Eduard Hellvig, fostul șef al SRI, și-a exprimat pe platforma X, fosta Twitter, opinia sa despre decizia alianței PSD-PNL de a-l nominaliza pe medicul Cătălin Cîrstoiu drept candidat la Primăria Capitalei. În comentariul său, el subliniază că medicul Cîrstoiu „nu sperie și nu deoache pe nimeni”, sugerând că este un candidat mai puțin cunoscut și poate mai puțin potrivit pentru această funcție în comparație cu alți candidați cu cifre bune în spatele lor.
De asemenea, fostul șef al SRI pune sub semnul întrebării decizia de a renunța la candidați care ar fi avut șanse mai bune în favoarea unui „independent” care este cunoscut doar în comunitatea medicală. El atrage atenția asupra aspectului ideologic și asupra posibilelor intenții din spatele acestei nominalizări.
Referindu-se la discursul lui Abraham Lincoln, Hellvig amintește că, în ciuda încercărilor de a manipula opinia publică, oamenii au capacitatea de a discerne și de a nu fi păcăliți în mod constant. Astfel, el sugerează că această nominalizare ar putea fi percepută ca o încercare de a manipula electoratul și de a încerca să-i convingă pe oameni să voteze pentru un candidat mai puțin cunoscut sau mai puțin potrivit.
Comentariul lui Hellvig aduce în discuție aspecte importante legate de politică, strategie electorală și încrederea publicului în candidați și în partidele politice implicate în alegeri.
Mesajul lui Eduard Hellvig
Din rundele de negocieri care ne-au pictat televizoarele câteva săptămâni la rând a rezultat un candidat comun bun de pus în muzeul concordiei depline. Nu sperie și nu deoache pe nimeni.
Dacă ne întrebăm pe cine reprezintă cu adevărat, cred că răspunsul e în propoziția precedentă. Iar chestiunea cu adevărat semnificativă este de ce ai renunța la candidați cu cifre bune pentru a-ți investi încrederea în cineva cunoscut doar în comunitatea medicală? De unde vine oare încrederea deplină în “apoliticul perfect” pentru a fi trimis să extragă voturi și din stânga și din dreapta? Ce se știe sus și nu se spune și în aval? Știm sigur că nu e vreun sondaj, vreo măsurătoare sau vreun portret-robot de tehnocrat al urbanismului. Ni se propune un „independent” scos din joben ca să ne salveze aparent de agonia dubiilor ideologice.
Total întâmplător vorbeam tot aici acum trei săptămâni despre independenți: “Oamenii noi nu au însă nimic de pierdut, nicio carieră de apărat, nicio reputație de păstrat. Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum.”
Probabil că cei care l-au ales se bazează pe ceva nevăzut și neștiut, încât nu își suspectează candidatul că ar viza mai târziu fie o prea mare independență, fie o poziție publică și mai importantă. Probabil îi leagă un bromance de nezdruncinat. Cum electoratul poate alege doar din ce are pe listă, și nu dintr-un infinit de candidați potențiali, contează așadar ce ofertă i se așterne pe buletin.
Brusc devine mai relevant să fii candidat, decât să fii un candidat care adună voturi. De adunat voturi se ocupă… ceilalți candidați. Sau partidul. Sau prietenii… Ca în cazul oricărei figuri de ceară, însă, creșterea bruscă a temperaturii poate nărui toată povestea. Iar statuii i se înmoaie fațada, lăsând să se vadă structura din spate și să se audă vorbele lui Abraham de acum aproape două secole: “Poți păcăli o parte din oameni tot timpul și pe toți oamenii o parte din timp, dar nu poți păcăli toți oamenii tot timpul.”
CITEȘTE ȘI – VIDEO. MOMENTE TENSIONATE. CE SPUNE CANDIDATUL AUR LA PRIMĂRIA CONSTANȚA DESPRE DEPRESIE