În fiecare an, la data de 16 august, Biserica Ortodoxă prăznuiește cu evlavie pe Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă, cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și sfetnicul lor credincios, Ianache Văcărescu, care și-au pecetluit credința ortodoxă prin mucenicie, la 15 august 1714, în cetatea Constantinopolului.
Originea și formarea lui Constantin Brâncoveanu
Acest binecredincios și de Hristos iubitor Voievod al Țării Românești s-a născut în anul 1654, dintr-o familie de neam ales. După tată, cobora din voievodul Matei Basarab, iar după mamă era nepot al voievodului Șerban Cantacuzino, în timpul căruia, la anul 1688, a fost tipărită pentru întâia oară în întregime Sfânta Scriptură în limba română.
Rămas orfan de tată încă din copilărie, a fost crescut de unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, cel mai învățat boier al vremii. Sub grija acestuia, a primit o educație aleasă, având dascăli iscusiți. Inteligența, înțelepciunea și vrednicia sa i-au adus de tânăr dregătorii înalte și respectul boierilor.
Urcarea pe tronul Țării Românești
După moartea voievodului Șerban Cantacuzino, la 29 octombrie 1688, boierii, împreună cu mitropolitul Teodosie și Patriarhul Ecumenic Dionisie al IV-lea, l-au chemat pe Constantin Brâncoveanu la domnie, considerându-l cel mai potrivit pentru a chivernisi țara în vremuri grele. Deși la început a refuzat, spunând că nu dorește domnia, a fost convins prin stăruințele tuturor și a primit ungerea domnească la Mitropolie, îmbrăcând caftanul trimis de Înalta Poartă.
Astfel a început o domnie de peste 25 de ani, caracterizată prin înțelepciune, blândețe, răbdare și abilitate diplomatică, într-o epocă marcată de decăderea Imperiului Otoman și de războaiele marilor puteri.
Ctitor de cultură și sprijinitor al credinței ortodoxe
Domnia lui Constantin Brâncoveanu a fost o epocă de înflorire culturală, artistică și religioasă. Îndată după urcarea pe tron, a pus temelia marii Mănăstiri Hurezi, astăzi monument UNESCO, destinată a-i fi loc de odihnă veșnică. Numeroase biserici și mănăstiri din Țara Românească au fost ridicate, reparate sau înzestrate de acest voievod evlavios.
Generozitatea lui nu s-a oprit la hotarele țării. A trimis ajutoare românilor din Moldova și Transilvania, a sprijinit creștinii ortodocși din Siria, Caucaz, Țara Sfântă și alte părți ale Răsăritului, fiind un adevărat apărător al Ortodoxiei.
Politică înțeleaptă și viziune panromânească
Spre deosebire de voievozii războinici din trecut, Constantin Brâncoveanu a adoptat politica diplomației, menținând relații echilibrate cu Imperiul Otoman, cu Imperiul Habsburgic și cu Rusia, pentru a păstra autonomia țării. A cultivat legături cu domnitorii Moldovei și a apărat drepturile românilor din Transilvania, având conștiința unității poporului român.
Cronicarii vremii îl descriau drept „om împodobit cu învățătură”, „cu adâncă pricepere și înaltă priveghere”, „cu blândețe și răbdare”, virtuți izvorâte din „înțelepciunea și multă bunătate” pe care i le dăruise Dumnezeu.
Drama din anul 1714: arestarea și întemnițarea
În Săptămâna Patimilor din anul 1714, sultanul Ahmed al III-lea a trimis ostași la București. Constantin Vodă, cei patru fii ai săi și ginerii săi au fost arestați și duși la Constantinopol. Vestea a adus jale în tot orașul. La Înalta Poartă, voievodul și fiul său cel mare au fost supuși, timp de patru luni, la grele chinuri și umilințe, fiind acuzați pe nedrept de trădare.
Turcii încercau să-i facă să renunțe la credința ortodoxă, promițându-le viața și onoruri dacă se vor converti la islam. Însă Constantin Brâncoveanu și fiii săi au rămas neclintiți, pregătindu-se sufletește pentru moarte.
Mărturisirea credinței și mucenicia
Ziua de 15 august 1714, praznicul Adormirii Maicii Domnului, a fost și ziua în care Constantin Brâncoveanu împlinea 60 de ani. În această zi, el, cei patru fii: Constantin, Ștefan, Radu și Matei și sfetnicul Ianache Văcărescu au fost aduși înaintea mulțimii, la locul de execuție.
Cronicile și tradiția spun că voievodul, văzând că fiii săi sunt amenințați, i-a îmbărbătat cu cuvinte care au rămas nemuritoare:
„Fiii mei, fiți cu inimă vitează și nu băgați seamă de moarte. Nu lepădați credința voastră pentru viața și lumea aceasta.”
Pe rând, fiii au primit moartea prin sabie, iar apoi și tatăl lor, urmat de sfetnicul Ianache. Ei au preferat moartea în Hristos decât viața în apostazie, devenind astfel mucenici ai credinței ortodoxe.
Tainica îngropare și aducerea moaștelor în țară
Trupurile lor au fost aruncate în apele Bosforului, dar creștini milostivi le-au scos și le-au îngropat în taină, în insula Halki, la mănăstirea Maicii Domnului.
În anul 1720, doamna Marica, soția voievodului, a adus în țară osemintele lui Constantin Brâncoveanu, așezându-le în biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din București, ctitoria sa. De atunci, candela de deasupra mormântului arde neîncetat, amintind de jertfa acestui voievod.
Canonizarea și cinstirea lor
La 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a trecut în rândul sfinților, rânduind ca pomenirea lor să fie făcută la 16 august. Moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu se află în biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din București, fiind loc de pelerinaj pentru credincioși.
Astăzi, Sfinții Martiri Brâncoveni sunt ocrotitori ai credinței, ai demnității naționale și ai familiei creștine. Prin statornicia lor, au arătat că mântuirea sufletului și păstrarea credinței sunt mai presus decât orice bun al lumii acesteia.
Moștenirea spirituală și istorică
Domnia lui Constantin Brâncoveanu a lăsat o moștenire de mare valoare culturală și spirituală:
•Ctitorii de artă și arhitectură, stilul brâncovenesc, îmbinare armonioasă a tradiției bizantine cu elemente renascentiste și baroce.
• Tipărituri de carte, sprijinirea tipografiilor și tipărirea de cărți bisericești și de învățătură.
• Diplomație înțeleaptă, păstrarea autonomiei țării într-o perioadă de mari frământări.
• Model de credință, refuzul compromisului religios în fața morții.
Prin toate acestea, Sfinții Martiri Brâncoveni au rămas simboluri ale curajului, credinței și dragostei de neam.
Biruința în Hristos a Sfinților Martiri Brâncoveni
Jertfa Sfinților Martiri Brâncoveni nu este doar o pagină glorioasă din istoria românilor, ci și un îndemn viu pentru fiecare creștin de a rămâne credincios Domnului Iisus Hristos până la capăt. Viața lor, marcată de slujirea poporului și de mărturisirea neclintită a credinței, ne arată că adevărata biruință este biruința în Domnul Iisus Hristos, chiar dacă ea trece prin cruce și suferință. Lumina candelei de la „Sfântul Gheorghe Nou” arde necontenit, vestind peste veacuri că „credința dreaptă nu se vinde pentru viața aceasta trecătoare”.
Condacul Sfinților Martiri Brâncoveni
Glasul 8
Podobia: Apărătoare Doamnă…
De stăpânia trecătoare lepădându-vă, Împărăţia nestricată, Voievozilor, aţi luat de la Stăpânul muceniceşte; pe Acela arătaţi-L, Brâncovenilor, îndurat celor ce strigă cu evlavie: Bucuraţi-vă, de Hristos iubitorilor.
Troparul Sfântului Martir Constantin Brâncovenu
Glasul 3
Podobie: Să se veselească cele cereşti…
Slava lumii, Voievodule, muceniceşte biruindu-o, ca Avraam, Constantine, i-ai adus pe fiii tăi a toate Ziditorului, mulţumind, înţeleptule; Acestuia, ca un bun, rugându-te, îndrăznire multă la Dânsul câştigând, de şederea de-a dreapta învredniceşte-ne.