Părintele Iustin Pârvu, grabnic ajutătorul

Photo of author

By Adrian Serban

Pe 16 iunie 2013, România pierdea, cu ochii trupului, un stâlp viu al Ortodoxiei, pe Părintele Iustin Pârvu. Dar cu duhul și cu puterea mijlocirii sale înaintea lui Dumnezeu, el a rămas și rămâne grabnic ajutător, luminător al conștiințelor și doctor al sufletelor însetate de adevăr, nădejde și mângâiere.

Părintele Iustin face parte din galeria marilor duhovnici contemporani ai României, alături de: Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria , Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, Sfântul Cuvios Sofian de la Antim, Părintele Arsenie Papacioc. A fost un rug aprins, un mărturisitor neînfricat și un părinte iubitor, asemenea Sfinților din vechime.

TINEREȚEA SA, ÎNCHINATĂ LUI DUMNEZEU

Născut înb anul 1919, în satul Petru Vodă din județul Neamț, Părintele Iustin Pârvu și-a simțit chemarea spre Dumnezeu încă din adolescență. La doar 17 ani, a intrat în obștea Mănăstirii Durău, unde l-a cunoscut pe Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria. A urmat seminarul teologic de la Cernica și apoi a fost hirotonit preot de către mitropolitul Tit Simedrea. Viața sa a fost strâns legată de suferință și mucenicie, fiind întemnițat timp de 16 ani în cele mai grele închisori comuniste: Suceava, Văcărești, Jilava, Aiud.

Toată viața sa a fost o jertfă pentru neam și pentru Biserică. A îmbrățișat durerea celor din jur, a purtat pe umeri greutățile credincioșilor și le-a luminat calea prin cuvânt și prin rugăciune.

MĂRTURISITOR ÎN TEMNIȚELE COMUNISTE

În vremea comunismului, Părintele a fost acuzat de „activitate legionară” și condamnat la 12 ani de temniță grea, fiind ulterior reținut și după ispășirea pedepsei. În închisori, alături de alți martiri ai neamului, Părintele Iustin s-a transformat într-un sfânt viu: a postit, a privegheat, a iertat, a întărit și s-a rugat neîncetat. Așa cum spunea mai târziu: „Nu există suferință mai mare decât cea fără Dumnezeu. Dar suferința cu Hristos e lumină!”

DUPĂ TEMNIȚĂ, ÎN SLUJBA POPORULUI

După eliberare, Părintele Iustin Pârvu a trăit în ascultare și smerenie până în anul 1991, când a ridicat de la temelie Mănăstirea Petru Vodă, în apropierea locului său natal. Aici a devenit duhovnicul întregii țări. Mii de credincioși veneau zilnic pentru binecuvântare, sfat, mângâiere și, mai ales, pentru rugăciunile sale făcătoare de minuni.

Cu o privire pătrunzătoare, cu o pace adâncă și cu o inimă milostivă, Părintele Iustin primea pe oricine: copii, bătrâni, bolnavi, păcătoși, călugări, medici, avocați, oameni politici. Toți plecau de la el schimbați, luminați, întăriți.

DARUL FACERII DE MINUNI

Asemenea Sfinților din vechime, Dumnezeu a revărsat asupra sa darul facerii de minuni. Încă din timpul vieții, nenumărați oameni au fost tămăduiți, izbăviți din necazuri și aduși la lumină prin rugăciunile Părintelui.

Minunea învierii unei tinere mame

În noiembrie 2000, o femeie aflată în moarte clinică, după o naștere dificilă, a fost declarată fără speranță de către medici. Părinții ei, înlăcrimați, au ajuns la Părintele Iustin, care le-a spus cu durere: „Ați ajuns târziu!”. După o scurtă rugăciune, a rostit cu încredere: „Mergeți acasă, fiica voastră își va reveni.” Și așa a fost! Tânăra a ieșit din comă, spre uimirea medicilor, și s-a însănătoșit treptat. Astăzi, își crește copilul sănătoasă, iar părinții dau slavă lui Dumnezeu și mulțumesc Părintelui Justin.

Tămăduirea unei fetițe de frică și spaimă

O fetiță din București, traumatizată de povești înfricoșătoare, ajunsese să trăiască în panică, incapabilă să stea singură nici ziua. Părinții au venit cu ea la Mănăstirea Petru Vodă. Părintele i-a binecuvântat, le-a citit rugăciuni și le-a dat îndrumări. La scurt timp, fetița s-a vindecat complet, depășind toate fricile, o schimbare neașteptată, minunată și definitivă.

Vindecarea unei femei paralizate

Aurelia din București, după trei operații pe coloană și o pareză severă, nu mai putea merge, vedea sau vorbi. Ajunsă la Părintele Iustin, a primit binecuvântare și sfat să poarte sfințenii de la Ierusalim și să participe la Sfântul Maslu. După șapte slujbe, femeia a plecat pe picioarele ei. Ea mărturisea cu emoție: „Eu sunt minunea Părintelui Justin!”

Doctor de trup și suflet

Luminița Șipoș din Oradea a fost tămăduită de un traumatism cerebral și alte suferințe prin rugăciunile Părintelui. Însă mai presus de vindecările trupești, ea mărturisește că Părintele i-a vindecat sufletul și i-a redat credința.

CĂLĂUZITOR AL FAMILIILOR

Părintele Iustin a fost un sprijin neprețuit pentru familiile ortodoxe. A prorocit căsătorii, a binecuvântat nașteri, a salvat copii de la avorturi nedrepte și a sprijinit tineri în alegerea drumului lor.

Un credincios din Oradea mărturisește că, încă dinainte de a-și întâlni soția, Părintele i-a spus că se va căsători cu „Liana din Cluj”. Așa a fost. Mai târziu, același părinte i-a liniștit pe cei doi când medicii spuneau că fetița lor se va naște cu malformații. „Stați liniștiți! Copilul va fi sănătos.” Și așa a fost. Minunea s-a repetat și în cazul altor familii cărora Părintele le-a dat canon și binecuvântare.

PROFET AL VREMURILOR NOASTRE

Părintele Iustin nu a fost doar un duhovnic, ci un adevărat profet. A vorbit deschis despre vremurile de prigoană care vor veni, despre pericolele duhovnicești și trupești, despre rătăcirile modernismului și ale îndepărtării de Dumnezeu. A îndemnat poporul să trăiască în curăție, să se întoarcă la post și rugăciune, la Liturghie și la milostenie.

MOȘTENIREA PĂRINTELUI IUSTIN

Mănăstirile Petru Vodă și Paltin Petru Vodă sunt mărturii vii ale dragostei sale față de Hristos și față de neam. Acolo, trupul său odihnește, dar duhul său lucrează, mângâie și întărește pe cei care vin cu credință.

Chipul său blând, vocea sa profetică și privirea sa pătrunzătoare vor rămâne pentru totdeauna întipărite în sufletele românilor care l-au cunoscut sau doar au auzit de el.

SFÂNTUL NEAMULUI ROMÂNESC

Părintele Iustin Pârvu a fost și rămâne un sfânt al neamului românesc. Cu siguranță, în anii care vin, va fi trecut oficial în rândul Sfinților, dar pentru poporul credincios, el este deja cinstit ca atare. Minunile sale sunt nenumărate, iar iubirea lui neobosită pentru Dumnezeu și oameni rămâne o pildă vie pentru toți cei ce caută Adevărul.

Părinte Iustin Pârvu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!