În Duminica a treia după Pogorârea Duhului Sfânt, Biserica ne pune înainte o pericopă evanghelică profundă și actuală: Evanghelia de la Matei, capitolul 6, versetele 22–33. Ea ne îndeamnă să avem o minte curată și luminată, să ne păzim de grijile vieții și, mai ales, să ne ferim de iubirea de argint, care este „rădăcina tuturor relelor”. În centrul acestei duminici stă cuvântul Domnului: „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona.” (Matei 6, 24).
Această afirmație este fundamentală pentru viața duhovnicească. Ea ne obligă să alegem între slujirea lui Dumnezeu, izvorul vieții și al bucuriei veșnice, și slujirea banului, care aduce sufletului robie, întristare și pierzare.
Mintea, Ochiul sufletului
Mântuitorul ne spune: „ Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!” (Matei 6, 22-23). Sfinții Părinți tâlcuiesc că „ochiul” de care vorbește Hristos este mintea omului, acel organ spiritual prin care primim luminarea dumnezeiască și ne orientăm în viață.
Dacă mintea noastră este păzită curată, dacă ea privește către Dumnezeu și se hrănește din cuvintele Evangheliei, atunci tot sufletul și trupul nostru vor merge pe calea binelui. Dar dacă mintea este întunecată de patimi, de gânduri de lăcomie, de ură sau de deznădejde, întreaga noastră ființă va fi cuprinsă de întuneric și pierzare.
Cuviosul Isihie Sinaitul zice că „paza minții este calea a toată virtutea și porunca lui Dumnezeu”. Iar Cuviosul Pimen Egipteanul spunea simplu și hotărât: „Nu avem nevoie de nimic, numai de minte trează”. Această stare de trezvie duhovnicească nu se poate păstra fără rugăciune neîncetată, fără amintirea morții și fără smerenie adâncă.
Grijile vieții, robia nevăzută
Un alt aspect fundamental al Evangheliei acestei duminici este atenționarea asupra grijilor vieții: „ De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?” (Matei 6, 25). Domnul nu ne învață lenevia sau neglijența, ci ne arată că grija excesivă pentru cele materiale ne îndepărtează de Dumnezeu.
Adevărata încredere în Dumnezeu înseamnă să ne facem partea noastră cu înțelepciune, dar să nu cădem în robia neliniștii și a lăcomiei. Părintele ceresc „știe de ce avem nevoie” și El poartă grijă de toate: „ Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?” (Matei 6, 26).
Grija pentru cele materiale devine păcat când ne umple de teamă, ne răpește pacea sufletului, ne face să neglijăm rugăciunea și viața în Hristos. Din această grijă se naște lăcomia, care duce la iubirea de argint, cea mai perfidă dintre patimi.
Iubirea de argint, rădăcina tuturor răutăților
Sfântul Apostol Pavel ne avertizează fără echivoc: „ Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns cu multe dureri.” (1 Timotei 6, 10). Cazania acestei duminici aprofundează această învățătură și ne arată cum iubirea de argint îl înrobește pe om, îl chinuie și, în cele din urmă, îl pierde.
Iubitorul de argint dorește bani tot mai mulți, dar nu se bucură de ei. Trăiește în zgârcenie, în neliniște, în frică permanentă de pierdere. Nu se odihnește nici ziua, nici noaptea; muncește peste măsură, minte, înșală, nedreptățește și se închide în sine. În loc să fie liber, devine sclavul banului și al propriei pofte.
Mai mult, iubirea de argint duce la pierderea credinței. Pentru bani, omul uită de Dumnezeu. Începe să creadă că averea îl apără, că banii îi dau siguranță, că totul se poate cumpăra. Este aceeași rătăcire care l-a pierdut pe Iuda, care pentru treizeci de arginți L-a vândut pe Hristos.
Iubitorul de argint devine, astfel, nu doar rob al banului, ci și unealtă a răului: „osândește, viclenește, înșală, minte, clevetește, năpăstuiește, fură, nedreptățește, vrăjmășește, jură strâmb, dă pe alții la moarte”. Și toate acestea pentru ce? Pentru un idol mut și rece, care niciodată nu aduce fericire adevărată.
Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu
Cuvântul final și cheia întregii învățături a acestei duminici este porunca Mântuitorului: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.” (Matei 6, 33). Aici este miezul vieții duhovnicești: prioritățile. Dacă Împărăția lui Dumnezeu este în centrul vieții noastre, toate celelalte: hrană, îmbrăcăminte, adăpost, liniște, ni se vor da de la Dumnezeu, în chip minunat.
Dar dacă punem pe primul loc averea, confortul, ambițiile, atunci viața noastră devine o alergare fără sfârșit după o fericire iluzorie. Și, oricât am avea, inima noastră rămâne goală.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „nu bogăția în sine este rea, ci robirea față de ea”. Creștinul este chemat să stăpânească banii, nu să fie stăpânit de ei. Să folosească avuția cu înțelepciune, cu milostenie, cu dragoste de aproapele. Căci Dumnezeu nu va întreba în ziua judecății „Cât ai avut?”, ci „Cum ai folosit ce ți-am dat?”.
Să veghem asupra minții noastre
Evanghelia de astăzi ne cheamă la o trezire profundă. Să ne cercetăm inima: în ce ne-am pus nădejdea? Ce ne preocupă cu adevărat? Ne rugăm, priveghem, ne îngrijim de suflet? Sau mintea noastră este robită de grijile vieții, de dorințe materiale, de planuri fără Dumnezeu?
Să ne păzim mintea, să ne înălțăm inima către Dumnezeu, să ne rugăm neîncetat cu smerenie: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Această rugăciune simplă este cheia păcii și a curăției minții.
Să nu uităm că fiecare zi poate fi ultima. Căutarea Împărăției lui Dumnezeu nu este opțională, ci vitală. Să trăim în așteptarea Domnului, păzindu-ne mintea, trupul și sufletul de orice întinăciune. Să fim oameni ai luminii, nu robi ai întunericului iubirii de argint.
Duminica a treia după Rusalii ne pune înainte o luptă duhovnicească
Esențială între grija pentru cele trecătoare și nădejdea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu; între lumina minții curate și întunericul patimilor; între slujirea lui Dumnezeu și robia iubirii de argint.
Să alegem binele, să căutăm Împărăția, să ne păzim mintea și inima, și atunci Domnul ne va da toate cele de trebuință, în viața aceasta și în cea veșnică. Amin.
Condac la Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon
Glasul 8
Propovăduirea Apostolilor şi învăţăturile Părinţilor au întărit credinţa Bisericii; care, purtând haina adevărului cea ţesută din teologia cea de sus, drept îndreptează şi slăveşte taina cea mare a dreptei credinţe.
Tropar la Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon
Glasul 8
Preaslăvit eşti, Hristoase Dumnezeul nostru, Cel Ce luminători pe pământ pe Părinţii noştri i-ai întemeiat şi printr-înşii la adevărata credinţă pe noi, pe toţi, ne-ai îndreptat, mult Îndurate, Slavă Ţie.