Iași – REȚINUT PENTRU ÎNȘELĂCIUNI CU TERENURI

Photo of author

By Daniel Negrescu

Polițiștii din Iași, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, au reținut un bărbat care pretindea că este jurist și reprezentant al unor investitori olandezi și ar fi obținut sume de bani de la persoane din mediul rural, promițându-le o cumpărare avantajoasă a terenurilor pe care le dețin.

La data de 2 martie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Iași au efectuat o percheziţie domiciliară în municipiul Iaşi, la un bărbat, de 41 de ani, bănuit de comiterea a două infracţiuni de înşelăciune.

Cel în cauză este bănuit că, în perioada noiembrie 2016 – februarie 2017, ar fi înșelat două femei, de 68 și 73 de ani, ambele din comuna Miroslava.

Acesta s-ar fi prezentat ca jurist și reprezentant al unor investitori olandezi, arătându-se interesat de achiziţionarea terenurilor deţinute de cele două femei.

Astfel, bărbatul a convins-o pe femeia de 68 de ani să încheie o procură notarială, prin care îl împuternicea să-i vândă un teren de 2.200 mp.,  pentru care i-ar fi promis femeii obţinerea unui preţ de 50 de euro/mp.

De asemenea, ar fi cerut și primit 1.900 de lei, de la cealaltă femeie, în scopul de a se ocupa de dezbaterea moştenirii şi emiterea titlului de proprietate, pentru 6.000 mp. de teren şi i-ar fi promis că va cumpăra terenul, în numele investitorilor olandezi.

În urma percheziției domiciliare, au fost ridicate mai multe înscrisuri.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, în cursul zilei de astăzi, cu propuneri legale.

Cercetările continuă, cel în cauză fiind trimis în judecată pentru comiterea altor două înşelăciuni, cu mod de operare asemănător.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale  din cadrul  Inspectoratului General al Poliției Române.