Liderul FCSB s-a încurcat cu Universitatea CLuj. Reacția lui Gigi Becali

Photo of author

By Alexandru Stancu

fcsb u cluj

În etapa cu numărul 26 din Superliga, liderul FCSB a reușit doar o remiză cu Universitatea Cluj, scor 0-0, după un meci cu mari emoții pentru echipa patronată de Gigi Becali.

În ciuda unui pas greșit în lupta pentru titlu, echipa din fruntea Superligii continuă să aibă un avantaj considerabil în clasament, cu o diferență de șapte puncte față de principalul rival, Rapid. FCSB a fost afectată și de problemele de lot înaintea duelului de pe Cluj Arena, unde mai mulți jucători au fost indisponibili.

Accidentarea gravă a lui Alexandru Pantea la antrenamente l-a scos din lot până la finalul sezonului, în timp ce Alexandru Băluță și Denis Haruț s-au confruntat cu probleme de sănătate. Lipsa lui Dawa a fost determinată de călătoria în Franța, acolo unde soția sa a născut. Cu absența lui Băluță, FCSB a fost nevoită să improvizeze în atac, iar Olaru a fost plasat în centrul atacului, avându-i alături pe Florinel Coman și Octavian Popescu.

Gigi Becali reacționează: „Și la Tavi nu merge, bă, echipa noastră nu mai joacă gâdilica”

La câteva ore după înfrângere, patronul echipei FCSB Gigi Becali, a oferit câteva declarații spre deliciul privitorilor.

„Tavi, ce, a fost bolnav. Și la Tavi nu merge, bă, echipa noastră nu mai joacă gâdilica. Echipa noastră asta de acum joacă în viteză, e rachetă, țaca-țac din prima. Tavi o ia, gâdilica… nu merge cu gâdilica. Nu merge aici cu gâdilica, dar nu am ce să fac”, a declarat Gigi Becali.

Gigi Becali, patronul FCSB-ului, a oferit un răspuns concis atunci când a fost întrebat despre noul fotbalist transferat în această iarnă. Antwi s-a evidențiat prin multiplele sale incursiuni în atac și prin asigurarea pe care a adus-o defensivei echipei.

„Mi-a plăcut, nu l-am văzut bine, dar viteză a avut, stăpânire de sine a avut, se vede că are încredere în el. Nu a pierdut nicio minge, nu a avut cu cine, Luis Phelipe nu s-a înțeles bine cu el, încă mai am încredere și în Luis Phelipe”, a continuat patronul FCSB.

Becali e convins că FCSB va ajunge în Champions League anul acesta.

Ei pot să facă ce vor, campionatul e deja acaparat. O să vedeți. Cel puțin 10 puncte vor fi la final. Nu ai văzut cum joacă echipa, dintr-una. La anul, pe vremea asta, o să auziți de FCSB în sferturi. Digi să cumpere Liga Campionilor, că o să fim în sferturi. Eu zic că așa vreau. Hai, Domnul să vă ajute!„, a conchis Becali.

MM Stoica, nemulțumit de arbitraj

Meme Stoica s-a declarat nemulțumit de arbitraj. Acesta a postat un mesaj destul de dur la adresa oficialilor din acea partidă.

„Că aproape toată presa scrisă/vorbită e total contra noastră nu e o noutate. Ce nu pricep e altceva. De ce oamenii care pretind că susțin această echipă și sunt activi pe FB găsesc explicații la acest 0-0 că nu e Compagno, că lotul e subțire, că a plecat Djokovic, dar nu realizează că U Cluj trebuia să rămână în 10 din minutul 20 și că Roger îi dă peste picior lui Octavian.

Fără erori de arbitraj, am bătut 3-0 la Craiova. Fără Compagno și Djokovic”, a scris MM Stoica, pe pagina sa de Facebook.