Un raport global recent afirmă că termenul de „obezitatea” este un termen medical definit greșit definit și propune o schimbare importantă în modul în care este clasificat acest tip de afecțiune. Potrivit acestui raport, obezitatea ar trebui să fie împărțită în două categorii distincte: „obezitate clinică” și „obezitate pre-clinic”, o abordare care ar ajuta la o diagnosticare mai corectă și un tratament mai eficient.
„Obezitatea clinică” ar trebui să fie folosită pentru pacienții care suferă de afecțiuni medicale severe cauzate de greutatea lor, cum ar fi boli de inimă, diabet de tip 2 sau dureri articulare. Acest grup de pacienți ar necesita tratamente specifice, cum ar fi medicația sau intervențiile chirurgicale. Pe de altă parte, „obezitatea pre-clinică” se referă la persoanele care sunt supraponderale, dar care nu prezintă încă semne de boală, fiind mai degrabă la risc de a dezvolta afecțiuni grave în viitor. Aceste persoane ar trebui să primească recomandări pentru pierderea în greutate, consiliere și monitorizare, pentru a preveni posibilele probleme de sănătate, scrie BBC.
Unul dintre principalele motive pentru această schimbare de abordare este criticarea excesivă a indicatorului de masă corporală (IMC), care este folosit pentru a determina dacă o persoană are o greutate sănătoasă în raport cu înălțimea sa. IMC-ul, deși util la nivel de populație, nu este suficient pentru a evalua corect sănătatea unei persoane, mai ales că nu face distincția între masa musculară și grăsimea corporală. De exemplu, sportivii cu un procentaj mare de masă musculară pot avea un IMC mare, dar nu suferă de obezitate. De asemenea, IMC-ul nu ia în considerare tipurile de grăsime din corp, în special grăsimea viscerală, care poate fi mult mai periculoasă pentru sănătate.
Experții susțin că pentru o diagnosticare mai corectă, ar fi necesar ca medicii să măsoare circumferința taliei și să analizeze istoricul medical detaliat al pacienților. Aceste informații ar oferi o imagine mult mai clară asupra stării lor de sănătate decât IMC-ul singur. De asemenea, raportul sugerează că accesul la medicamente pentru scăderea în greutate ar trebui să fie acordat persoanelor cu obezitate clinică și nu celor care sunt doar „pre-obezitate”, oferindu-le acestora soluții mai adecvate.
De asemenea, raportul subliniază că, deși obezitatea este un factor de risc pentru sănătate, nu toți cei care sunt supraponderali suferă de afecțiuni grave. Mulți oameni cu un IMC ridicat pot să fie în continuare activi, să se simtă bine și să nu manifeste simptome ale bolilor asociate obezității. Un exemplu în acest sens este Natalie, o femeie care se antrenează regulat și are o dietă echilibrată, dar care încă este considerată obeză conform IMC-ului, deși nu prezintă probleme de sănătate.
Pe lângă reclassificarea obezității, raportul pune accent și pe necesitatea de a oferi îngrijiri mai adecvate pentru persoanele care sunt doar „pre-obezitate” și care nu necesită încă tratamente medicale invazive. În prezent, medicația pentru scăderea în greutate, cum ar fi Wegovy și Mounjaro, este prescrisă adesea doar pacienților cu un IMC de peste 30 și cu afecțiuni legate de greutate. Așadar, noile propuneri ar putea îmbunătăți abordarea și tratamentele disponibile pentru pacienți.
Unii experți susțin că această abordare ar permite o îngrijire mai adecvată și pentru copii, reducând astfel numărul persoanelor care sunt supradiagnosticate și care primesc tratamente inutile. Cu toate acestea, există și temeri că o schimbare de politică ar putea duce la o reducere a bugetului pentru tratamentele pacienților aflați în categoria „pre-obezitate”, ceea ce ar putea crea presiuni asupra sistemelor de sănătate.
În concluzie, raportul subliniază necesitatea unei reevaluări a definiției obezității, având în vedere că nu toate persoanele care sunt supraponderale suferă de afecțiuni grave, iar tratamentele ar trebui să fie mai personalizate și mai precise pentru a se potrivi cu nevoile fiecărui pacient în parte.