Copiii lui Michael Jackson împreună pe covorul roșu pentru prima dată după 12 ani

Photo of author

By Ramona Fustos

Prince, Paris și Bigi Jackson, cei trei copii ai lui Michael Jackson au pozat împreună pe covorul roșu în timp ce participau la premiera musicalului MJ: The Musical, miercuri, 27 martie.

Ultima dată când Prince, Paris și Bigi (cunoscut anterior sub numele de Blanket) au apărut împreună pe covorul roșu, erau mult mai mici. Asta se întâmpla în urmă cu 12 ani. La acea vreme au fost însoțiți de mătușa lor, Latoya Jackson. Acum, în vârstă de 27, 25 și respectiv 22 de ani, cei trei nu mai au nevoie de nimeni care să îi țină de mână în fața blițurilor fotografilor. Dar un motiv anume i-a adus pe frații Jackson împreună la Londra, pe 27 martie. Ei au venit să asiste la premiera MJ: The Musical. Acest musical care spune povestea pregătirilor pentru turneul Dangerous al tatălui lor, Michael Jackson , care a murit în 2009.

Paris și frații ei s-au îmbrăcat elegant pentru această ocazie. Ei bine…Paris mai ales. Tânăra era îmbrăcată într-o rochie lungă de culoare ruginie, cu umerii goi și cu mâneci lungi. Această ținută monocromă era asortată cu o pereche de sandale cu toc, al căror aspect romantic contrasta cu numeroasele ei tatuaje. Frații ei au optat pentru costume negre și sobre.

Copiii lui Michael Jackson, vieți la extreme

În timp ce frații ei sunt mai degrabă discreți și absenți din lumina reflectoarelor, Paris și-a făcut un loc în lumea celebrităților. Cântăreață, actriță și model, ea nu mai este doar fiica regelui muzicii pop. Recent, a fost prezentă la Săptămâna Modei la Paris. Aici i-a întâlnit pe Ringo Starr și Paul McCartney la prezentarea Stella McCartney.

Prince, cel mai mare dintre frați, duce o viață departe de lumina reflectoarelor alături de iubita sa, Molly Schirmang, pe care a cunoscut-o pe băncile Universității Loyola Marymount din California. Cei doi au absolvit în 2019. Cu toate acestea, Prince a avut câteva apariții pe covorul roșu. În iunie 2022, el a urcat pe scena de la Premiile Tony pentru a prezenta musicalul MJ: The Musical. El a fost însoțit de sora sa Paris.

În ceea ce-l privește pe Bigi, bebelușul pe care Michael Jackson l-a arătat prin fereastră mulțimii, acesta se luptă în prezent cu bunica sa, Katherine Jackson. Potrivit informațiilor apărute în presa britanică, tânărul vrea să o împiedice pe bunica sa să folosească moștenirea cântărețului.. Katherine Jackson vrea să se folosească de moștenire pentru a-și plăti cheltuielile de judecată. Născut dintr-o mamă surogat, Bigi, al cărui nume real este Prince Michael, a fost crescut de tatăl său și apoi de bunica sa, Katherine Jackson, Aceasta din urmă a devenit tutorele său legal, precum și al celor doi copii mai mari. Din cauza vârstei înaintate a bunicii sale, Bigi a fost plasat sub tutela vărului său mai mare, T.J. Jackson. Asta la sfârșitul adolescenței.

Reunirea copiilor lui Michael Jackson pe covorul roșu la premiera londoneză a spectacolului „MJ: The Musical” marchează un moment emoționant pentru fani și o reamintire a amprentei de neșters lăsate de Regele muzicii pop și de familia sa asupra istoriei muzicii și a culturii.