Acțiunea „Pomii de crăciun” continuă

Photo of author

By Edward Ciolacu

Această săptămână, polițiștii au constatat, la nivel național, peste 177 de infracţiuni, au aplicat 2.585 de sancţiuni contravenţionale și au confiscat aproape 1.000 de m.c. de material lemnos, peste 6.000 de pomi de Crăciun și aproape 2.300 de kg. de cetină, în cadrul acțiunii pentru prevenirea comiterii unor fapte ce contravin legislației silvice, în ceea ce privește tăierea, transportul și comercializarea pomilor de Crăciun. Polițiștii de ordine publică din toată țara, sub coordonarea Direcției de Ordine Publică – I.G.P.R., acţionează, în această perioadă, pe drumurile forestiere şi pe drumurile publice, în zonele împădurite cu răşinoase şi în pieţe, târguri, oboare sau alte locuri de comercializare, pentru prevenirea comiterii unor fapte ce contravin legislației silvice, în ceea ce privește tăierea, transportul și comercializarea pomilor de Crăciun. Astfel, în perioada 9 – 15 decembrie a.c., polițiștii au constatat 177 de infracţiuni, dintre care 88 la Legea nr.46/2008 – Codul Silvic și au aplicat 2.585 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.493.500 de lei, dintre care 344 la legislaţia din domeniul silvic. De asemenea, polițiștii au confiscat 947 de metri cubi de material lemnos, în valoare totală de 262.544 de lei, 6.240 de pomi de Crăciun, în valoare de 198.226 de lei, și 2.227de kg. de cetină de brad/molid şi au indisponibilizat 25 de fierătraie mecanice, 22 de topoare şi securi şi 52 utilaje, autoturisme sau atelaje hipo. La data de 15 noiembrie a.c., inspectorul general al Poliției Române, chestor principal de poliție Bogdan Despescu, a dispus intensificarea activităţilor desfăşurate de structurile de poliție în domeniul prevenirii şi combaterii faptelor ilegale asociate din tăierea, transportul şi comercializarea materialelor lemnoase şi a „pomilor de Crăciun”. Astfel, premergător sărbătorilor de iarnă, polițiștii acționează, la nivel național, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite îndreptate împotriva fondului forestier naţional, în special a celor de tăiere, transport, prelucrare şi comercializare a răşinoaselor (brad şi molid), valorificate sub forma pomilor de Crăciun. La activități participă polițiștii Serviciului pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul Direcţiei de Ordine Publică a Poliției Române, poliţiştii cu atribuţii în domeniul silvic din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, în colaborare cu specialişti silvici din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva. Pentru prevenirea comiterii unor fapte care contravin legislației silvice, în ceea ce privește tăierea, transportul și comercializarea pomilor de Crăciun, polițiștii fac următoarele precizări:
• Transportul pomilor de Crăciun se realizează doar în baza avizelor de însoțire cu regim silvic (aviz de însoțire primar – dacă transportul se efectuează de la locul de recoltare sau aviz de însoțire secundar pentru alte materiale decât cherestelele – dacă transportul se efectuează din depozite de material lemnos, piețe/târguri/oboare).
• La achiziționarea pomilor de Crăciun de la locul de recoltare, din depozite, piețe/târguri/oboare se va solicita obligatoriu aviz de însoțire cu regim silvic, factură fiscală sau bon fiscal. În aceste situații, se va urmări dacă pe secțiunea de tăiere este aplicat dispozitivul special de marcat cu amprenta dreptunghiulară specific emitentului din cadrul căruia face parte personalul împuternicit să elibereze avizul de însoțire primar (situație valabilă doar pentru pomii de Crăciun recoltați de pe teritoriul național).
• În situația achiziționării de pomi de Crăciun din supermarketuri (recoltați de pe teritoriul altor țări) se va solicita aviz de însoțire și factură fiscală/bon fiscal, pe secțiunea de tăiere nefiind aplicată amprenta dreptunghiulară a dispozitivului special de marcat.
• Încălcarea legislației silvice care reglementează expedierea, transportul și comercializarea pomilor de Crăciun este sancționată contravențional de Legea nr. 171/2010 actualizată, cuantumul amenzilor fiind cuprins între 5.000 și 10.000 de lei, de asemenea este dispusă și măsura complementară a confiscării pomilor de Crăciun.