În fiecare an, pe 8 iulie, Biserica Ortodoxă face pomenirea a doi mari sfinți și mucenici din veacul al III-lea, Epictet preotul și Astion monahul. Acești doi slujitori ai Domnului Iisus Hristos, originari din Asia Mică, au pătimit în Sciția Mică, pe teritoriul Dobrogei de astăzi, la Halmyris, o cetate străveche de pe malul lacului Razelm, aproape de brațul Sfântul Gheorghe al Dunării.
Viața și faptele lor ne stau astăzi înainte ca o lumină puternică în întunericul veacurilor păgâne, mărturisind despre biruința credinței creștine și despre forța transformatoare a sfințeniei.
Sfântul Epictet, slujitor al lui Dumnezeu și făcător de minuni
Sfântul Epictet s-a născut în Asia Mică din părinți creștini, fiind crescut încă din copilărie în frica și iubirea de Dumnezeu. A deprins cu râvnă învățăturile Sfintei Scripturi și, dorind o viață curată și dedicată Domnului, a intrat în monahism, fiind apoi hirotonit preot. Viața lui era marcată de o asceză aleasă, de rugăciune neîncetată și de slujire neobosită.
Pentru curăția vieții și dragostea sa desăvârșită față de Domnul Iisus Hristos, Dumnezeu i-a dăruit darul facerii de minuni. Minunile săvârșite de Sfântul Epictet erau nenumărate. El tămăduia pe cei bolnavi, dădea vedere orbilor, scotea demonii din cei chinuiți, ridica pe cei paralizați și întărea duhovnicește pe cei slabi în credință. Între minunile amintite în actele martirice se află vindecarea unei fecioare paralizate, fiica unui comit, prin rugăciune și ungere cu untdelemn sfințit. În altă împrejurare, a izgonit un diavol care se cuibărise într-un om, după trei zile de rugăciune stăruitoare, iar o femeie oarbă și păgână și-a recăpătat vederea prin atingerea mâinii sale drepte și a mărturisit pe Hristos, împreună cu toată casa ei.
Toate aceste fapte nu erau spre slava sa, ci spre slava lui Dumnezeu și întărirea celor ce se apropiau de Biserica Domnului Iisus Hristos. Era smerit, tainic în viața sa și trăia retras, rugându-se într-o chilie departe de oameni, dar venea în ajutorul tuturor celor aflați în suferință.
Întâlnirea providențială cu tânărul Astion
În apropierea locului unde viețuia Epictet, locuia și un tânăr nobil, numit Astion, fiul unor părinți bogați și influenți, Alexandru și Marcelina. Era frumos la chip și plin de avânt, dar trăia în rătăcirea idolatră, neștiind adevărul lui Hristos. Din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, tânărul s-a întâlnit cu Epictet. Printr-un dialog simplu, dar pătrunzător, preotul i-a arătat deșertăciunea bogățiilor lumești și i-a dezvăluit adevărata comoară, viața veșnică în Hristos.
Astion a fost profund mișcat. În inima lui s-a aprins dorul de adevăr și de viață curată. A renunțat la tot: familie, avere, viitor social, și a urmat lui Epictet, botezându-se și intrând în viața monahală. De acum înainte, cei doi urmau să fie nedespărțiți, un duhovnic și un ucenic, un părinte și un fiu duhovnicesc, uniți în Hristos.
Răspândirea Evangheliei și prigonirea
Persecuțiile împotriva creștinilor erau tot mai violente sub împăratul Dioclețian. În acest context, Epictet și Astion părăsesc Frigia și merg spre pământul Sciției Mici (Dobrogea de astăzi), dornici să aducă acolo lumina Evangheliei. Aleg ca loc de propovăduire cetatea Halmyris, așezată aproape de Dunăre, în apropierea Mării Negre.
Acolo, cu mult curaj și dragoste, au început să predice Evanghelia, să-i cheme pe păgâni la Domnul Iisus Hristos, să boteze și să formeze o mică comunitate creștină. Se spune că mulți s-au convertit, uimiți de viața lor sfântă și de puterea cuvintelor lor.
Această activitate a atras atenția autorităților. Guvernatorul Latronianus, tulburat de succesul celor doi, a ordonat arestarea lor. Au fost închiși în temnița din Halmyris și supuși la chinuri grele pentru a-i sili să se lepede de Hristos. Însă Epictet și Astion au rămas neclintiți. Chinurile nu le-au slăbit credința, ci, dimpotrivă, le-au întărit-o. Rugăciunea și mărturisirea lor au devenit o lumină în întunericul păgânătății.
După multiple torturi, guvernatorul a hotărât pedeapsa cu moartea. În ziua de 8 iulie a anului 290, cei doi au fost duși la locul de execuție și li s-au tăiat capetele, primind cununa muceniciei și intrând în ceata sfinților.
Răspunsul părinților lui Astion
Părinții tânărului Astion, Alexandru și Marcelina, tulburați de dispariția fiului lor, au pornit în căutarea lui. Au ajuns în cele din urmă la Halmyris și au aflat cu durere că fiul lor fusese martirizat. Însă în loc să se răzvrătească, au primit această veste cu uimitoare smerenie și s-au întrebat care este puterea credinței pentru care fiul lor a fost în stare să moară cu atâta curaj.
Prin lucrarea harului și prin mijlocirea preotului Bonosus, au fost convertiți la creștinism. Episcopul de Tomis, Evanghelicus, cel dintâi episcop cunoscut al Dobrogei, i-a botezat în a paisprezecea zi de la martiriul celor doi sfinți, încununând astfel cu har întreaga jertfă.
Moștenirea și cinstirea Sfinților Epictet și Astion
Actul martiric al Sfinților Epictet și Astion este unul dintre cele mai vechi documente hagiografice ce privesc teritoriul actual al României. Deși cunoscut doar dintr-o copie târzie (secolul al XV-lea, păstrată la Utrecht), el ne oferă detalii vii despre viața, credința, suferința și moartea lor.
Sfinții Epictet și Astion sunt primii martiri atestați în mod concret pe pământ românesc. Ei nu sunt doar figuri istorice, ci și ocrotitori spirituali ai Dobrogei și ai întregii Ortodoxii românești. Sfintele lor moaște au fost descoperite în anul 2001, în cadrul săpăturilor arheologice de la Halmyris, într-o cripta martirică sub altarul bazilicii din cetate, un fapt care a confirmat datele din actele martirice și a întărit evlavia poporului dreptcredincios.
Astăzi, moaștele Sfinților se află spre închinare la Catedrala Episcopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Tulcea. Pelerinajele care au loc în fiecare an pe 8 iulie adună mulțimi de credincioși, iar slujbele dedicate acestor sfinți mucenici ne reamintesc că jertfa lor nu a fost în zadar.
Viața Sfinților Epictet și Astion este o chemare la întoarcere către Dumnezeu
Curăția vieții, lepădarea de sine, mărturisirea credinței în fața prigoanei și a durerii, toate acestea sunt lecții vii pentru omul de astăzi. Într-o lume în care valorile creștine sunt adesea ignorate sau batjocorite, pilda lor ne reamintește că adevărul trebuie mărturisit, iar credința trăită cu întreagă dăruire.
Mai ales tinerii, asemenea lui Astion, pot afla în viața acestuia un model de curaj, de jertfelnicie și de înțelepciune. Iar cei ce slujesc Domnului Iisus Hristos, precum Epictet, au înainte o icoană vie a preotului sfânt, ascet și plin de har, care se face părinte duhovnicesc și sprijin pentru cei care caută mântuirea.
Să ne rugăm, așadar, Sfinților Mucenici Epictet și Astion, ca prin mijlocirea lor să dobândim și noi râvna pentru sfințenie, curajul mărturisirii, iubirea de Dumnezeu și puterea de a urma calea Evangheliei până la capăt.
Condacul sfinților Epictet și Astion:
„Din cer aţi luat dumnezeiescul dar şi tuturor v-aţi făcut izvor de tămăduiri şi sfeşnice prealuminate în calea mântuirii. În dar aţi luat, în dar daţi-ne nouă, sfinţilor mucenici şi doctori fără de arginţi, tămăduind rănile cele trupeşti şi sufleteşti ale celor ce săvârşesc cu dragoste sfântă pomenirea voastră.”
Troparul sfinților Epictet și Astion:
„Pe cei de o cinste cu Ermolae şi cu Pantelimon, pe Epictet – dascălul cel înţelept şi pe Astion – ucenicul cel mult râvnitor, veniţi toţi credincioşii să-i lăudăm, pe mucenicii lui Hristos şi podoaba Dobrogei, zicând: bucuraţi-vă, cei ce de-a pururi mijlociţi pentru sufletele noastre.”