Coloana Șerpuită—Jason Goodwin
Titlul original: The Snake Stone (Yashim the Eunuch #2)
Traducerea: Gabriela Burcea
An apariție: 2008
Editura: RAO
Nr. pagini: 300
Cotație Goodreads: 3.76
Rating personal al cărţii: 5/5*
Viaţa tihnită a lui Yashim şi a prietenului său, ambasador al unei ţări inexistente (la vremea aceea statul polono-lituanian fusese împărţit între Rusia, Prusia şi Austria), cu sacrosantele cine de joi udate cu Martell din ultima sticlă de coniac fin a lui Palewski, este dată peste cap din nou de un mister la fel de interesant ca şi cel din primul volum.
Istanbul 1839. Sultanul, „Umbra lui Dumnezeu pe pământ”, se stinge lent în palatul său în stil european, „bolnav de tuberculoză și de ciroză la ficat, provocate de devoțiunea sa față de reformarea imperiului în conformitate cu liniile occidentale, moderne, și de șampania proastă combinată cu băuturi spirtoase.”
Lumea întreagă pare să-și țină respirația în așteptarea tristului eveniment dar curenții subterani ai puterii se mișcă deja, încet dar sigur, către viitorul pol al acesteia, moștenitorul încă minor și mama sa, următoarea Valide Sultan.
Cei mai puternici protectori ai lui Yashim sunt la apusul vieții chiar în cel mai negru moment al carierei sale. Un francez pe care abia îl cunoscuse este ucis iar eunucul pare să fie ultimul care l-a văzut în viață. N-are importanță că Maximilien Lefévre era un ticălos alunecos, un pretins arheolog care făcea trafic cu artefacte, manuscrise rare și relicve de cele mai multe ori furate, un mincinos, trădător și șantajist demn de tot disprețul ori că Yashim, deși nu-l plăcea, încercase să-l ajute să fugă din Istanbul, francezul fiind urmărit, se pare, de răzbunarea unei organizații secrete. În mintea îngustă a ambasadorului francez, turcul e suspectul principal.
Cu o astfel de tinichea atârnată de reputația lui, Yashim n-ar mai putea profesa, cine și-ar mai dori serviciile cuiva care, chiar dacă n-a ucis, a dat dovadă de o proastă judecată?
Povestea pare să aibă rădăcini mai vechi, în timpul luptelor pentru independența Greciei, chiar mai vechi, după cum va descoperi în cursul unei investigații periculoase care îl va purta prin cele mai interesante repere ale Istanbulului: rezervoarele subterane ale rețelei de apă, mai periculoase chiar decât străzile aglomerate de la suprafaţă, Bazilica Cisternă, Aya Sofia, Hipodromul, unde veghează de veacuri un obelisc egiptean, o columnă romană și Coloana Șerpuită, făcută de greci din armele și armurile de bronz ale perșilor, ca o celebrare a victoriei de la Plateea și un simbol al unității lor dar pe care Yashim o vede ca pe o metaforă a orașului: Bizanț, Constantinopol și Istanbul deopotrivă.
”Fusese construită cu mai bine de două mii de ani în urmă. Era un miracol al artei meșteșugărești în amintirea miracolului victoriei grecilor asupra perșilor la Plateea și avea trei capete fioroase de șarpe care susțineau un cazan mare de bronz. Timp de secole aparținuse Oracolului din Delphi, până când Constantin o capturase și o târâse aici în frumoasa lui capitală. Secolele care au urmat nu fuseseră blânde cu ea. Cazanul dispăruse demult, iar capetele mai recent.”
Foto by Jorge Láscar from Australia – Serpent Column (Coloana Șerpuită) , CC BY 2.0, Sursa: wikipedia
Într-un oraș ce pare în continuă mișcare și transformare, există secrete care dăinuie, transmise de generaţii din tată în fiu, la fel de vechi precum orașul, la fel de statornice.
"Oamenii nu trăiesc trei sute de ani, dar ideile da. La fel și amintirile. Și tradițiile."
În acest al doilea volum al seriei, Istanbulul, orașul care a supravieţuit şi prosperat indiferent de numele lui, de credinţa celor care îl conduc ori de naţionalitatea celor ce-l locuiesc, e prezentat ca un mozaic de etnii și religii ce conviețuiesc într-o relativă pace și toleranță: turci, egipteni, evrei, armeni, bulgari, greci, genovezi şi, foarte important, după cum vom afla, albanezi, în rândurile cărora existau atât creștini—catolici și ortodocși—, cât și musulmani.
”Unele orașe erau acum mai mari și mai productive decât Istanbulul, dar mai singuratice; Istanbulul era un oraș în care oricine, de la sultan la cerșetor, avea un loc al lui—o ghildă, un district, o familie, o biserică ori o moschee. Acolo trăiau, munceau, erau plătiți, se căsătoreau, se nășteau sau mureau, își făceau prieteni, se rugau—și într-un fel, toate lucrurile erau stabilite cu mult timp înainte ca ei să strângă pentru prima dată pumnii micuți și să respire prima gură de aer de Istanbul. Un aer încărcat de glasul muezinilor, de mirosul mării, de mireasma chiparoșilor, a condimentelor și a canalelor de scurgere.”
Iar Yashim are din nou prilejul să cunoască o ghiaură fascinantă, greu de uitat; dacă în Copacul Ienicerilor fusese Eugenia, frumoasa soție a ambasadorului rus, acum e secondat, mai cu voie, mai fără voie, de Amélie, văduva francezului, o femeie frumoasă, aparent fragilă dar foarte hotărâtă și mai ales nesăbuită…
O carte care e mai mult decât un simplu thriller: o călătorie în spațiu și timp, plină de parfumuri și arome orientale (sultanul fiind pe moarte, incursiunea noastră are însă mireasma uşor amăruie a melancoliei, ca o plimbare prin amurgul unui mare imperiu), o lecție de istorie care ațâță curiozitatea și te face să vrei să afli mai mult, o pledoarie pentru toleranță, o mărturie despre puterea ideilor care o transcende pe cea trecătoare a oamenilor, un oracol care încearcă parcă să ne amintească: Sic transit gloria mundi…
PS: Yashim e un personaj extrem de iubit, există inclusiv o carte de bucate numită Yashim cooks Istanbul: Culinary Adventures in the Ottoman Kitchen, apărută ca urmare a nenumăratelor cereri de rețete pe care cititorii le adresau autorului, păcat că editura RAO n-a mai continuat seria…