Febra neagră—Karen Marie Moning
Titlul original: Darkfever (Fever #1)
Traducerea: Adina Rațiu, Gabriel Rațiu
An apariție: 2013
Editura: Leda
Nr. pagini: 384
Cotație Goodreads: 4.11
Rating personal al cărţii: 3/5*
Vi s-a întâmplat vreodată să priviţi umbrele şi să vi se pară că îşi schimbă forma, că se mişcă de parcă ar sfida logica şi legile fizicii? Nu-i cazul să intraţi în panică dacă răspunsul e afirmativ. Sau poate că da, ar trebui ca de-acum să vă temeţi până şi de umbra voastră, probabil sunteţi un sidhe-seer şi nu ştiţi…Asta înseamnă că aveţi nişte înzestrări speciale dar şi faptul că mai mult ca sigur toţi Seelie şi Unseelie vor fi pe urmele voastre. Nu înţelegeţi nimic din toate astea? Nu sunteţi singurii, nici eroina din Febra neagră nu pricepe la început ce i se întâmplă.
Ştie doar că Alina, sora ei mai mare, a fost ucisă în Dublin şi că poliţia, din lipsă de probe şi dovezi, a abandonat cazul. Tot ce-şi dorea era să afle de ce şi cine îi curmase viaţa, să se facă dreptate, o încheiere. A primit în schimb pierderea identităţii şi a iluziilor: nici ea, nici sora ei nu erau ceea ce credeau că sunt, nici lumea aceasta nu e locul sigur şi minunat pe care ne încăpăţânăm să ni-l închipuim.
Un mesaj tulburător din partea Alinei o aduce în Irlanda, unde iadul e pe cale să se dezlănţuie fiindcă printre noi, fără să-i vedem, se plimbă în voie, pândindu-ne şi vânând, cei din neamul Fae sau Tuatha Dé Danann, o rasă extrem de veche şi puternică venită din altă lume, iar numărul lor pare să crească pe zi ce trece. Seelie şi Unseelie—cei buni şi cei răi, deşi singurul Fae bun e unul mort, cum spune Mac—precum şi alte fiinţe supranaturale caută cu obstinaţie Sinsar Dubh—Cartea neagră, un manuscris malefic—şi nu se dau în lături de la nimic pentru a pune mâna pe el.
O notă bună traducătoarei pentru că a păstrat cuvântul Fae neschimbat, nu de alta dar zânele noastre nu au nimic în comun cu cele din mitologia celtică iar pe deasupra e şi caraghios să-i spui zână unui Fae de genul masculin, cum am întâlnit prin alte cărţi…
Ca să vă spun adevărul, MacKayla Lane mi s-a părut un personaj enervant, genul care stârneşte viesparul apoi adoptă politica struţului sperând că ceea ce a văzut, auzit, spus şi făcut nu s-au întâmplat niciodată cu adevărat. Mac nu acceptă ideea puterilor ei fiindcă nu înghite chestiile fantasy iar Harry Potter i s-a părut întotdeauna ridicol, e refractară la sfaturi şi indicaţii, chiar dacă acestea fac diferența între a muri și a trăi, se aruncă mai tot timpul cu capul înainte fără să se gândească prea mult dar ezită să acţioneze când e cazul, se lasă condusă de impulsuri, se îmbracă precum o păpuşă Barbie, pe lângă faptul că arată ca una dintre ele, „un amalgam vesel şi drăgălaş de haine frumoase, muzică şi vise infantile”.
Dacă fata ar avea 15 ani, i-aş putea înţelege caracterul şi gustul pentru culorile curcubeului—deşi roz, lavandă şi piersiciu (ăsta chiar apare în DOOM?) nu fac parte din ROGVAIV—dar Mac are 22, o vârstă la care se presupune că te mai maturizezi cât de cât… Probabil autoarea a gândit-o ca pe o adolescentă însă America cea politically correct n-ar fi acceptat ideea unei minore care călătoreşte neînsoţită din USA în Irlanda, bea prin pub-uri şi are impulsuri sexuale necontrolate, fie ele justificate ori nu.
Art by Mathia Arkoniel: MacKayla Lane and Jericho Barrons from Karen Marie Moning’s FEVER Series. Sursa: https://www.deviantart.com/mathiaarkoniel/art/fever-Jericho-and-Mac-195805642
Chiar şi cu o eroină iritantă, cartea e interesantă, are umor, se citeşte uşor, e plină de acţiune şi mistere, din care, la final, autoarea dezvăluie doar atât cât trebuie, păstrând destule enigme pentru celelalte volume… Vreţi un dark fantasy incitant care să vă dea fiori şi să vă oblige să dormiţi cu toate luminile aprinse câte zile veţi mai avea? Citiţi Febra neagră!
PS: din păcate, cei de la editura Leda au ales să nu continue această serie, lăsându-ne, din nou, cu ochii în soare. Încă mai așteptăm restul de 10 cărți…