Una dintre cele mai cutremurătoare pagini ale istoriei creștine este uciderea celor 14.000 de prunci din Betleem, poruncită de regele Irod.
Orbit de frica pierderii tronului și stăpânit de o cruzime fără margini, acesta a încercat să-L omoare pe Pruncul Iisus, fără să înțeleagă că nimeni nu se poate împotrivi voii lui Dumnezeu. Tradiția creștină amintește nu doar de suferința mamelor nevinovate, ci și de sfârșitul cumplit al tiranului, despre care Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop vorbea în cuvinte pline de învățătură duhovnicească.
Irod, regele care s-a temut de un Prunc
Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos a adus lumii vestea mântuirii, dar și tulburare în sufletele celor care își puseseră nădejdea în puterea pământească. Printre aceștia s-a aflat Irod cel Mare, regele Iudeei, un conducător cunoscut pentru cruzimea și neîncrederea sa.
Sfânta Evanghelie după Matei ne spune că, atunci când magii de la Răsărit au ajuns la Ierusalim, întrebând unde S-a născut Împăratul iudeilor, Irod s-a tulburat.
„Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.” (Matei 2, 2).
Aceste cuvinte au aprins în inima regelui o teamă cumplită. Deși Pruncul Iisus nu venise să cucerească un tron pământesc, Irod vedea în El un rival.
Orbit de dorința de a-și păstra puterea, regele a pus la cale un plan viclean. I-a chemat pe magi și le-a cerut să afle locul unde Se găsea Pruncul, pretinzând că dorește și el să I se închine.
În realitate, în sufletul său se născuse gândul uciderii.
Porunca îngrozitoare care a umplut Betleemul de lacrimi
După ce magii au fost înștiințați în vis să nu se mai întoarcă la Irod, aceștia au plecat spre țara lor pe alt drum.
Când a înțeles că planul său fusese zădărnicit, regele s-a mâniat peste măsură.
Sfânta Scriptură consemnează una dintre cele mai cumplite porunci din istoria biblică:
„Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.” (Matei 2, 16).
Potrivit tradiției Bisericii Ortodoxe, 14.000 de prunci au fost uciși din porunca lui Irod. Aceștia sunt pomeniți în calendarul ortodox la 29 decembrie, fiind cinstiți ca Sfinții 14.000 de Prunci Mucenici.
Numărul de 14.000 aparține tradiției bisericești, nefiind precizat în textul Evangheliei.
Ne putem închipui durerea mamelor care și-au văzut copiii smulși din brațe. Casele în care răsunaseră cântece de leagăn s-au umplut de plânsete. Bucuria nașterii a fost înlocuită de o suferință pe care cuvintele omenești cu greu o pot descrie.
Acești prunci nu săvârșiseră nicio fărădelege. Singura lor „vină” era că se născuseră în vremea și în locul în care Irod Îl căuta pe Hristos.
Plânsul mamelor, vestit de prorocul Ieremia
Sfântul Evanghelist Matei arată că tragedia din Betleem a împlinit cuvintele prorocului Ieremia:
„«Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt».” (Matei 2, 18).
Rahela, una dintre mamele poporului lui Israel, devine în această prorocie chipul tuturor mamelor îndurerate.
Plânsul lor străbate veacurile și rămâne o mărturie a suferinței provocate de răutatea omenească.
În înțelegerea ortodoxă, pruncii uciși de Irod sunt mucenici nevinovați, care au pătimit din pricina urii îndreptate împotriva Mântuitorului.
Ei nu au avut vreme să rostească mărturisiri de credință, dar au devenit, prin moartea lor, primele jertfe legate de prigonirea lui Hristos.
Biserica îi cinstește nu pentru suferința în sine, ci pentru locul pe care această suferință îl ocupă în istoria mântuirii.
Sfârșitul cumplit al lui Irod
În lucrarea Cuvinte vii, Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop vorbește despre pedeapsa care l-ar fi ajuns pe regele Irod după uciderea pruncilor.
Cuvintele sale sunt tulburătoare:
„Irod însă n-a scăpat de blestemele mamelor celor 14.000 de copii omorâți. Și blestemele motivate se prind.”
Cuviosul Arseniecontinuă, descriind sfârșitul regelui:
„Astfel, despre Irod se știe că, la trei ani după Nașterea lui Iisus, a murit putrezit de viu, ros de boli rușinoase și împrăștiind o putoare pe care nimeni n-o putea suferi.”
Tot aici, Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop amintește că Irod ar fi încercat chiar să-și ia viața, însă suferința lui trebuia să rămână o înfricoșătoare pildă despre urmările fărădelegilor.
Aceste cuvinte exprimă o interpretare duhovnicească a sfârșitului tiranului.
Istoricul iudeu Flavius Josephus descrie, la rândul său, ultimele zile ale lui Irod ca fiind marcate de boli chinuitoare și de o stare de degradare trupească. El amintește și o încercare a regelui de a se răni cu un cuțit.
Totuși, trebuie făcută o deosebire între mărturia istorică și interpretarea religioasă: sursele istorice nu pot demonstra că boala lui Irod a reprezentat o pedeapsă dumnezeiască. De asemenea, data exactă a morții sale în raport cu Nașterea Mântuitorului rămâne legată de dezbaterile privind cronologia evenimentelor biblice.
Din perspectivă duhovnicească, însă, sfârșitul său rămâne o imagine a deșertăciunii puterii întemeiate pe cruzime.
De ce nu a putut Irod să-L omoare pe Mântuitorul?
În timp ce Betleemul era cuprins de durere, Pruncul Iisus fusese salvat prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
Un înger al Domnului i s-a arătat în vis dreptului Iosif, spunându-i:
„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă.” (Matei 2, 13).
Iosif a ascultat fără întârziere. A luat-o pe Maica Domnului și pe Pruncul Iisus și a pornit spre Egipt, unde Sfânta Familie a rămas până după moartea lui Irod.
Această fugă ne arată că Dumnezeu lucrează uneori prin mijloace smerite și aparent obișnuite. Un vis, ascultarea unui om drept și o călătorie grea au devenit mijloacele prin care Pruncul a fost ocrotit.
Irod avea soldați, bogății și putere politică. Iosif nu avea decât credință și ascultare.
Și totuși, planul lui Dumnezeu nu a putut fi nimicit de porunca regelui.
Se prind blestemele mamelor? Ce trebuie să înțeleagă creștinul
Afirmația Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop despre blestemele mamelor trebuie înțeleasă cu discernământ duhovnicesc.
Durerea unei mame care își pierde copilul este una dintre cele mai grele suferințe omenești. Strigătul ei după dreptate nu rămâne lipsit de însemnătate înaintea lui Dumnezeu.
Dar credința ortodoxă nu ne învață să căutăm răzbunarea și nici să credem că orice blestem produce automat o pedeapsă.
Dumnezeu este drept, dar este și milostiv. Judecata Lui nu se confundă cu mânia omenească.
Mântuitorul ne-a poruncit să-i iubim pe vrăjmașii noștri și să ne rugăm pentru cei care ne prigonesc. Aceasta nu înseamnă că răul trebuie trecut cu vederea, ci că răspunsul creștinului nu trebuie să devină o nouă formă de ură.
Cazul lui Irod ne amintește că nicio putere pământească nu este veșnică și că omul va răspunde înaintea lui Dumnezeu pentru faptele sale.
Ce ne învață astăzi tragedia celor 14.000 de prunci?
Pomenirea pruncilor din Betleem nu este doar amintirea unei tragedii îndepărtate.
Ea ne cheamă să prețuim viața, să apărăm pe cei nevinovați și să nu îngăduim ca mândria, invidia și dorința de stăpânire să ne întunece conștiința.
Irod a pierdut pacea sufletească pentru că a iubit puterea mai mult decât adevărul. A privit un Prunc nevinovat ca pe un dușman și a ajuns să verse sângele unor copii pentru a-și apăra tronul.
În schimb, pruncii pe care a încercat să-i șteargă din istorie sunt pomeniți până astăzi în rugăciunile Bisericii.
Numele regelui a rămas legat de cruzime, iar amintirea celor uciși este înconjurată de cinstire.
Aceasta este una dintre cele mai puternice răsturnări pe care le descoperim în istoria creștină: cei care par învinși în ochii lumii pot fi biruitori înaintea lui Dumnezeu.
Irod a pierdut totul, dar pruncii nevinovați au rămas în pomenirea Bisericii
Sfârșitul lui Irod ne amintește cât de trecătoare sunt bogăția, slava și puterea omenească. Regele care a poruncit uciderea pruncilor din Betleem nu a putut opri venirea Mântuitorului și nici nu a putut scăpa de propria moarte.
Dar dincolo de pedeapsă și de suferință, mesajul creștin este unul al nădejdii.
Cei 14.000 de prunci sunt cinstiți ca mucenici, iar lacrimile mamelor lor nu sunt uitate în memoria Bisericii.
Irod a avut un tron, dar l-a pierdut. Pruncii nu au avut nici putere, nici apărare, dar au primit cinstire peste veacuri.
Să ne rugăm Sfinților 14.000 de Prunci Mucenici să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru ocrotirea copiilor, pentru mângâierea părinților îndurerați și pentru pacea familiilor noastre.
Căci, în cele din urmă, nu cruzimea și nici puterea lumii au ultimul cuvânt, ci dreptatea, mila și iubirea lui Dumnezeu.