Mesajul Președintelui României, Klaus Iohannis, transmis în cadrul evenimentului aniversar „165 de ani de statistică oficială în România”

Photo of author

By Alexandru Stancu

klaus iohannis ucraina / Zilei Românilor de Pretutindeni / 165 ani / 15 august / inundații / Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului / salariu minim european

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 12 iulie 2024, un mesaj în cadrul evenimentului aniversar „165 de ani de statistică oficială în România”, organizat de Institutul Național de Statistică. Mesajul a fost prezentat de către Cosmin Marinescu, Consilier Prezidențial – Departamentul Politici Economice și Sociale.

165 de ani de statistică oficială în România. Mesajul transmis de Klaus Iohannis

Aniversarea celor 165 de ani de existență a statisticii în România reprezintă un moment important în dezvoltarea acestui domeniu, unul esențial pentru cunoașterea evoluțiilor economice și sociale ale țării. În acest sens, apreciez rolul fundamental pe care Institutul Național de Statistică îl are în furnizarea de date certe și relevante.

Prin statistici judicioase, INS a demonstrat un angajament consecvent pentru rigoare și excelență. Felicit Institutul Național de Statistică pentru contribuția sa consistentă la informarea corectă a societății noastre.

Viziunea pentru dezvoltarea României trebuie să fie axată pe competitivitate economică, inovare tehnologică și incluziune socială. Prin intermediul datelor statistice, avem posibilitatea de a identifica oportunități și de a anticipa schimbări. Capacitatea noastră de adaptare la date și informații este esențială pentru a beneficia de progres și predictibilitate.

În următoarele decenii, România are potențialul de a deveni un vector regional de tehnologie și inovație, iar investițiile în educație, cercetare și dezvoltare sunt fundamentale în atingerea acestui obiectiv, care ne va oferi avantaje competitive substanțiale.

Statistica joacă un rol central în acest proces, oferind date esențiale pentru a evalua nevoile pieței muncii, pentru a elabora programe educaționale și pentru stimularea inițiativelor antreprenoriale.

Totodată, trebuie să ne concentrăm pe reducerea disparităților de dezvoltare și a inegalităților de șanse în societate. Statistica ne arată unde sunt cele mai mari provocări și sprijină conceperea de programe specifice pentru o societate echitabilă și incluzivă.

Astăzi, principala provocare în societatea modernă nu mai vizează accesul la date și informații, ci modul cum sunt acestea folosite în comunicarea și fundamentarea proceselor decizionale.

Statisticile oficiale nu sunt doar o enumerare pasivă de cifre – ele reflectă realitatea socială, economică și politică în care trăim cu toții. Fără cercetarea și interpretarea acestor date, politicile publice sau strategiile de afaceri ar fi ghidate de interpretări discreționare, fără fundament. De aceea, statistica s-a dovedit a fi un instrument eficient în combaterea dezinformării și manipulării opiniei publice.

Evoluția economică este ilustrată cu acuratețe prin indicatorii statistici, care sunt rezultatul unei munci laborioase de colectare și agregare a datelor. Asumarea acestor indicatori transcende ideologiile politice sau ciclurile electorale, oferind o bază indispensabilă pentru evaluări și decizii informate.

De exemplu, datele INS arată că, în ultimele două decenii, performanța economică a țării noastre a fost una remarcabilă. România a înregistrat o creștere medie anuală a PIB-ului real de 3,8%, ritm aproape triplu față de media europeană. De asemenea, potrivit estimărilor statistice, convergența economică a României avansează semnificativ către nivelul de 80% din media Uniunii până la sfârșitul anului 2024.

Demersurile naționale cu rezultate de anvergură sunt cele bazate pe date statistice veridice. De aceea, trebuie să acordăm o atenție deosebită formării viitoarelor generații de analiști economici. Este crucial să investim în pregătirea tinerilor specialiști și în dezvoltarea infrastructurii de cercetare, pentru a consolida rolul sistemului statistic național în crearea de politici publice fundamentate pe baze științifice.

Astfel, încurajez promovarea educației economice și financiare pentru o mai bună înțelegere a economiei de piață și a impactului politicilor publice asupra mediului de afaceri. Cunoștințele transmise în cadrul școlilor de afaceri și universităților de economie trebuie să fie relevante și adaptate schimbărilor din societate.

Celebrarea celor 165 de ani de statistică oficială în România este un prilej de reafirmare a angajamentului nostru pentru alinierea la standardele de excelență și rigoare impuse de rolul statisticii oficiale.

Contribuții semnificative la dezvoltarea economică și socială a României au avut, spre exemplu, cercetările statistice ocazionate de desfășurarea recensămintelor agricole și ale populației.

Aportul statisticii este incontestabil: fiecare decizie fundamentată de politică publică sau fiecare strategie de afaceri se bazează pe munca specialiștilor în statistică. O relevanță aparte o au atribuțiile Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, organism esențial în furnizarea prognozelor economice, care își bazează activitatea pe datele oferite de Institutul Național de Statistică.

Pentru a rămâne un exemplu de bune practici în acest domeniu, munca INS trebuie susținută și promovată în continuare. Ca atare, pentru meritele deosebite în domeniul său de activitate, am decis decorarea Institutului Național de Statistică cu Ordinul Meritul Cultural, Categoria H – «Cercetarea științifică», în grad de Comandor. Este o distincție care reflectă atât recunoașterea performanțelor specialiștilor în statistică, dar și îndemnul de a accelera direcția actuală de modernizare a INS.

Vă felicit încă o dată pentru realizările remarcabile de până în prezent și pentru dedicarea continuă de care dați dovadă.

CITEȘTE ȘI – TAROM, PROBLEME URIAȘE. COMPANIA SE „JOACĂ” CU VACANȚELE OAMENILOR