Întrebarea „Cum arată iadul ?” i-a preocupat pe oameni din cele mai vechi timpuri.
Mulți își imaginează iadul ca pe un loc al focului și al chinurilor fără sfârșit, însă Sfinții Părinți ai Bisericii ne îndeamnă să privim această realitate mai profund. Iadul nu este doar o pedeapsă exterioară, ci mai ales starea sufletului care a ales să trăiască departe de Dumnezeu și de iubirea Sa.
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul explica această taină printr-o pildă simplă, dar de o profunzime extraordinară. Ea ne arată că Raiul și iadul încep încă din această viață, prin felul în care alegem să ne raportăm la Dumnezeu și la aproapele nostru.
O pildă care spune mai mult decât o mie de cuvinte
Se spune că un om simplu Îl ruga neîncetat pe Dumnezeu să-i arate cum sunt Raiul și iadul. Într-o noapte, în vis, a auzit o voce care i-a spus:
„Vino să-ți arăt iadul!”
Într-o clipă s-a aflat într-o încăpere mare, unde numeroși oameni stăteau în jurul unei mese. În mijlocul ei se afla o oală plină cu mâncare gustoasă. Cu toate acestea, toți erau slabi, triști și înfometați.
Fiecare ținea în mână o lingură foarte lungă. Puteau lua mâncarea din oală, însă nu reușeau să ducă lingura la propria gură. Se străduiau, se enervau, țipau, plângeau și se certau între ei. Hrana era din belșug, dar nimeni nu se putea bucura de ea.
Apoi aceeași voce i-a spus:
„Vino acum să-ți arăt Raiul!”
Spre uimirea lui, omul a ajuns într-o încăpere aproape identică. Masa era aceeași, oala cu mâncare era aceeași, iar oamenii aveau aceleași linguri lungi.
Există însă o diferență uriașă.
Toți erau fericiți, liniștiți și sătui. Fiecare lua mâncare cu lingura sa și îl hrănea pe cel aflat în fața lui. Nimeni nu se gândea doar la sine, iar tocmai de aceea nimănui nu-i lipsea nimic.
Această pildă, redată de Cuviosul Paisie Aghioritul în volumul Cuvinte duhovnicești – Patimi și virtuți, exprimă într-un mod impresionant adevărul Evangheliei.
Iadul începe atunci când omul trăiește numai pentru sine
Privind această pildă, observăm că diferența dintre Rai și iad nu este dată de hrană, de masă sau de împrejurări. Totul este identic. Se schimbă doar inima omului.
În iad, fiecare încearcă să se salveze singur. Fiecare se gândește doar la propriile nevoi și propriile dorințe. Egoismul îi face incapabili să vadă că soluția se află chiar lângă ei.
Aceasta este drama păcatului.
Păcatul îl închide pe om în propria persoană. Îl face să creadă că fericirea înseamnă să adune cât mai mult pentru sine, să fie mai presus decât ceilalți sau să-și satisfacă toate dorințele. În realitate, cu cât omul devine mai egoist, cu atât sufletul lui rămâne mai gol.
Mulți oameni trăiesc această stare încă din viața de acum. Au bunuri materiale, succes sau faimă, dar nu cunosc pacea. Sunt înconjurați de oameni și totuși se simt singuri. Tocmai aceasta este una dintre formele iadului sufletesc: lipsa iubirii și incapacitatea de a ieși din propria închisoare interioară.
Raiul este împărăția iubirii
În încăperea care simbolizează Raiul, oamenii nu aveau condiții diferite. Nu primiseră linguri mai scurte și nici hrană mai bună.
Ei descoperiseră însă ceva esențial: omul nu poate trăi singur.
Fiecare îl hrănea pe aproapele său, iar aproapele făcea același lucru. Astfel, toți erau sătui.
Această imagine reflectă însăși viața Sfintei Treimi, unde iubirea este desăvârșită și dăruitoare. Dumnezeu este iubire, iar omul creat după chipul Său nu poate fi fericit decât iubind.
Mântuitorul Iisus Hristos ne-a arătat acest adevăr atunci când a spus că întreaga Lege și toți prorocii se cuprind în două porunci: iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de aproapele.
Acolo unde există iubire sinceră, iertare și jertfelnicie, începe încă de aici experiența Raiului.
Iadul nu este creat de Dumnezeu
Uneori oamenii se întreabă de ce există iadul și dacă Dumnezeu îl dorește.
Învățătura ortodoxă ne spune limpede că Dumnezeu nu dorește pierderea nimănui. El îi cheamă pe toți oamenii la mântuire și le oferă neîncetat posibilitatea întoarcerii prin pocăință.
Iadul nu este expresia lipsei iubirii lui Dumnezeu, ci consecința refuzului omului de a primi această iubire.
Sfântul Isaac Sirul spune că cei care se află în iad sunt chinuiți tocmai de iubirea lui Dumnezeu pe care au respins-o. Nu Dumnezeu Se schimbă, ci omul care nu mai poate primi lumina dumnezeiască drept bucurie.
Așa cum aceeași rază de soare înmoaie ceara și întărește lutul, tot astfel prezența lui Dumnezeu este lumină pentru cei care Îl iubesc și chin pentru cei care L-au respins prin întreaga lor viață.
Putem trăi Raiul încă de pe pământ
La finalul pildei, Cuviosul Paisie întreabă:
„Ai înțeles acum cum poți să trăiești Raiul încă din această viață?”
Această întrebare este adresată fiecăruia dintre noi.
Raiul nu începe doar după moarte. El începe atunci când omul învață să ierte, să se roage, să se smerească și să iubească.
De fiecare dată când renunțăm la egoism pentru a-l ajuta pe aproapele nostru, gustăm puțin din bucuria Împărăției lui Dumnezeu.
O familie în care membrii se slujesc reciproc trăiește o parte din Rai.
O comunitate în care oamenii se sprijină unii pe alții devine o icoană a Împărăției cerurilor.
O inimă împăcată cu Dumnezeu cunoaște pacea chiar și în mijlocul necazurilor.
În schimb, ura, invidia, mândria și răutatea transformă viața într-un iad încă înainte de sfârșitul acestei lumi.
Lecția pe care fiecare creștin trebuie să o învețe
Pilda lingurilor lungi este, în esență, o lecție despre iubirea creștină.
De multe ori cerem de la Dumnezeu să ne schimbe împrejurările, însă El dorește mai întâi să ne schimbe inima.
Problema oamenilor din încăperea iadului nu era lipsa hranei, ci lipsa iubirii. Ei aveau tot ceea ce le trebuia pentru a fi fericiți, dar nu știau să dăruiască.
Și noi procedăm adesea la fel. Așteptăm ca ceilalți să ne înțeleagă, să ne ajute sau să ne iubească, fără să fim noi cei care fac primul pas.
Evanghelia ne învață însă exact contrariul. Hristos nu ne cere să așteptăm iubirea aproapelui, ci să fim noi cei care iubim primii. Tocmai în această dăruire se află adevărata libertate și adevărata fericire.
Întrebarea „Cum arată iadul?” nu primește doar un răspuns despre ceea ce va urma după moarte, ci și unul despre felul în care trăim astăzi
Pilda relatată de Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul ne arată că Raiul și iadul încep în inima omului. Acolo unde domnesc egoismul, mândria și lipsa iubirii, sufletul cunoaște încă de acum întunericul. Acolo unde există dragoste, milă, iertare și jertfă, omul începe să guste bucuria Împărăției lui Dumnezeu.
Fiecare zi ne oferă posibilitatea de a alege între cele două căi. Putem trăi numai pentru noi înșine sau putem învăța să ne hrănim aproapele cu iubire, bunătate și grijă. Iar atunci când alegem calea lui Hristos, descoperim că Raiul nu este doar o făgăduință pentru veșnicie, ci o realitate care începe chiar aici, în sufletul celui care Îl iubește pe Dumnezeu și pe semenii săi.