Mai las-o moale cu fantomele-Megan Crewe
Titlu original: Give Up the Ghost
Traducerea: Adrian Deliu
Editura: Leda
An apariție: 2011
Nr pagini: 352
Goodreads: 3,52
Rating personal: 4/5*
Bârfe, răutăți, glume pline de cruzime, gafe, șotii sau char infracțiuni, fantomele din liceul Frazer sunt la curent cu tot ce se întâmplă, nimic nu scapă de ochii și urechile lor, n-au însă cu cine vorbi și se plictisesc…mă rog, de moarte. Uneori chiar se revoltă dar sunt total neputincioase:
''–Aș fi vrut să-i zic vreo două. Cum de nu funcționează trucul ăsta, ca-n filme? Nu pot să scriu pe oglinzi, oricât ar fi de aburite.''
Dar asta ia sfârșit când populara Paige McKenna moare iar Cass, sora ei mai mică, începe să vadă fantome.
Deși lucrează de acasă, tatăl ei este mult prea absorbit de proiectele sale pentru a-i acorda suficientă atenție iar mama călătorește mai tot timpul în interes de serviciu, mai ales de când a murit Paige, de parcă femeia ar încerca să se distanțeze de durerea acestei pierderi, fără să realizeze că fiica mai mică percepe acest lucru ca pe o respingere.
Invidia unei foste prietene i-a distrus reputația și a făcut-o ținta glumelor proaste și a bârfelor; cândva s-a numărat printre cei populari dar acum nu mai pune mare preț pe felul cum arată, ori cum se îmbracă, nu mai are prieteni, nu face parte din niciun grup, e un fel de outsider, de paria, disprețuită și temută în același timp.
”Danielle era cea care punea treburile în mişcare, cea care hotăra pe care coridor să ardem gazul şi prin care magazine să ne perindăm. Mda, cam făcea pe şefa câteodată. O sâcâia faptul că domnul Hesse îmi dădea mai multe pasaje solistice în cor, aşa că m-am mutat în formaţia instrumentală. Nu era mare chestie. Doar eram prietene; pur şi simplu, aşa procedai. Şi cu ea era mereu distractiv. Avea un al şaselea simţ care o informa unde avea să se petreacă vreo acţiune, iar dacă nu se întâmpla nimic, isca ea câte ceva.
Niciodată nu-mi trecuse prin minte că, într-o zi, ar fi putut simţi nevoia să işte ceva împotriva mea.
[...] Aşa că şi-a purtat războiul împotriva mea prin şoapte şi bileţele furişate, prin răutăţi scrise cu creta pe tablă, prin priviri duşmănoase fulgerate din celălalt capăt al încăperii. Şi l-a purtat având o armată în spate. După numai o săptămână, parcă fiecare fată din şcoală se hlizea atunci când, «accidental», mă călca pe picior, sau se ciocnea de mine din spate. N-a trecut mult până să intre şi băieţii în horă, scrijelindu-mi obscenităţi pe bancă şi lovind cu picioarele cărţile pe care mi le dărâmau din braţe. Toată lumea făcea asta, aşa că de ce nu şi ei?”
Singurii ei prieteni sunt fantomele iar fantomele, cum spuneam, știu toate secretele murdare. Cass n-are nicio reticență în a le dezvălui în public, se consideră un adevărat justițiar; când adolescenta de 16 ani trece pe culoarele liceului, elevii se feresc îngroziți din calea ei–asemenea personajului mitologic căruia îi poartă numele, Cassandra McKenna nu deschide gura decât pentru a da vești proaste…
Într-o zi însă, e abordată de unul dintre băieții populari din gașca lui Danielle, fosta ei prietenă. Deși a încercat să fie discretă atunci când vorbește cu Norris și Bitsy, fiindcă nu și-ar dori să fie obligată să meargă la psihoterapeut, se pare că Tim i-a observat comportamentul și i-a ghicit secretul, ori mai degrabă speră că i l-a ghicit. Mama lui a decedat de curând iar el are nevoie de ajutorul lui Cass pentru a lua legătura cu aceasta.
Tânăra și-a pierdut încrederea în oameni, fie că e vorba de adulți ori de cei de vârsta ei, socializarea nu-i punctul ei forte, am putea chiar spune că s-a sălbăticit, în plus, marginalizarea a înrăit-o și nu pare dispusă să acorde o a doua șansă nimănui, nici măcar fantomei lui Paige. Cu atât mai puțin să sară în ajutorul unui tip după care suspină toate fetele din liceu, chiar dacă respectivul și-a pierdut direcția, e debusolat și se află pe marginea prăpastiei…
Am sentimente amestecate în legătură cu romanul acesta. Am fost inițial dezamăgită, crezând că va fi urban și/sau dark fantasy însă, pentru un roman cu fantome, n-are suficient mister, suspans, tensiune. Aș zice că e un fel de Ghost Whisperer cu adolescenți dar lui Cass îi lipsește altruismul și compasiunea Melindei iar unele fantome din carte nu par dornice să-și rezolve problemele care le blochează în acest plan al existenței…
Nici nu se poate spune că e tipica poveste cu liceeni americani, chiar dacă liceul reprezintă decorul în care se petrece acțiunea, prezentat încă o dată ca o junglă plină de prădători și de victime. Ni se demonstrează că, uneori, prejudecăți au și cei de la baza lanțului trofic, nu doar cei aflați în vârful acestuia.
Nici eroina nu e tocilara fermecătoare din filmele de gen, Cass fiind mai degrabă o elevă mediocră, dar este un personaj interesant, dură și vulnerabilă în același timp, imperfectă, având destule defecte, dar plauzibilă, reală, tocmai datorită acestor particularități.
Chiar dacă în final există scena balului de absolvire, happy-end-ul și artificiile nu sunt incluse, locul lor fiind luat de o adiere de speranță și o promisiune de mai bine. Dat fiind tonul și subiectul cărții, un sfârșit á la Hollywood n-ar fi fost potrivit, această încheiere mi se pare mult mai adecvată, chiar dacă am citit multe păreri contrarii.
O poveste cu adolescenți puși în fața unor probleme de viață și de moarte, confruntându-se cu neputința de a face față pierderii cuiva drag, vinovăția, izolarea/marginalizarea, alcoolismul, tentative de sinucidere. Odată cu prietenia, iertarea, speranța, se regăsesc pe ei înșiși, se redescoperă și se acceptă așa cum sunt.
Mai las-o moale cu fantomele (”Mai las-o moartă cu fantomele” suna parcă mai bine) mi s-a părut mai profundă decât mă așteptam iar lectura a fost o experiență deosebită. O recomand în special celor care au fost încântați de trilogia Sallei Simukka, mi se pare că Lumikki și Cass au destule lucruri în comun, mai puțin partea de paranormal, iar ultimul volum, Negru ca Abanosul, se încheie la fel ca romanul de față, într-o notă optimistă dar fără happy-end…