Cauza morții Papei Francisc a fost stabilită „prin electrocardiogramă”, potrivit profesorului Andrea Arcangeli, directorul serviciului de sănătate al Sfântului Scaun.
Papa Francisc a murit în urma unui atac cerebral masiv care a dus la comă și apoi la insuficiență cardiocirculatorie ireversibilă, potrivit certificatului de deces publicat luni de Vatican.
Documentul, semnat de profesorul Andrea Arcangeli, director al Departamentului de Sănătate și Igienă al Vaticanului, precizează că decesul a fost „confirmat prin electrocardiogramă”.
Papa suferea și de mai multe patologii
Deja slăbit de o pneumonie severă, primul papă sud-american și iezuit din istorie a cedat luni dimineață în urma unui accident vascular cerebral. La capătul unui pontificat de 12 ani marcat de o mare popularitate, dar și de o opoziție feroce în cadrul Bisericii.
Vaticanul este în doliu în această marți. Luni seara mii de credincioși, unii cu flori sau lumânări, s-au adunat în Piața Sfântul Petru la apusul soarelui pentru a se ruga.
Născut la Buenos Aires la 17 decembrie 1936, Jorge Mario Bergoglio, acum Francisc, a murit oficial luni, la ora 7.35, în apartamentul său din reședința Sfânta Marta din inima Vaticanului, se mai arată în document.
Certificatul menționează, de asemenea, mai multe patologii cronice de care suferea pontiful. „Episod anterior de insuficiență respiratorie acută în pneumonie multimicrobiană bilaterală, bronșiectazii multiple, hipertensiune arterială și diabet de tip II”.
Vaticanul în doliu se pregătește pentru funeraliile Papei
Vaticanul în doliu va anunța marți data funeraliilor Papei Francisc. Cardinalii, care vor avea greaua sarcină de a-l alege pe noul suveran pontif peste câteva săptămâni, au fost convocați la o primă adunare generală la ora 9.00. La finalul acestei adunări ar urma să fie anunțată data funeraliilor șefului Bisericii Catolice.
Un testament care pledează pentru o ceremonie simplă și sobră
Rămășițele Papei urmează să fie transferate de miercuri de la reședința Sfânta Marta la Bazilica Sfântul Petru. Asta pentru a putea fi văzute de credincioși. Dar fără catafalc, conform dorinței Papei argentinian, care a dorit să introducă mai multă simplitate și sobrietate.
În testamentul său, Jorge Bergoglio a precizat că dorește să fie înmormântat în Bazilica Santa Maria Maggiore. Într-un mormânt „nedecorat”, cu doar numele său în latină: „Franciscus”.
Donald Trump va participa la funeraliile Papei Francisc
Conform regulilor Sfântului Scaun, funeraliile ar trebui să aibă loc între vineri și duminică. Ca și în cazul lui Ioan Paul al II-lea în 2005, zeci de șefi de stat și membri ai familiei regale sunt așteptați să participe la ceremonia solemnă. Donald Trump a anunțat luni seara că va participa împreună cu soția sa Melania.
Papa Francisc a fost la un pas de moarte în martie
Ultima spitalizare a Papei Francisc l-a slăbit cu siguranță. Suferind de infecții respiratorii în urma extirpării unei părți dintr-un plămân în tinerețe, el a fost declarat în afara oricărui pericol de către medicii săi abia după aproape o lună de spitalizare. El a avut două „momente foarte critice în care viața sa a fost în pericol”. Toate în cursul lunii martie, dar „nu a fost niciodată intubat”. Mai mult, a rămas întotdeauna „conștient și alert”, potrivit medicilor săi.
La 6 martie, Vaticanul a difuzat, de asemenea, un scurt mesaj audio în care Papa le mulțumea credincioșilor pentru rugăciunile lor. Vocea sa părea foarte slăbită. De atunci, el a continuat să fie supus terapiei farmacologice și fizioterapiei. În special reeducării respiratorii, „pentru a-și recăpăta pe deplin capacitatea de a respira și de a vorbi”.