Nu doar cei care și-au vărsat sângele pentru Hristos sunt mucenici, ci și aceia care, în tăcere, cu răbdare și credință, își poartă crucea în fiecare zi.
Sfântul Teodor Studitul ne învață că viața trăită în ascultare de Dumnezeu, în luptă cu păcatul și în statornicie față de adevăr poate deveni o mucenicie neîntreruptă, al cărei sfârșit este bucuria veșnică împreună cu Hristos.
Mucenicia nu înseamnă numai vărsarea sângelui pentru Hristos
Când vorbim despre mucenici, gândul nostru se îndreaptă, de obicei, către sfinții care au îndurat chinuri cumplite și și-au dat viața pentru credința în Mântuitorul Iisus Hristos. Ei au înfruntat împărați, prigonitori, temnițe, focul și sabia, fără să se lepede de Dumnezeu. Prin jertfa lor, au arătat că iubirea față de Hristos este mai puternică decât frica de moarte.
Dar Biserica ne descoperă și o altă dimensiune a muceniciei, mai puțin văzută de oameni, însă de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Este mucenicia celor care se luptă zilnic cu patimile, care rabdă necazurile fără cârtire, care își păstrează credința în mijlocul ispitelor și care aleg voia lui Dumnezeu în locul dorințelor păcătoase.
Sfântul Teodor Studitul, în Cateheza a 10-a din Catehezele Mici, intitulată „Că mucenicii nu sunt numai cei prin sânge, ci și cei ce petrec viață dumnezeiască”, arată că mărturisirea lui Hristos nu se limitează la moartea martirică. Ea poate cuprinde întreaga existență a creștinului.
Această învățătură ne privește pe fiecare dintre noi, pentru că nu tuturor li se cere să-și verse sângele pentru credință, dar tuturor li se cere să trăiască potrivit Evangheliei.
Viața creștinului este o luptă duhovnicească neîncetată
Sfântul Teodor Studitul aseamănă viața duhovnicească unei arene în care omul este chemat să lupte în fiecare zi. Vrăjmașul nu se arată întotdeauna sub chipul unui prigonitor văzut, ci lucrează adeseori prin gânduri, ispite, dorințe necurate și slăbiciuni sufletești.
Mânia, mândria, invidia, iubirea de argint, desfrânarea, lăcomia și nepăsarea față de cele sfinte sunt tot atâtea încercări prin care credința omului este pusă la încercare.
A te împotrivi acestor patimi înseamnă a mărturisi, prin fapte, că Dumnezeu este mai important decât plăcerile trecătoare ale lumii.
Nu este ușor să taci atunci când ești nedreptățit, să ierți atunci când ai fost rănit, să te rogi atunci când sufletul este apăsat sau să rămâi credincios poruncilor dumnezeiești atunci când lumea te îndeamnă să le nesocotești.
Tocmai în aceste împrejurări se descoperă puterea mărturisirii creștine. Omul care alege binele, deși răul i se pare mai ușor, aduce o jertfă lăuntrică înaintea lui Dumnezeu.
Această luptă nu se duce numai prin puterile omenești, ci prin harul lui Dumnezeu, dobândit și lucrător în viața credinciosului prin rugăciune, pocăință și Sfintele Taine.
Răbdarea necazurilor poate deveni o adevărată mucenicie
Una dintre cele mai adânci învățături ale Sfântului Teodor Studitul privește răbdarea suferințelor. El vorbește despre „necazul vieții purtătoare de cruce”, arătând că omul care primește încercările cu credință poate deveni mărturisitor al lui Hristos.
Fiecare om are o cruce a sa. Pentru unul poate fi boala, pentru altul sărăcia, singurătatea, nedreptatea, neînțelegerile din familie sau pierderea unei persoane dragi.
Nu suferința în sine îl sfințește pe om, ci felul în care acesta o trăiește, rămânând unit cu Dumnezeu.
A răbda creștinește nu înseamnă a nu simți durerea, a nu plânge sau a nu căuta ajutor. Înseamnă a nu lăsa suferința să stingă credința, nădejdea și dragostea.
Mântuitorul Însuși ne-a spus:
„Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (Ioan 16, 33).
Prin urmare, omul care își poartă crucea cu nădejde nu este părăsit de Dumnezeu. Dimpotrivă, tocmai în clipele de încercare poate descoperi mai profund prezența și mângâierea Lui.
Răbdarea, unită cu rugăciunea și smerenia, transformă necazul într-un prilej de apropiere de Hristos.
Mărturisirea credinței se face și prin felul în care trăim
Sfântul Teodor Studitul arată că cei care duc o viață dumnezeiască mărturisesc prin însăși purtarea lor că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și că există judecată și răsplătire veșnică.
Această mărturisire nu are întotdeauna nevoie de cuvinte mari sau de fapte care să atragă admirația oamenilor.
Un creștin care refuză minciuna, deși ar putea avea un câștig din ea, mărturisește adevărul lui Hristos. Cel care își păstrează curăția sufletească într-o lume plină de ispite arată că poruncile dumnezeiești sunt vii în inima sa.
Părinții care își cresc copiii în credință, cu răbdare și jertfelnicie, omul care îngrijește un bolnav și cel care își ajută aproapele fără să aștepte răsplată, toți aceștia pot transforma viața obișnuită într-o mărturisire a iubirii creștine.
Nu înseamnă că orice faptă bună este, în sensul propriu al cuvântului, mucenicie. Însă fiecare osteneală făcută pentru Hristos, cu lepădare de sine și statornicie, participă la duhul jertfelnic al mărturisirii.
Dumnezeu vede nu numai faptele exterioare, ci și osteneala ascunsă a inimii.
Sfinții ne arată că drumul spre Împărăția Cerurilor cere statornicie
În cateheza sa, Sfântul Teodor Studitul amintește cuvintele Sfântului Apostol Pavel despre cei care au trăit în lipsuri, au pribegit prin pustii, munți și peșteri, îndurând suferințe pentru credință.
Despre aceștia, Apostolul spune că: ,,Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului.” (Evrei 11, 38).
Ei nu au fost cu toții uciși pentru credință, dar întreaga lor viață a fost o jertfă adusă lui Dumnezeu.
Cuvioșii, pustnicii, monahii și toți cei care au ales nevoința pentru dragostea lui Hristos ne arată că sfințenia se dobândește prin statornicie, smerenie și har dumnezeiesc.
Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte.Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu. ” (Evrei 12, 1-2).
În lumea grăbită de astăzi, creștinul este chemat la răbdare, înfrânare și rugăciune, știind că viața duhovnicească se zidește treptat, prin pocăință și întoarcere neîncetată către Dumnezeu.
Biruința asupra păcatului este o mărturisire a lui Hristos
O idee esențială a Sfântului Teodor Studitul este că diavolul caută să provoace uitarea de Dumnezeu în sufletul omului.
Această uitare nu se manifestă numai prin lepădarea fățișă de credință, ci și printr-o viață în care poruncile dumnezeiești nu mai au loc.
Când omul se lasă stăpânit de patimi și încetează să se mai îngrijească de sufletul său, legătura lui cu Dumnezeu slăbește.
De aceea, lupta împotriva păcatului are o însemnătate atât de mare. Fiecare ispită biruită prin rugăciune, fiecare gând rău respins și fiecare patimă înfrânată reprezintă un pas spre libertatea duhovnicească.
Creștinul nu este chemat să se încreadă în propriile puteri, ci să ceară neîncetat ajutorul Mântuitorului.
Spovedania, Împărtășania, postul, rugăciunea și milostenia întăresc viața în Hristos, iar adevărata biruință stă în lupta neîncetată pentru curățirea inimii.
Răsplata celor care rămân credincioși până la sfârșit
Sfântul Teodor Studitul nu vorbește despre mucenicia vieții duhovnicești doar ca despre o succesiune de încercări și suferințe. El arată și nădejdea care îi însuflețește pe cei ce se nevoiesc pentru Hristos.
Această nădejde este viața veșnică și bucuria împreună cu Dumnezeu.
El amintește cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Iar când Hristos, Care este viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru slavă. ” (Coloseni 3, 4).
Așadar, nicio osteneală făcută din dragoste pentru Dumnezeu nu este lipsită de însemnătate. Nicio lacrimă a pocăinței, nicio rugăciune sinceră și nicio jertfă ascunsă nu sunt uitate înaintea Lui.
Ceea ce oamenii nu văd, Dumnezeu cunoaște. Iar ceea ce pare neînsemnat în ochii lumii poate avea mare preț în Împărăția Cerurilor.
Fiecare zi poate deveni o mărturisire a credinței
Învățătura Sfântului Teodor Studitul ne descoperă că mucenicia nu aparține numai primelor veacuri creștine. Duhul mărturisirii este viu oriunde există oameni care Îl iubesc pe Hristos și se străduiesc să trăiască după voia Lui.
Nu toți suntem chemați să înfruntăm sabia prigonitorilor, dar fiecare suntem chemați să ne împotrivim păcatului, să ne purtăm crucea, să iertăm, să iubim și să rămânem statornici în credință.
Sfântul Teodor Studitul numește această nevoință „o lungă mucenicie și pentru toată viața”.
Să nu disprețuim, așadar, luptele mici și nevăzute ale fiecărei zile. Prin ele, cu ajutorul harului dumnezeiesc, sufletul se curățește, credința se întărește, iar omul înaintează pe calea sfințeniei.
Căci adevăratul mărturisitor al lui Hristos nu este numai cel care moare pentru El, ci și cel care se străduiește să trăiască pentru El, în fiecare zi, până la sfârșitul vieții.