Iubirea care mântuiește este temelia vieții creștine și calea către Dumnezeu.
„Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu.”(Ioan 15, 12)
Domnul nostru Iisus Hristos a arătat că întreaga Lege și proorocii se întemeiază pe iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele.
Această iubire nu este una obișnuită, ci o iubire jertfelnică, desăvârșită, care merge până la sacrificiu de sine.
Unitatea dintre iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele
Prin porunca întâia, omul intră în comuniune cu Izvorul iubirii:
„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta. ” (Deuteronomul 6, 5),
Dar această iubire nu rămâne închisă în sine, ci se revarsă în mod firesc asupra aproapelui.
De aceea, porunca a doua este asemenea celei dintâi:
„Iar a doua, la fel ca aceasta: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi».” (Matei 22, 39).
Textul patristic subliniază această legătură profundă: prin împlinirea primei porunci se împlinește și a doua, iar prin iubirea aproapelui ne întoarcem la Dumnezeu. Nu există iubire autentică de Dumnezeu fără iubire față de oameni.
Domnul întărește aceasta spunând:
„Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el. ” (Ioan 14, 23).
Iar una dintre poruncile Sale centrale este tocmai iubirea frățească. Prin urmare, iubirea nu este opțională, ci criteriul după care se măsoară credința adevărată.
Iubirea ca împlinire a poruncilor lui Hristos
Porunca iubirii nu este o simplă recomandare, ci o chemare la o viață nouă, în care omul devine asemenea lui Hristos.
„Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. ” (Ioan 15, 12).
Dar cum ne-a iubit Hristos? El ne-a iubit până la capăt, până la jertfa de pe Cruce. A iubi „precum” Hristos înseamnă a ierta, a răbda, a sluji și a ne jertfi pentru ceilalți, chiar și atunci când nu suntem înțeleși sau răsplătiți.
Sfântul Apostol Ioan spune limpede:
„Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. ” (1 Ioan 4, 20).
Așadar, iubirea de Dumnezeu se verifică în relația cu aproapele.
Aproapele, chipul lui Dumnezeu
Un adevăr profund al credinței ortodoxe este acela că fiecare om este creat după chipul lui Dumnezeu. De aceea, orice bine făcut aproapelui este primit de Dumnezeu ca și cum I-ar fi fost făcut Lui Însuși.
Mântuitorul spune:
„Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.” (Matei 25, 40).
Astfel, iubirea față de aproapele devine o formă concretă de slujire a lui Dumnezeu.
Cel care iubește pe aproapele împlinește iubirea față de Dumnezeu, Care primește binefacerea ca și cum ar fi fost adresată Lui. Aceasta arată cât de mare este valoarea fiecărui om înaintea lui Dumnezeu.
Modele de iubire jertfelnică în Sfânta Scriptură
Sfinții lui Dumnezeu au trăit această iubire la cele mai înalte cote, devenind exemple vii pentru noi.
Moise, mijlocitorul iubirii
Proorocul Moise a arătat o dragoste nemărginită față de poporul său.
Când israeliții au păcătuit grav, el s-a rugat lui Dumnezeu spunând:
„Rogu-mă acum, de vrei să le ierţi păcatul acesta, iartă-i; iar de nu, şterge-mă şi pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris!».” (Ieșirea 32, 32).
Această rugăciune este cutremurătoare. Moise este dispus să renunțe la propria mântuire pentru a salva poporul. Aceasta este iubirea care se jertfește total, asemenea iubirii lui Hristos.
Apostolul Pavel, iubirea până la lepădare de sine
La fel, Sfântul Apostol Pavel spune:
„Căci aş fi dorit să fiu eu însumi anatema de la Hristos pentru fraţii mei, cei de un neam cu mine, după trup,” (Romani 9, 3).
El își iubește atât de mult neamul, încât ar accepta chiar despărțirea de Hristos pentru mântuirea lor.
Desigur, Pavel știa că acest lucru este imposibil, dar intensitatea iubirii sale arată măsura la care poate ajunge inima omului unită cu Dumnezeu.
Înțelegerea patristică a iubirii, învățătura Sfântului Vasile cel Mare
Vasile cel Mare explică în mod profund legătura dintre iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele. El arată că cele două porunci nu pot fi separate și că adevărata dragoste se manifestă prin jertfă.
Potrivit lui, cel care iubește cu adevărat nu pierde nimic, chiar dacă pare că dăruiește totul. Dimpotrivă, el primește mai mult decât oferă, pentru că Dumnezeu răsplătește iubirea cu harul Său.
Sfântul Vasile subliniază că sfinții au ajuns la o măsură înaltă a iubirii față de aproapele, tocmai pentru că au fost uniți cu Dumnezeu. Iubirea lor nu era una omenească, limitată, ci una dumnezeiască, izvorâtă din har.
Iubirea, criteriul mântuirii
Iubirea nu este doar o virtute între altele, ci criteriul suprem al mântuirii. La Judecata de Apoi, nu vom fi întrebați câte cunoștințe am avut sau câte lucruri am realizat, ci cât am iubit.
Sfântul Apostol Pavel spune:
„Dragostea nu cade niciodată. Cât despre prorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;” (1 Corinteni 13, 8).
Toate celelalte vor trece, dar iubirea rămâne veșnică.
De aceea, creștinul este chemat să transforme fiecare zi într-o ocazie de a iubi: în familie, la locul de muncă, în relațiile cu cei din jur. Iubirea se arată în gesturi mici, în răbdare, în iertare, în ajutor concret.
Porunca Mântuitorului: ,,Să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu.” nu este ușoară, dar este calea sigură către Dumnezeu
Iubirea față de aproapele nu este separată de iubirea față de Dumnezeu, ci este expresia ei vie.
Privind la exemplele lui Moise, ale Apostolului Pavel și ale sfinților, înțelegem că iubirea adevărată este jertfelnică, smerită și deplină. Ea nu caută folosul propriu, ci binele celuilalt.
Să ne străduim, așadar, să împlinim această poruncă în viața noastră de zi cu zi, știind că fiecare gest de iubire ne apropie de Dumnezeu.