Președintele Klaus Iohannis a transmis vineri un mesaj cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, exprimând recunoștință pentru contribuția minorității maghiare la parcursul democratic, european și nord-atlantic al României. În mesajul său, a subliniat importanța unității și solidarității în promovarea proiectelor majore pentru țară.
Mesajul lui Klaus Iohannis
„Transmit felicitări tuturor cetățenilor români de etnie maghiară care, în această zi, sărbătoresc apartenența maghiarilor de pretutindeni la un spațiu comun de istorie, tradiții și cultură.
Totodată, le adresez concetățenilor noștri maghiari urări de sănătate și pace, un trai prosper într-o societate bine dezvoltată pe care să o construim împreună, fructificând valorile și potențialul bogatei noastre diversități culturale.
Cu acest prilej, recunoaștem și apreciem o dată în plus contribuția minorității maghiare la parcursul nostru democratic, european și nord-atlantic, la împlinirea binelui comun. Istoria ne-a arătat cum înțelepciunea, cunoașterea reciprocă și experiența conviețuirii au putut așeza între majoritatea românească și minoritatea maghiară punți de dialog și de solidaritate capabile să reziste tuturor provocărilor.
Înțelegerea cu adevărat a trecutului, viziunea elitelor și proiectele noastre sociale și economice trebuie să ofere un viitor european noilor generații, aici, în locul pe care cetățenii români de etnie maghiară au tot dreptul să-l numească, în limba lor maternă, acasă.
Prin tradițiile și patrimoniul de care este mândră și cu care contribuie la simfonia civilizațiilor, ca și prin activitatea personalităților sale culturale, științifice, spirituale și politice, minoritatea maghiară este un contribuitor respectat la consolidarea unei societăți românești moderne, performante și incluzive.
Aceste obiective, urmărind punerea în valoare a potențialului fiecărui cetățean, indiferent de etnie, și potențate de apartenența României la Uniunea Europeană, vor trebui reafirmate în acest an electoral. Le doresc cetățenilor români de etnie maghiară ca sărbătoarea de astăzi să le prilejuiască bucuria comuniunii și să le întărească încrederea în viitor. Să rămânem uniți și solidari în jurul proiectelor majore pentru România!”, este mesajul președintelui.
Iohannis candidează la șefia NATO
Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți că a decis să intre în competiție pentru funcția de secretar general al Alianței Nord-Atlantice, NATO. El a declarat: „Îmi asum această candidatură în numele României.”
„Ne aflăm într-un context de securitate în care cred că este momentul ca țara noastră să-și asume o și mai mare responsabilitate în cadrul structurilor de conducere euro-atlantice.
Este o aspirație legitimă a unui stat care a cunoscut în ultimele două decenii transformări radicale și care ar putea contribui cu această experiență la conturarea unei noi viziuni asupra modului în care putem răspunde rapid și eficient unei game variate și complexe de provocări și amenințări.
Avem o înțelegere profundă, inclusiv din perspectiva provocărilor istorice cu care s-a confruntat regiunea noastră, asupra actualei situații de securitate, situație dezechilibrată de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Totodată, cred că NATO are nevoie, la rândul său, de o reînnoire a perspectivei asupra misiunii sale.
Europa de Est are o contribuție valoroasă în discuțiile și deciziile adoptate în cadrul NATO.
Cu o reprezentare echilibrată, puternică și influentă din această regiune, Alianța va putea lua cele mai bune decizii, care să răspundă nevoilor și preocupărilor tuturor statelor membre.
Pentru toate aceste motive, am decis să intru în competiție pentru funcția de Secretar General al NATO.
Îmi asum această candidatură în numele României cu toată responsabilitatea, iar această decizie are la bază performanța României, experiența acumulată pe parcursul celor două mandate de Președinte al României, înțelegerea profundă a provocărilor cu care se confruntă NATO, Europa, și în special regiunea noastră, și angajamentul meu ferm față de valorile și obiectivele fundamentale ale NATO”, a declarat Klaus Iohannis.
CITEȘTE ȘI – PIEDONE, PREGĂTIT PENTRU PRIMĂRIA CAPITALEI: „VESTEA ÎMI FACE VIAȚA MAI LUMINATĂ”