, Dashiell Hammett, Micky Spillane, Ross Macdonald, eroii care străbat aceste Străzi întunecate fiind din aceeași familie cu durii clasici, singuratici și hârșiți de viață, creați de aceștia din urmă: Marlowe, Sam Spade, Mike Hammer ori Lew Archer.
”Pe aceste străzi infame trebuie să pășească un bărbat care nu este el însuși infam, care nu e nici corupt, nici înfricoșat. Detectivul trebuie să fie un bărbat complet, un bărbat oarecare și totuși un bărbat neobișnuit” scria Chandler în eseul său Simpla artă de a ucide, iar frazele acestea ar putea constitui motto-ul colecției, cu mențiunea că uneori detectivul se întâmplă să fie femeie iar în multe cazuri investigatorii sunt tot atât de neobișnuiți precum creaturile cu care se confruntă…
Moarte de mâna Dahliei e o poveste din universul True Blood (Vampirii Sudului), având-o drept eroină pe Dahlia Lynley-Chivers, o femeie vampir sexy dar foarte periculoasă, cu care fanii lui Charlaine Harris s-au mai întâlnit citind cărțile din serie. La petrecerea prilejuită de ascensiunea lui Joaquin ca șerif al cuibului de vampiri din Rhodes, la care au fost invitate și alte creaturi fantastice, vârcolaci, demoni, semidemoni, vrăjitoare etc, unul dintre oamenii ”dependenți de colți”, trimiși de agenția de donatori de sânge, este descoperit mort în bucătărie, cu beregata smulsă.
Pe baza simțurilor foarte dezvoltate (miros și văz) dar și a inteligenței și spiritului de observație remarcabile, Dahlia și Matsuda Katamori, care ”fusese un soi de polițist cu vreo două secole în urmă”, reușesc să descopere vinovatul și să îndepărteze rapid cadavrul și suspiciunile polițiștilor sosiți la fața locului în urma unui apel anonim. Soluția misterului e previzibilă, farmecul poveștii e dat însă de stilul autoarei, de umorul ei și de interacțiunile dintre personaje, în special cele dintre Dahlia și toți ceilalți. E o eroină puternică, din categoria badass, căreia i-aș citi cu plăcere aventurile, dacă Charlaine Harris s-ar hotărî să le scrie.
Pornind de la legenda lui Robert Johnson, un bluesman care și-ar fi vândut sufletul diavolului în schimbul talentului/succesului, Joe R. Lansdale ne spune, în Umbra sângerândă, o poveste tulburătoare (în lipsă de un cuvânt mai bun) despre un alt muzician și pactul lui păgubos, narată, într-un stil amintind de maeștrii genului hardboiled, din perspectiva unui detectiv particular fără licență din America de la sfârșitul anilor ’40.
”Din când în când mai fac ceva muncă de detectiv pentru cunoscuți, care mă recomandă altora. N-am permis. În orașul ăsta negrii n-ar putea căpăta permis nici dacă s-ar căca sticlă pisată.”
O fostă iubită, îngrijorată de soarta fratelui ei, Tootie, îl trimite în căutarea acestuia iar el acceptă, în ciuda faptului că individul nu i-a plăcut niciodată.
”Trăia din banii ei obținuți din prostituție și nu-l deranja de loc. Nu-mi plăcea de el. Dar recunosc un lucru. Băiatu' ăla știa să cânte blues.”
Motivul îngrijorării, un disc de vinil trimis de Tootie, înregistrat cu o muzică stranie și dezagreabilă ce pare să-i afecteze într-un mod ciudat:
”Era ceva înlăuntrul muzicii ăleia, ceva ce plescăia și se furișa, și gâlgâia, și delira, ceva neliniștitor ca un șarpe într-o mănușă de satin.”
Dintre toate textele antologate, ăsta mi s-a părut exemplul perfect de noir altoit cu horror, autorul are, cu siguranță, un talent remarcabil și o imaginație bolnavă, reușind să creeze, cu ajutorul unei cascade de imagini vizuale, auditive, olfactive, niște scene de coșmar pe care nu le poți uita cu una-cu două…
Inimă flămândă se petrece în inima ascunsă a Londrei, ”un loc întunecat și secret unde zeii și monștrii se încaieră pe alei, unde minunile și miracolele se găsesc două la un penny, unde tot și toți sunt de vânzare și unde toate visurile ți se pot îndeplini. Mai ales acelea din care te trezești urlând. În Zona Întunecată a Londrei este întotdeauna întuneric și-i întotdeauna ora trei dimineața, ora care pune la încercare sufletele oamenilor…și găsește că acestea lasă de dorit.”
Eroul seriei The Nightside, John Taylor, are reputația de a găsi întotdeauna ceea ce caută și acesta e motivul pentru care e angajat de Holly Wylde, o vrăjitoare care și-a pierdut inima…la propriu. Sau cel puțin așa susține ea, trimițându-l pe urmele unei casete speciale numite Pacea Inimii. Ceea ce urmează e o reinterpretare interesantă a romanului lui Dashiell Hammett, Șoimul maltez, în care Holly Wylde e la fel de încântătoare și mincinoasă precum Brigid O’Shaughnessy iar Elias Sweetman și Pistolarul sunt croiți după modelul duoului Casper Gutman—Wilmer Cook, singura diferență fiind aceea că tânărul pistolar din povestea noastră trage cu ”gloanțe conceptuale”(dar la fel de letale ca cele adevărate) iar finalul e ușor diferit.
Universul creat de Simon R. Green e foarte incitant, povestea mi-a plăcut destul de mult încât să-mi pară rău că în 2007, necunoscând nimic despre acest autor, am zis pas atunci când primele trei volume (Zona Întunecată, Trimișii Luminii și ai Întunericului, Tânguirea privighetorii) au apărut în românește la editura Vremea. Păcat, ar fi făcut o pereche grozavă cu cele din seria Dresden Files a lui Jim Butcher…
Ca și John Maddox Roberts, prezent în al doilea volum al antologiei, ori ca Danila Comastri-Montanari, David Wishart și chiar Caroline Lawrence, Steven Saylor scrie historical mysteries, perioada istorică vizată fiind antichitatea romană. Saylor e autorul seriei Roma Sub Rosa, avându-l drept erou pe Gordianus Descoperitorul, un detectiv avant la lettre. Eram deja familiarizată cu autorul și cu eroul lui prin intermediul editurii ALLFA care a publicat 2 volume din serie (al X-lea și al XIII-lea, în stil tipic românesc).
Povestea din antologie face însă parte dintr-un prequel al seriei, numit The Seven Wonders, în care Gordianus este un tânăr de 18 ani ce călătorește în căutarea celor șapte minuni ale antichității alături de tutorele său, poetul Antipater din Sidon.
Ajunși în Babilon, pentru a vedea grădinile suspendate ale Semiramidei, constată că orașul și-a pierdut aproape tot farmecul, devenind o ruină, palida umbră a măreței cetăți de odinioară. Doar poarta zeiței Ishtar și-a păstrat splendoarea, restul zidurilor au fost despuiate de cărămizile smălțuite, foarte căutate de colecționari.
Iar hanul la care au tras se află în vecinătatea unui templu părăsit care ar fi bântuit de spiritul răzbunător al unei femei, un lemur, după cum numesc romanii fantomele. Gordianus, bineînțeles, în loc să fie înspăimântat, devine curios…
N-aș considera-o (urban) fantasy, soluția misterului nefiind de natură supranaturală; are însă toate elementele care m-au făcut să îndrăgesc acest gen literar (atenția pentru detaliile care evocă perioada respectivă și dau autenticitate, amestecul între evenimentele și personajele istorice reale și cele fictive) și m-a făcut să mă întristez la gândul că niciuna din seriile astea n-au mai fost continuate de editurile care le-au lansat.
În Durere și suferință, un veteran cu PTSD, devenit polițist, anchetează, alături de partenerul său un caz aparent banal de incendiere și răpire (ori dispariție) a unei femei care însă devine din ce în ce mai complicat, mai straniu și mai periculos decât și-ar fi putut imagina.
Deși mi-a plăcut stilul lui S.M. Stirling iar personajele sunt convingătoare, nu pot spune că am apreciat prea mult povestea, poate din cauză că partea de horror a fost amânată până pe la sfârșit iar finalul n-a fost unul 100% satisfăcător. Te lasă cu mai multe întrebări decât răspunsuri, mi-a dat impresia de episod-pilot pentru un serial despre un polițist care luptă contra Forțelor Răului alături de partenerul lui non-uman (fiindcă n-am priceput despre ce creatură era vorba), urmând ca restul detaliilor să ne fie explicate în episoadele următoare. Ceea ce nu s-a mai întâmplat, evident.
E aceeași veche poveste—Carrie Vaughn, o nuvelă care mi-a amintit de Toți oamenii sunt muritori a lui Simone de Beauvoir și de povara nemuririi, chiar dacă eroul, vampir fiind, se presupune că a murit totuși la un moment dat. E o poveste dulce-amăruie, emoționantă însă mi s-a părut că se încadrează doar tangențial în genul literar al antologiei.
În Cel care dezlănțuie iadul, Laurie R. King ne prezintă ideea interesantă și destul de terifiantă—tocmai fiindcă pare posibilă—a unei inginerii genetice care a dus la apariția salaoamenilor, hibrizi umani având și ADN provenit de la Cryptobranchus alleganiensis, zisă și Hellbender, o salamandră gigantică din America de Nord, Hellbender fiind, de fapt, și titlul original al nuvelei.
Cum bine vă închipuiți, apariția/existența lor a creat controverse puternice, unii îi vor pur și simplu morți, văzându-i drept abominații, în timp ce alții îi consideră niște ”resurse neprețuite, a căror moștenire unică ar putea salva nenumărate vieți” și i-ar dori pe post de cobai în laboratoare. Așa că, în momentul în care mulți dintre ei încep să dispară, detectivul care se ocupă de caz nu știe la început a cui ar putea fi vina…
Un comentariu social cu privire la joaca de-a Dumnezeu, fundamentalism, diversitate și intoleranță/rasism deghizat inteligent într-o poveste polițistă plină de adrenalină care nu doar te încântă dar îți dă și ceva teme de gândire.
Glen Cook e un alt autor de care mi-aș fi dorit să aud înainte ca romanele lui—Compania neagră și Umbre stăruitoare—să dispară din librării deși poate că regretele nu-și au rostul având în vedere Hoții Umbrei, o poveste din seria Garret, PI. Nu că n-ar fi interesantă ori că universul creat nu e unul inedit, plin de personaje fantastice, ca asistenta lui Garret, dra Singe, o șobofată al cărei frate e unul dintre capii crimei organizate ori partenerul lui telepat, Mortul, ”un sfert de tonă de făptură non-umană decedată, instalată permanent într-un scaun din lemn de stejar făcut la comandă”. Doar că, tocmai când acțiunea atinsese punctul culminant și abia așteptam o soluționare isteață a misterului, s-a întâmplat finalul, brusc, abrupt și fără sens. Frustrare e un cuvânt prea blând pentru a-mi descrie reacția…
Doamna-i genul care țipă a fost destul de suprinzătoare fiindcă îl știam pe Conn Iggulden drept autor de romane istorice (Războiul celor două Roze, La porțile Romei, Moartea regilor). Povestea unui tip care începe prin a fi un escroc ce jecmănește văduve pretinzând c-ar fi medium dar ajunge la un moment dat să aibă de-a face cu stafii adevărate. Devine un vânător de fantome reputat datorită celor trei asistenți ai săi, Doamna, Thomas și Geronimo, care sunt…ați ghicit, fantome. Mi-a plăcut destul de mult, are și umor, are și părți terifiante, m-a dus cu gândul la comedia horror The Frighteners.
Dacă sunteți o persoană religioasă, indiferent de religie, ar trebui să închideți primul volum înainte de Niciun mister, niciun miracol fiindcă ideile Melindei M. Snodgrass vi se vor părea cu siguranță ofensatoare. Interesantă povestea, despre eterna bătălie dintre Bine și Rău, doar că forțele antagoniste se dovedesc a fi entități dintr-o altă dimensiune, având puteri incomensurabile, pe care oamenii le-au considerat dintotdeauna zei ori alte divinități, creaturi ”înclinate să le provoace oamenilor suferință și moarte”, ce se hrănesc cu sentimentele negative ale omenirii. Întâmplările se desfășoară pe fundalul marii crize economice din America anilor ’30, eroul, cunoscut acum sub numele de Cross, încercând să împiedice pe unul dintre Cei Vechi să ajungă președinte al SUA în locul lui Franklin Delano Roosevelt. Mai bine nu vă spun cine era Cross cu mai bine de 2000 de ani în urmă deși, dacă vă gândiți la semnificația numelui său…
Oricum, chiar dacă nu toate titlurile se încadrează în genul literar anunțat, chiar dacă nu toate sunt de nota 10, m-am bucurat totuși de cartea asta, nu mai pusesem de mult mâna pe o antologie de acest gen și mi-a amintit de vremurile când cumpăram almanahul Anticipația, de orele petrecute citind și recitind povestirile acelea.