Noul guvern din Japonia, format în urmă cu o lună, a insultat populația insulei printr-o afirmație degradantă până la ultimul nivel făcută de ministrul de finanțe Taro Aso.
Acesta a afirmat intr-o declarație că bătrânii ar trebui să se grăbească să moară pentru că pun o presiune prea mare și inutilă pe bugetul statului.
„Raiul interzice să trăiești dacă trebuie să mori. Eu m-aş trezi dimineața cu un sentiment de vinovăție știind că-mi plătește guvernul tratamentul. Problema nu se va rezolva dacă nu îi lași să se grăbească să moară.”
Comentariile pline de egoism și lăcomie au adus o mare ofensă unei mari părți din populația Japoniei, aproape un sfert, fiind compusă din oameni cu o vârstă de peste 60 de ani. Aceste remarci nu sunt binevenite nici pentru Shinzo Abe, primul ministru al Japoniei, care în prima perioadă a guvernării lui, în 2007 a demisionat tot din cauza unor gafe făcute de membrii guvernului său.
Ridicarea costurilor pentru sănătate pentru următorii trei ani, în special pentru bătrâni, a fost de asemenea o decizie pe care a propus-o Partidul Liberal Din Japonia, iar în Aprilie, anul următor, guvernul va reduce iar bugetul sănătății.
Ministrul de finanțe japonez, în vârstă de 72 de ani, a spus că el ar refuza asistenţa gratuită din partea guvernului și că i se par foarte mari costurile îngrijirii bătrânilor și pacienților care se află în ultima perioadă a vieții, numindu-i pe aceștia „intubați care nu se pot hrăni singuri”. După un timp, ministrul cu predilecție spre gafe verbale, a încercat să-și clarifice comentariile spunând că îi pare rău că a folosit un limbaj deplasat și a insistat că el s-ar fi referit doar la propria lui persoană.
„Am spus ce cred eu personal, nu că asa ar trebui să fie sistemul medical. Este important să fii în stare să-ți petreci ultimele zile ale vieții tale în pace.”
Nu este prima dată când acesta insultă populația vârstnică din Japonia, în 2008 el s-a referit la bătrâni precum că aceștia ar fi „niște oameni care abia se pot ţine pe picioare, plătiți degeaba din taxele celorlalți, și că ar trebui să își poarte singuri de grijă.”
„Văd oameni de 67-68 de ani care abia se țin pe picioare și merg constant la doctor. De ce trebuie să plătesc eu pentru persoane care mănâncă și beau dar nu pot munci?”
De asemenea a glumit pe seama bolnavilor de Alzheimer, numindu-i „tineri fără penis care nu se pot căsători”.
În 2001 el a mai spus ca ar vrea ca Japonia sa devina o țară atât de dezvoltată încât cei mai bogați evrei să vrea să locuiască în ea și a apreciat pozitiv o remarcă a unui partid din Taiwan care le-a transmis unor diplomați americani că nu sunt de încredere în negocierile de pace din Orientul Mijlociu pentru că au ochii albaștrii și părul blond. Pe timpul campaniei sale din 2008, a refuzat de asemenea să recunoască că familia sa a folosit prizonieri Europeni din timpul celui de al doilea război mondial în mina pe care aceștia o dețineau.