Activitatea fizică practicată în mod regulat ar putea fi asociată cu o deteriorare mai lentă a capacităților cognitive și motorii la persoanele diagnosticate cu boala Parkinson, potrivit unui nou studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Cincinnati. Rezultatele sugerează că mișcarea ar putea avea beneficii care depășesc îmbunătățirea condiției fizice, contribuind la menținerea memoriei, a capacității de gândire și a funcțiilor motorii pe măsură ce boala evoluează.
Cercetarea a inclus 294 de pacienți cu forme ușoare până la moderate ale bolii Parkinson, cu o vârstă medie de 66 de ani. Participanții au fost monitorizați timp de până la cinci ani pentru evaluarea funcțiilor cognitive și până la șapte ani pentru urmărirea evoluției capacităților motorii.
Studiul a fost publicat pe 7 octombrie în revista Neurology, publicația medicală oficială a Academiei Americane de Neurologie. Deși rezultatele indică o asociere între activitatea fizică și o deteriorare mai lentă a unor funcții importante, cercetătorii subliniază că studiul nu demonstrează că exercițiile fizice încetinesc în mod direct evoluția bolii.
Mai multă mișcare, un declin mai lent al memoriei și al mobilității
Pentru a analiza legătura dintre activitatea fizică și evoluția bolii Parkinson, cercetătorii au evaluat nivelul de mișcare al participanților prin chestionare și interviuri structurate. Întrebările au vizat activitățile moderate și intense desfășurate la serviciu, acasă sau în timpul liber.
Pe baza timpului dedicat activității fizice în fiecare săptămână, pacienții au fost împărțiți în trei categorii: cei care făceau până la patru ore de mișcare, cei care acumulau între patru și opt ore și cei care depășeau opt ore de activitate fizică săptămânal.
Ulterior, echipa de cercetare a urmărit schimbările în capacitățile cognitive și motorii ale participanților. Rezultatele au arătat că fiecare oră suplimentară de activitate fizică pe săptămână era asociată cu o scădere ușor mai lentă a memoriei, a capacității de gândire și a funcțiilor motorii.
Această asociere s-a menținut chiar și după ce cercetătorii au luat în calcul mai mulți factori care ar putea influența rezultatele, printre care vârsta, sexul, nivelul de educație, greutatea și severitatea bolii.
Cu alte cuvinte, participanții care erau mai activi fizic au prezentat, în general, un declin mai lent al unor funcții afectate de Parkinson. Diferențele observate au fost însă reduse, iar rezultatele nu înseamnă că mișcarea poate opri boala sau poate garanta păstrarea capacităților cognitive și motorii.
Patru până la opt ore de activitate fizică pe săptămână, asociate cu rezultate mai bune pentru funcțiile cognitive
Unul dintre rezultatele evidențiate de cercetători a vizat pacienții care făceau între patru și opt ore de activitate fizică pe săptămână.
Aceștia au prezentat o deteriorare mai lentă a memoriei și a capacității de gândire în comparație cu persoanele care desfășurau mai puțin de patru ore de activitate fizică săptămânal.
În schimb, depășirea pragului de opt ore de mișcare pe săptămână nu a fost asociată cu beneficii cognitive suplimentare evidente. Această constatare sugerează că o cantitate mai mare de exerciții nu se traduce automat într-un avantaj suplimentar în ceea ce privește memoria și gândirea.
Totuși, rezultatul trebuie interpretat cu prudență. Studiul a analizat relațiile dintre nivelul de activitate fizică și evoluția bolii, fără să stabilească un program de exerciții care să fie considerat optim pentru toți pacienții cu Parkinson.
De asemenea, cercetarea nu demonstrează că persoanele diagnosticate cu această afecțiune ar trebui să urmărească în mod obligatoriu un anumit număr de ore de mișcare. Capacitatea de efort și nevoile diferă de la un pacient la altul, iar rezultatele nu reprezintă o recomandare medicală individualizată.
Ce tipuri de activități fizice au fost luate în calcul
Cercetătorii nu au analizat exclusiv antrenamentele sportive organizate. Evaluarea a inclus o gamă largă de activități desfășurate în viața de zi cu zi, atât de intensitate moderată, cât și de intensitate ridicată.
Printre activitățile moderate s-au numărat mersul alert, înotul ușor, tenisul la dublu și anumite treburi casnice, precum aspiratul, spălarea ferestrelor sau tunderea gazonului.
În categoria activităților intense au fost incluse alergarea, mersul rapid cu bicicleta, sporturile de echipă, tenisul la simplu, deszăpezirea și transportarea unor greutăți mari.
Prin includerea acestor exemple, studiul a urmărit activitatea fizică în sens larg, nu doar timpul petrecut la sală sau în cadrul unor programe sportive. Totuși, nivelul de activitate al participanților a fost raportat chiar de aceștia, iar cercetătorii nu au măsurat independent fiecare exercițiu efectuat.
Autorii au subliniat importanța menținerii activității fizice în timp. Potențialele beneficii ar putea depinde nu numai de durata exercițiilor, ci și de consecvența cu care acestea sunt practicate.
De ce este importantă menținerea funcțiilor cognitive în boala Parkinson
Boala Parkinson este o afecțiune neurologică progresivă care afectează în special controlul mișcărilor, dar poate influența și memoria, gândirea și alte funcții cognitive. Pe măsură ce simptomele se agravează, pacienții pot întâmpina dificultăți tot mai mari în desfășurarea activităților cotidiene, ceea ce le poate afecta autonomia.
Dong-Woo Ryu, medic și doctor în științe medicale la Universitatea din Cincinnati și Universitatea Catolică din Coreea, unul dintre autorii studiului, a explicat că cercetările anterioare au identificat asocieri între activitatea fizică și simptomele motorii ale bolii.
Noua analiză indică posibilitatea ca mișcarea să fie asociată atât cu o deteriorare mai lentă a funcțiilor motorii, cât și cu una mai lentă a capacităților cognitive.
„Boala Parkinson este o afecțiune a creierului care provoacă probleme de mișcare și cognitive, care se agravează treptat, ducând la dizabilitate și la pierderea independenței”, a explicat Ryu, potrivit comunicatului de presă care a însoțit cercetarea.
Medicul a atras atenția că diferențele dintre nivelurile de activitate fizică observate în studiu au fost mici, dar ar putea deveni mai importante în timp.
„Deși studiul nostru a identificat diferențe mici între nivelurile de activitate, acestea ar putea deveni mai semnificative în timp”, a declarat cercetătorul.
Această posibilitate este importantă în contextul unei boli care evoluează pe parcursul mai multor ani. Cu toate acestea, studiul nu a demonstrat că activitatea fizică produce direct aceste efecte și nici nu a stabilit în ce măsură diferențele observate se traduc printr-o îmbunătățire semnificativă a vieții de zi cu zi.
Neurologii subliniază beneficiile mișcării, dar cer prudență în interpretarea rezultatelor
Vibhash Sharma, neurolog la UT Southwestern din Dallas, Texas, specializat în boala Parkinson și alte tulburări de mișcare, a declarat pentru Fox News Digital că exercițiile fizice au beneficii bine cunoscute pentru condiția fizică și mobilitate.
Potrivit medicului, activitatea fizică ar putea avea și efecte favorabile asupra sănătății creierului, deși mecanismele prin care s-ar produce aceste efecte nu sunt încă pe deplin înțelese.
Sharma, care nu a participat la cercetare, a apreciat că rezultatele consolidează importanța activității fizice regulate în gestionarea bolii Parkinson.
Unul dintre punctele forte ale studiului este durata monitorizării participanților, precum și evaluarea atât a funcțiilor motorii, cât și a celor cognitive. Urmărirea pacienților pe parcursul mai multor ani le-a permis cercetătorilor să observe modul în care nivelul de activitate fizică era asociat cu schimbările apărute în timp.
Specialistul a atras însă atenția asupra unei posibile explicații alternative: persoanele la care boala evoluează mai lent ar putea fi capabile să rămână active fizic pentru o perioadă mai lungă. Într-un asemenea scenariu, nivelul mai ridicat de activitate nu ar fi neapărat cauza directă a declinului mai lent, ci ar putea reflecta o evoluție mai favorabilă a bolii.
Această distincție este esențială pentru interpretarea rezultatelor și arată de ce simpla observare a unei asocieri nu este suficientă pentru a demonstra o relație de cauzalitate.
Ce limite are cercetarea și de ce sunt necesare studii suplimentare
Autorii au identificat mai multe limite care trebuie luate în considerare înainte ca rezultatele să fie interpretate drept dovadă că exercițiile fizice încetinesc evoluția bolii Parkinson.
În primul rând, cercetarea a fost observațională. Acest tip de studiu poate identifica legături între diferiți factori, dar nu poate demonstra că unul dintre ei îl determină direct pe celălalt. Pentru a stabili dacă activitatea fizică încetinește declinul cognitiv sau motor, sunt necesare studii randomizate, concepute special pentru a testa această ipoteză.
În al doilea rând, nivelul de activitate fizică a fost raportat de participanți. Prin urmare, există posibilitatea ca unii dintre aceștia să nu își fi amintit cu exactitate cât timp au petrecut făcând exerciții sau alte activități fizice.
O altă limitare este legată de caracteristicile grupului analizat. Participanții proveneau dintr-un singur centru și erau în principal persoane albe, ceea ce poate limita posibilitatea de a generaliza rezultatele la toate persoanele cu Parkinson. În plus, majoritatea pacienților aveau capacități de memorie și gândire relativ bune la începutul studiului, astfel că rezultatele trebuie confirmate și în alte grupuri.
Cercetătorii consideră că sunt necesare investigații suplimentare pentru a determina dacă activitatea fizică are un efect direct asupra evoluției bolii și pentru a înțelege mai bine mecanismele implicate.
Studiul a fost finanțat printr-un grant al Gardner Family Foundation și prin fondul Precision Medicine in Neurodegenerative Diseases Fund.
Concluzie
Noua cercetare aduce dovezi suplimentare privind legătura dintre activitatea fizică și evoluția bolii Parkinson. Pacienții care făceau mai multă mișcare au prezentat un declin ceva mai lent al memoriei, al capacității de gândire și al funcțiilor motorii, iar persoanele care acumulau între patru și opt ore de activitate fizică săptămânal au avut o deteriorare cognitivă mai lentă decât cele care făceau mai puțin de patru ore.
Rezultatele nu demonstrează însă că exercițiile fizice încetinesc direct boala și nici că există o durată optimă universală pentru toți pacienții. Pentru a clarifica această relație, sunt necesare studii suplimentare, inclusiv cercetări randomizate.
Până atunci, mesajul principal al specialiștilor este că activitatea fizică regulată rămâne importantă pentru condiția fizică și mobilitate, iar potențialele sale beneficii pentru sănătatea creierului merită investigate în continuare.