După săptămâni întregi de mărturii și pledoarii, cei 12 jurați au ajuns la un acord cu privire la soarta lui P. Diddy. Rapperul era acuzat de cinci capete de acuzare, fiecare dintre ele fiind pasibile de o pedeapsă de 10 până la 15 ani de închisoare. Ar fi putut să-și petreacă restul vieții în spatele gratiilor, dar în cele din urmă nu va fi așa…
Verdictul a fost în sfârșit pronunțat pentru P. Diddy
Juriul procesului magnatului hip-hop P. Diddy, alias Sean Combs, a pronunțat miercuri, 2 iulie, verdictul în cele cinci capete de acuzare, cel de asociere în scopul săvârșirii de infracțiuni, pasibil de închisoare pe viață, a anunțat tribunalul penal din Manhattan. El a fost declarat nevinovat de racket, trafic sexual și asociere în scopuri criminale, cele mai grave acuzații aduse împotriva sa, dar vinovat de transportul de persoane în scopul prostituției.
După mai multe săptămâni de mărturii și pledoarii, cei 12 jurați au ajuns deja marți la un acord cu privire la alte patru capete de acuzare legate de trafic sexual și transportul de persoane în scopul prostituției. Fiecare dintre acestea fiind pasibile de o pedeapsă de 10 până la 15 ani de închisoare.
Acuzația principală
Acuzația principală se referea la crearea de către P. Diddy a unei rețele criminale organizate în jurul „freak-off-urilor”, maratoane sexuale care obligau femeile – printre care fosta sa iubită Cassie și o altă femeie poreclită „Jane” – să întrețină relații sexuale cu bărbați prostituați în timp ce el filma sau se masturba.
La proces, apărarea a încercat să discrediteze martorii și a prezentat stilul de viață al lui Sean Combs ca o formă de poliamor. Formă care nu intră sub incidența dreptului penal. Cassie și Jane au mărturisit însă că trăiau aceste relații sub amenințare, ceea ce le afecta reputația, siguranța financiară și integritatea fizică.
„Ați ascultat, ați lucrat împreună, ați fost acolo în fiecare zi, indiferent dacă ploua sau era soare. Ați făcut-o fără altă recompensă decât aceea de a răspunde chemării serviciului public. Acest lucru ar trebui să ne dea tuturor speranță”, a declarat juraților judecătorul Arun Subramanian, care va trebui să se pronunțe în continuare asupra pedepsei rapperului.
În urma acestei decizii, avocatul său, Marc Agnifilo, a solicitat ca cântărețul și producătorul să fie eliberat condiționat. Asta deoarece a fost achitat de cele mai importante acuzații. Cu puțin înainte de decizia juriului, P. Diddy, pe numele său real Sean Combs, s-a rugat în fața instanței, privindu-și membrii familiei prezenți în sală. „Doamne, te rog, ai grijă de familia mea”, a spus el.
Dovezi: videoclipuri și mărturii semnificative despre P. Diddy
Jurații au vizionat videoclipuri cu faptele, inclusiv imagini de supraveghere dintr-un hotel din Los Angeles care îl arată pe P. Diddy agresând-o violent pe Cassie.
În vârstă de 55 de ani, P. Diddy este o figură importantă a hip-hop-ului și a afacerilor, fondator al casei de discuri Bad Boy Records și producător al unor vedete precum The Notorious B.I.G. În 2023, Cassie a depus o plângere civilă pentru viol, invocând un deceniu de violență și abuzuri. Această plângere, soluționată pe cale amiabilă, a dus totuși la o anchetă penală.
Potrivit procurorului Maurene Comey, rapperul a depășit toate limitele, crezându-se de neatins. „Dar acuzatul nu este Dumnezeu”, a declarat ea, solicitând celor 12 jurați condamnarea unanimă.