Taina mutării la Cer a Maicii Domnului, cunoscută în tradiția ortodoxă drept Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, este una dintre cele mai pline de lumină și de mângâiere învățături ale Bisericii.
Ea nu este doar o istorisire despre sfârșitul vieții pământești a Fecioarei Maria, ci o descoperire a modului în care Dumnezeu slăvește pe cei ce Îi sunt credincioși.
Maica Domnului, numită cu dragoste „Maica Vieții”, fiind cea care L-a născut pe Hristos: „Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. ” (Ioan 14, 6), nu a cunoscut moartea ca despărțire definitivă, ci ca o trecere la viața cea veșnică. Mutarea ei la Cer este o dovadă a biruinței asupra morții și o icoană a nădejdii pentru toți creștinii.
Vestirea mutării de către Arhanghelul Gavriil
Cu trei zile înainte de Adormirea sa, Maica Domnului primește o veste cerească. Însuși Mântuitorul Iisus Hristos trimite pe Arhanghelul Gavriil, același vestitor al Întrupării, pentru a-i aduce vestea mutării sale din această lume.
Această paralelă nu este întâmplătoare.
Dacă la Buna Vestire Gavriil i-a spus:
„Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei! ” (Luca 1, 28), acum el vine cu o altă bucurie, aceea a întâlnirii cu Fiul ei în slava cerească.
Semnul adus de Arhanghel este o ramură de finic, simbol al biruinței și al vieții veșnice. După cum crinul de la Buna Vestire simboliza curăția, finicul vestește victoria asupra morții.
Înțelegând voia lui Dumnezeu, Maica Domnului nu se tulbură, nu se teme, ci primește cu bucurie chemarea cerească. Aceasta arată desăvârșita ei credință și supunere față de voia divină, asemenea cuvintelor ei: „Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea. ” (Luca 1, 38).
Rugăciunea de pe Muntele Măslinilor și minunile create
După primirea veștii, Preasfânta Fecioară merge pe Muntele Măslinilor, locul unde adesea se ruga Fiului său. Acolo se petrece o minune deosebită, plină de semnificație duhovnicească.
După cum ne spune tradiția consemnată de Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, atunci când Maica Domnului se închina, toți copacii se plecau până la pământ în semn de cinstire. Această imagine simbolică arată că întreaga creație recunoaște sfințenia celei care L-a purtat în pântece pe Creatorul tuturor.
Acest moment ne amintește de cuvintele Psalmistului:
„Toată suflarea să laude pe Domnul!” (Psalmul 150, 6).
În persoana Maicii Domnului, creația întreagă se pleacă înaintea lucrării lui Dumnezeu.
Pregătirea pentru plecarea din această lume
Întorcându-se acasă, Maica Domnului își pregătește plecarea cu liniște și rânduială. Aprinde lumânări, tămâiază și se roagă neîncetat. Viața ei întreagă fusese o rugăciune, iar acum sfârșitul pământesc devine o continuare firească a acestei comuniuni cu Dumnezeu.
Ea cheamă pe femeile mironosițe și pe cele care îi erau apropiate și le spune cu blândețe că vremea despărțirii a sosit:
„Iată, vremea a sosit ca eu să vă las, să mă duc la Fiul meu și Dumnezeul meu”.
Durerea celor de față este mare. Ele plâng, asemenea ucenicilor care au plâns la despărțirea de Hristos. Dar această întristare este luminată de nădejdea învierii și a vieții veșnice.
Sfântul Apostol Pavel spune:
„Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde, ” (1 Tesaloniceni 4, 13).
În cazul Maicii Domnului, întristarea este împletită cu bucuria întâlnirii cu Dumnezeu.
Adormirea: nu moarte, ci trecere la viață
Tradiția Bisericii ne învață că Maica Domnului nu a murit în sensul obișnuit, ci a „adormit”. Această expresie arată caracterul temporar al morții și faptul că ea este doar o trecere.
În icoana Adormirii, Domnul Iisus Hristos este reprezentat ținând în brațe sufletul Maicii Sale, în chip de prunc luminos. Aceasta este o imagine profund teologică: cea care L-a purtat pe Hristos ca Prunc, este acum purtată de El în Împărăția cerurilor.
Această realitate împlinește cuvântul Scripturii:
„Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioșilor Lui.” (Psalmul 115, 6).
Ridicarea la Cer și slava cea veșnică
După Adormire, trupul Maicii Domnului a fost așezat în mormânt, dar, potrivit Sfintei Tradiții, după trei zile a fost ridicat la Cer. Această mutare arată că ea a fost preaslăvită nu doar cu sufletul, ci și cu trupul.
Maica Domnului devine astfel cea dintâi dintre oameni care se bucură deplin de slava cerească, fiind „mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”.
În Apocalipsă, găsim o imagine simbolică ce este adesea legată de Maica Domnului:
„Şi s-a arătat din cer un semn mare: o femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele.” (Apocalipsa 12, 1).
Aceasta arată slava și măreția celei care a devenit Maica Împăratului ceresc.
Mutarea Maicii Domnului la Cer nu este doar un eveniment din trecut, ci o chemare pentru fiecare creștin
Ea ne arată că viața pământească este o pregătire pentru veșnicie.
Maica Domnului ne învață:
- să primim voia lui Dumnezeu cu smerenie;
- să trăim în rugăciune;
- să nu ne temem de moarte, ci să o vedem ca pe o trecere.
După cum spune Mântuitorul:
„Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă.” (Ioan 5, 24).
În acest sens, Adormirea Maicii Domnului este o icoană a învierii fiecăruia dintre noi.
Mutarea Maicii Vieții de la noi la Cer este o taină a iubirii dumnezeiești și a răsplătirii credinței
Ea arată că Dumnezeu nu uită pe cei care Îl iubesc și că viața nu se termină în mormânt, ci continuă în lumina veșniciei.
Maica Domnului rămâne mijlocitoare pentru lume, „mai grabnic ajutătoare” și ocrotitoare a tuturor celor care o cheamă cu credință. Deși s-a mutat la Cer, ea nu ne-a părăsit, ci este mai aproape de noi prin rugăciune și har.
Să ne apropiem și noi de Dumnezeu urmând exemplul ei, ca să putem spune, asemenea Apostolului:
„Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit.” (2 Timotei 4, 7).
Iar la sfârșitul vieții, să nădăjduim că vom fi primiți și noi în Împărăția cea veșnică, unde Maica Vieții strălucește în slava Fiului ei, Iisus Hristos, Domnul nostru. Amin