În fiecare an, pe 25 iunie, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește cu evlavie și dragoste pe Sfinții Petru și Fevronia din Murom, doi soți sfințiți de harul lui Dumnezeu, deveniți modele veșnice ale viețuirii în iubire, smerenie și jertfelnicie. Viața lor, trăită în secolul al XIII-lea, nu este doar o poveste de iubire duhovnicească, ci o icoană vie a căsătoriei creștine ideale, întemeiată pe credință, înțelepciune, ascultare și iubire jertfelnică.
Tămăduirea cneazului bolnav
Cneazul Petru a fost fiul domnitorului Iuri Vladimirovici al Muromului, iar în anul 1203 a urcat pe tronul acestui ținut. Tânărul cneaz s-a confruntat, însă, cu o grea suferință trupească, lepra, boală înfricoșătoare și greu de vindecat. Niciun medic al vremii nu a reușit să-l tămăduiască, dar Dumnezeu, Care cunoaște toate și lucrează prin smeriți, i-a trimis în vis o veste neașteptată: că va fi vindecat de o fecioară evlavioasă, fiică de apicultor, din satul Laskova, numită Fevronia.
Această tânără, crescută în frica de Dumnezeu, învățase de mica tainele ierburilor și ale rugăciunii
Deși era de neam modest, ea avea o înțelepciune și o smerenie care întreceau cu mult pe cele ale doamnelor din înalta societate. Chemată la curtea domnească, Fevronia l-a tratat cu dragoste și rugăciune pe cneaz, iar acesta s-a însănătoșit în mod minunat. În semn de recunoștință și sub lucrarea unei iubiri curate și duhovnicești, Petru i-a promis că o va lua de soție.
Cu toate acestea, după vindecare, cneazul s-a răzgândit, ispitit de mândrie și de prejudecățile boierești. Dumnezeu a îngăduit să se îmbolnăvească din nou, iar Petru, înfrânt de propria necredincioșie, s-a întors cu umilință la Fevronia, cerându-i din nou ajutor. Tânăra, cu blândețe și iertare, l-a vindecat a doua oară. De data aceasta, Cneazul și-a respectat făgăduința și s-a căsătorit cu ea, trăind împreună în dragoste și înțelepciune.
Prigonirea și exilul celor drepți
Căsătoria celor doi a stârnit nemulțumirea boierilor din Murom, care nu vedeau cu ochi buni ridicarea unei femei de rând la rangul de cneaghină. Sub presiunea soțiilor lor, care erau roase de invidie, au cerut cneazului să o alunge pe Fevronia. Refuzând cu hotărâre, Petru a ales să părăsească tronul și cetatea, plecând în exil împreună cu soția sa.
Părăsind totul din dragoste pentru soția sa și pentru Dumnezeu, cneazul și-a luat crucea exilului cu seninătate, sprijinit neîncetat de rugăciunile și cuvintele mângâietoare ale Fevroniei
În acest chip, viața lor s-a transformat într-o adevărată mărturie a fidelității conjugale și a renunțării creștine.
Însă fărădelegea boierilor nu a rămas fără urmări. Cetatea Murom a fost cuprinsă de tulburări și nenorociri. Înțelegând că acestea veneau din pricina nedreptății făcute celor doi drepți, locuitorii s-au căit și au cerut cu stăruință întoarcerea cneazului și a cneaghinei. Petru și Fevronia s-au întors, primind cu milă și blândețe pocăința poporului.
O domnie plină de milostenie
După întoarcere, Sfinții Petru și Fevronia și-au trăit viața întru slujirea semenilor și împlinirea poruncilor Domnului Iisus Hristos. Deși aveau puterea lumească, ei s-au făcut slujitori ai tuturor, întocmai după cuvintele Mântuitorului: „Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă.” (Marcu 10, 44).
Ei au hrănit pe cei flămânzi, au îmbrăcat pe cei goi, au adăpostit pe cei străini și au vindecat pe cei bolnavi. În inima lor nu a fost mândrie, ci o dragoste adâncă și jertfelnică pentru toți supușii. Mulți i-au numit părinți ai cetății, iar viața lor a devenit o pildă vie pentru familiile din Murom și din întreaga Rusie.
Sfârșitul pământesc și începutul slavei cerești
Simțindu-și sfârșitul aproape, Sfinții Petru și Fevronia au ales să se retragă din lume, luând chipul monahal: Petru s-a călugărit sub numele de David, iar Fevronia a devenit monahia Eufrosina. Rugăciunea lor cea mai arzătoare a fost ca Dumnezeu să-i cheme la Sine în aceeași zi. Și astfel s-a întâmplat: amândoi au adormit în Domnul pe 25 iunie 1228.
Înainte de moarte, ceruseră să fie înmormântați împreună, într-un singur sicriu de piatră, despărțiți doar de o scândură subțire. Însă, după moartea lor, clericii și localnicii, socotind că nu este potrivit ca un călugăr și o călugăriță să fie așezați împreună, au separat trupurile lor. Minunea nu a întârziat: în dimineața următoare, trupurile sfinților au fost găsite iarăși împreună în sicriul lor de piatră. Această minune s-a repetat și în ziua următoare, până când nimeni nu a mai îndrăznit să le despartă.
Astăzi, moaștele Sfinților Petru și Fevronia odihnesc în Catedrala Nașterii Maicii Domnului din Murom, iar numeroase vindecări și ajutoare minunate se petrec prin rugăciunea lor.
Cinstire și canonizare
În anul 1552, un sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse i-a trecut în rândul sfinților, ca recunoaștere a viețuirii lor sfinte, a dragostei desăvârșite și a minunilor săvârșite după moarte. În anul 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ruse i-a declarat oficial ocrotitori ai familiei, în special ai tinerilor căsătoriți. Astfel, ziua de 8 iulie (25 iunie pe stil vechi) a devenit în Rusia Ziua Dragostei, Familiei și Fidelității, o alternativă creștină și autentică la modelele seculare moderne.
Un model pentru familia contemporană
Viața Sfinților Petru și Fevronia este o mărturie vie a ceea ce înseamnă o căsătorie binecuvântată de Dumnezeu. Într-o lume în care iubirea se degradează adesea în interese și egoism, acești doi soți ne arată că adevărata dragoste se întemeiază pe smerenie, jertfă și rugăciune. Ei nu s-au iubit doar trupește sau sentimental, ci cu o iubire duhovnicească, rodită din credința vie în Hristos.
În mijlocul suferinței, al disprețului și al exilului, nu s-au dezbinat, ci s-au unit și mai mult
Au iertat pe cei care i-au prigonit, au primit cu dragoste pocăința celor ce i-au alungat și au rămas credincioși unul altuia până la moarte și chiar dincolo de ea.
Astăzi, când familia este supusă atâtor presiuni, când căsătoria este tot mai des privită ca un simplu contract sau abandonată, exemplul Sfinților Petru și Fevronia rămâne o lumină puternică și curată. Ei ne cheamă să ne întoarcem la temeliile creștine ale vieții de familie: rugăciunea, răbdarea, jertfa, fidelitatea și milostenia.