Hoțul (Hoțul Reginei #1)-Megan Whalen Turner
Titlu original: The Thief (The Queen’s Thief #1)
Traducerea: Tatiana Dragomir
Editura: Arthur
Colecția: Excalibur
An apariție: 2014
Nr pagini: 304
Goodreads: 3,85
Rating personal: 4/5
La prima vedere, Gen e un hoț desăvârșit dar fără prea multă minte; a reușit să fure sigiliul regelui din Sounis dar, mai apoi, s-a lăudat prin toate cârciumile din cetate cu fapta lui, ceea ce i-a asigurat un sejur îndelungat în închisoare. S-a lăudat și că va evada însă, câteva luni mai târziu, e tot acolo, mai slab, mai murdar, mai flămând dar la fel de înlănțuit ca la început. Și încă mai visează la faptele mărețe care îi vor face la fel de vestit ca Eugenides, zeul hoților.
Și, până la urmă, norocul îi surâde; așa cum bănuia și spera, magul regelui are o misiune pentru el, una secretă, plină de pericole și mister, chiar dacă părerea acestuia despre Gen e destul de proastă.
''Ghinionul tău e că astfel de înzestrări speciale cum ai tu nu sunt întotdeauna însoțite și de inteligență. Pe de altă parte, norocul meu că nu mă interesează inteligența ta, ci îndemânarea ta ca hoț. Asta dacă ești într-adevăr un hoț așa de grozav pe cât spui că ești.''
Cuvântul ”mag” nu trebuie să vă facă să vă gândiți la Gandalf, e doar un titlu onorific, magul din carte, personaj fără nume, nu e decât un sfetnic și un cărturar, n-are puteri vrăjitorești.
''Magul era unul dintre cei mai puternici sfetnici ai regelui. În zilele de demult, până la venirea năvălitorilor, magii regelui trebuiau să fie vrăjitori. Dar acum nici măcar cei mai superstițioși dintre oameni nu mai credeau în vrăjitorii. Magul era doar un învățat care toată ziua citea pergamente și cărți scrise în toate limbile și studia tot ce se scrisese vreodată, precum și lucrurile care nu fuseseră scrise niciodată.''
Dovedind încă o dată că cititul e o activitate ce-ți aduce numai beneficii, magul a descoperit în acele pergamente locul secret al unei pietre magice, ”o piatră care a fost cufundată în apa nemuririi”–răsplata zeilor pentru un rege din vechime al țării vecine, regatul Eddis, un artefact extrem de important în stabilirea succesiunii la tron căruia i se pierduse însă urma acum mai bine de cinci sute de ani. Cum regele din Sounis are planuri mari atât cu neutra Eddis cât și cu ostila Attolie, vecină cu aceasta, magul pornește într-o misiune de recuperare a pietrei, misiune pentru care, evident, are nevoie de un hoț priceput.
Celor doi li se alătură Pol, un soldat destoinic, genul puternic, tăcut și atent la tot ce mișcă și tinerii ucenici ai magului, Ambiades și Sophos. Aceștia sunt cam de aceeași vârstă cu Gen (deși vârsta lui nu e precizată; suficient de mare cât să poată bea prin cârciumi dar încă animat de revolte, izbucniri, îndărătnicie, insolență și alte trăsături adolescentine) și diferiți unul de altul ca noaptea de zi.
Amândoi sunt de viță nobilă dar familia lui Ambiades și-a pierdut averea și privilegiile iar tânărul e permanent furios, frustrat, invidios pe Sophos; mai e și ranchiunos, arogant și disprețuitor. Pe Gen îl consideră o formă inferioară de viață, o ”scursură-de-canal’‘ dezgustătoare, plină de paraziți, lipsită de educație și de maniere, care vorbește stâlcit și clefăie când mănâncă, așa că se antipatizează reciproc de la prima vedere, se ciondănesc continuu și nu se dau în lături de la farse răutăcioase.
Sophos e mai copilăros, mai naiv, dă dovadă de blândețe, amabilitate, generozitate chiar și față de cineva ca Gen, îi place studiul, tot ce-și dorește e să-și poată continua ucenicia și e de-a dreptul nepriceput în arta războiului, toate acestea constituind defecte și dezamăgiri în ochii tatălui său.
Cinci oameni pornesc împreună într-o expediție dar, ca și cum nu ar fi existat și așa destule pericole (zeci de căutători ai pietrei au dispărut fără urmă), unii nu sunt ceea ce par a fi, scopurile lor sunt diferite, loialitățile sunt împărțite, fiecare își urzește planurile în tăcere iar coliziunea acestora asigură un punct culminant spectaculos și un final pe măsură, greu de anticipat, chiar șocant. Iar Gen va afla că uneori superstițiile/credințele oamenilor au un fundament foarte, foarte real.
Drept să vă spun, la început, Hoțul nu mi s-a părut nici pe departe la fel de incitant ca un roman de Rick Riordan ori Ransom Riggs, acțiunea devine cu adevărat antrenantă de-abia pe la jumătatea cărții, dar, din acel moment, chiar n-am mai putut s-o las din mână. A fost interesantă iar răsturnările de situație de la final m-au făcut să vreau să citesc și continuarea, acesta fiind doar primul volum dintr-o serie numită Hoțul Reginei, ajunsă deja la al șaselea volum.
Pentru lipsa de interes de la început… Nu reușesc să-mi dau seama dacă de vină e stilul autoarei, care neglijează importanța umorului, eroul principal, pe care nu-l îndrăgești chiar din prima clipă ori faptul că aveam niște nedumeriri care mă sâcâiau, împiedicându-mă să mă bucur de carte.
Citisem mai bine de trei capitole și tot nu știam unde sau când se petrece acțiunea, părea Grecia–despre mag ni se spune că ‘‘avea nas grecesc, ca mai toți oamenii din Sounis”–, e amintită agora, megaronul, numele zeilor par de asemenea de origine elenă, deși nu figurează în adevărata mitologie greacă: Aracthus, Seperchia, Eugenides, Moira, mesagera zeilor, Hephestia, zeița focului și a fulgerelor (numele e o combinație între Hephaistos și Hestia), dar numele regatelor, Attolia, Eddis, Sounis, deși au sonoritatea potrivită, nu figurează pe nicio hartă a Greciei, în plus, ni se spune și de o mare interioară, de un Imperiu al Negustorilor, aflat în război cu Imperiul Mede.
Și, deși lumea aceasta pare a trăi în perioada antichității (zei, libații, cai și căruțe, săbii, regi, regine înveșmântate în peplum) apar menționate și armele de foc (pistoale, carabine), busola, chibriturile, cafeaua. Până la urmă am acceptat ideea unui univers alternativ, o variantă a Greciei aflată într-o combinație de ev mediu și antichitate iar din momentul acela am putut aprecia aventurile lui Gen la justa lor valoare, ceea ce vă doresc și vouă.