Oficial! Cătălin Drulă a depus plângere împotriva lui Marcel Ciolacu

Photo of author

By Alexandru Stancu

cătălin drulă

Președintele USR, Cătălin Drulă, a făcut un pas important în investigarea cazului Roșia Montană. Luni, acesta a depus o plângere penală împotriva premierului PSD, Marcel Ciolacu, pentru presupuse infracțiuni precum manipularea pieței, abuz în serviciu, deturnare de fonduri și înșelăciune. Informația a fost confirmată de către USR. În plus, Drulă a trimis sesizări și către Autoritatea de Supraveghere Financiară și Agenția Națională de Integritate, solicitând acestor instituții să verifice dacă Marcel Ciolacu a încălcat legea în acest context.

„Declarațiile mincinoase făcute de Ciolacu cu privire la pierderea procesului Roșia Montană trebuie investigate de autorități și nu pot rămâne fără consecințe. De la abuz în serviciu până la manipularea pieței și subminarea intereselor economiei naționale, Ciolacu a bifat infracțiunile contra intereselor României. A dovedit încă o dată că nu este decât un combinator politic fără nicio intenție de a acționa în favoarea României”, a spus Cătălin Drulă, într-un comunicat emis de USR.

În plângerea penală depusă, președintele USR a cerut anchetarea pentru încălcarea legii în legătură cu patru infracțiuni serioase. În cele șapte pagini ale sesizării, sunt prezentate în detaliu argumentele juridice care au condus la formularea acestor acuzații. Documentul menționează că premierul Marcel Ciolacu, împreună cu ceilalți miniștri români care au făcut declarații înainte de finalizarea procesului, erau conștienți că „declarațiile pe care le făceau erau de fapt false și înșelătoare sau, cel puțin, nu erau necesare să fie făcute și au acționat cu intenție directă. Aceste declarații au avut în mod rezonabil un efect semnificativ asupra prețului de piață al acțiunilor Gabriel Resources”.

„Premierul Ciolacu a dat dovadă nu numai de lipsă de responsabilitate, dar și de o rea-credință care intră în sfera ilicitului penal, aspect care trebuie clarificat de organele de justiție. Valoarea acțiunilor Gabriel Resources s-a dublat în februarie, pe fondul declarațiilor PSD și PNL, care anunțau pierderea procesului și plata unor despăgubiri de 6 miliarde de dolari. Aproape exclusiv pe baza declarațiilor premierului PSD din România, acționarii au câștigat mai mult de 300 de milioane de dolari, într-o singură lună”, conform USR.

Compania Gabriel Resources nu are fonduri să achite despăgubirile României

Prin intermediul unui comunicat postat pe bursa de la Toronto, compania canadiană a anunțat că dispune în prezent de aproximativ două milioane de dolari americani și estimează că acești bani vor fi utilizați în cadrul activității curente până la finalul lunii mai. Gabriel Resources intenționează să-și revizuiască obligațiile financiare actuale și viitoare, precum și capacitatea de a obține fonduri pentru a-și achita datoriile.

Referitor la hotărârea Curții de Arbitraj Comercial de la Washington, care a impus companiei canadiene să plătească cheltuieli de judecată și dobânzi în valoare de zece milioane de dolari către România, Gabriel Resources consideră că decizia este profund viciată. În comunicat se menționează că „această decizie ignoră în mod flagrant sau interpretează greșit în mod intenționat vastele dovezi prezentate pentru a demonstra că decizia României de a refuza autorizațiile necesare a fost motivată politic și fără nicio bază de reglementare substanțială sau obiectivă”.

Acțiunile companiei Gabriel Resources au înregistrat o prăbușire pe bursa de la Toronto după pronunțarea verdictului. Valorile acțiunilor au scăzut semnificativ, de la 0,87 dolari înainte de suspendarea tranzacționării vineri, la doar 0,04 dolari după reluarea tranzacționării astăzi.

CITEȘTE ȘI – AUR A DECIS. ACTORUL MUGUR MIHĂESCU VA CANDIDA DIN PARTEA PARTIDULUI