Viața Bisericii Ortodoxe este adânc întemeiată pe mărturia sfinților mucenici, care, prin sângele lor, au pecetluit credința în Hristos și au devenit pentru toți creștinii pilde vii de statornicie, curaj și iubire de Dumnezeu. Ei au arătat că dragostea pentru Hristos este mai tare decât frica de moarte, iar nădejdea în înviere covârșește toate suferințele vremelnice. În rândul acestor atleți ai lui Hristos se înscriu și Sfinții Mucenici Romil, Eudoxie, Zinon, Macarie și cei împreună cu dânșii, pomeniți de Biserică pentru jertfa lor strălucitoare din vremea împăraților păgâni.
Pătimirea lor ne arată cum Dumnezeu întărește inimile celor credincioși, chiar și atunci când se află înaintea sabiei sau a chinurilor, și cum curajul mărturisirii atrage la credință pe mulți alții, devenind izvor de lumină în vremuri de întuneric.
Sfântul Romil și mucenicia sa
Primul dintre acești sfinți este Sfântul Romil, pomenit în zilele împăratului Traian (98–117). Acesta era un dregător de seamă, mai mare peste casele împărătești. În acea vreme, Traian a pornit o campanie militară în Răsărit, dorind să-și întărească stăpânirea asupra diferitelor popoare – iviri, sabromiți, osdroeni și arabi. Împăratul, numărându-și oștirile, a descoperit între ele nu mai puțin de unsprezece mii de creștini, care mărturiseau deschis pe Domnul Iisus Hristos și refuzau să aducă jertfe idolilor.
Traian, mâniindu-se, i-a trimis în Armenia cu necinste, gândind că astfel îi va determina să-și piardă credința și să se întoarcă la închinarea păgână, pentru a primi din nou cinstea și rânduiala ostășească. Însă planul împăratului s-a întors împotriva lui. Atunci Romil, plin de îndrăzneală, a mers înaintea Cezarului și l-a mustrat pentru fapta sa, arătând că, prin acea decizie, își slăbește singur oastea și se arată lipsit de înțelepciune. Totodată, Romil a mărturisit că el însuși este creștin și gata să-și dea viața pentru Domnul Iisus Hristos.
Mânia împăratului s-a aprins și a poruncit să fie bătut fără milă, iar mai apoi i s-a tăiat cinstitul cap. Astfel, Sfântul Romil s-a încununat cu cununa muceniciei, arătând că nimic nu este mai de preț decât credința în Domnul.
Ceilalți creștini trimiși în surghiun au fost supuși la felurite chinuri, iar dintre ei zece mii au fost răstigniți în pustia muntelui Ararat, iar ceilalți au fost omorâți prin diferite munci, lăsându-ne o mărturie cutremurătoare despre jertfa lor.
Sfântul Eudoxie, dregătorul devenit mucenic
Al doilea mare mărturisitor este Sfântul Eudoxie, care a trăit în vremea prigonitorului Dioclețian (284–305). Acest împărat, cunoscut pentru cruzimea sa împotriva creștinilor, a dat poruncă în tot imperiul ca nimeni să nu se mai închine lui Dumnezeu cel adevărat, ci numai idolilor muți. Înfricoșați de prigoană, mulți credincioși se ascundeau prin munți și pustietăți, fugind de primejdia morții.
Eudoxie era un comite de seamă, cu mare dregătorie în armată, dar cu suflet curat și plin de credință în Hristos. Înțelegând că nu poate sluji deopotrivă și împăratului păgân și lui Dumnezeu, a părăsit toate onorurile lumești și s-a retras cu soția sa, Vasilisa, și copiii lor, ascunzându-se de prigonitori. Însă vestea despre el a ajuns la ighemonul Melitinei, care a trimis ostași să-l caute.
Minunea s-a arătat în felul în care Sfântul i-a întâmpinat. Deghizat în haine simple, el s-a apropiat de cei trimiși să-l prindă și i-a întrebat pe cine caută. Când aceștia i-au spus că-l caută pe comitele Eudoxie, el i-a primit cu ospitalitate în casa sa, i-a ospătat și, la sfârșit, le-a mărturisit cu curaj: „Eu sunt acela pe care-l căutați”. Uimiți de bunătatea lui, ostașii l-au îndemnat să fugă, dar el a răspuns: „Dumnezeu mă cheamă la nevoința muceniciei. Nu mi se cade să mă ascund, ci să-L mărturisesc până la sânge”.
Astfel, Eudoxie s-a predat de bunăvoie, chemând înainte de plecare pe soția și copiii săi și dându-le cele de pe urmă sfaturi. El i-a învățat să rămână statornici în credință și să nu plângă pentru moartea lui, ci să se bucure că va dobândi viața veșnică.
Mucenicia lui Eudoxie și a celor împreună cu el
Aducându-se înaintea ighemonului, Sfântul Eudoxie a lepădat brâul de dregătorie și l-a aruncat înaintea stăpânitorului, arătând că renunță la toată cinstea lumească pentru Hristos. Gestul său a fost urmat de întreaga sa ceată de 1104 ostași care îl urmaseră în credință și care, de asemenea, au lepădat însemnele lor. Această mulțime de mărturisitori a arătat cât de puternică a fost pilda Sfântului.
După chinuri cumplite, Sfântul Eudoxie a fost osândit la moarte prin sabie, împreună cu prietenul său Zinon și cu ceilalți credincioși. Înainte de a fi dus la locul execuției, și-a întâlnit soția și i-a dat ultimele cuvinte de mângâiere, cerându-i să nu plângă, ci să se bucure și să-i așeze trupul într-un mormânt simplu, fără semne, pentru a nu fi prigonită.
Cu ochii ridicați la cer, și-a plecat capul sub sabie și a trecut la Domnul, primind cununa muceniciei.
După șapte zile, Sfântul Eudoxie s-a arătat în vis soției sale și i-a poruncit să-l anunțe pe Sfântul Macarie să meargă și el înaintea ighemonului. Ascultând această chemare, Macarie a mărturisit pe Hristos, a refuzat să aducă jertfă idolilor și a primit și el moarte mucenicească prin tăierea capului.
Sfântul Zinon și Sfântul Macarie
Sfântul Zinon a fost prieten apropiat al lui Eudoxie, părtaș la aceleași suferințe și la aceeași mărturisire. El nu s-a despărțit de tovarășul său nici în fața chinurilor, nici în ceasul morții, arătând o legătură de credință și prietenie întărită în Hristos. Împreună au primit cununa cea neveștejită, arătând că dragostea pentru Dumnezeu este mai tare decât orice primejdie.
Sfântul Macarie, cel care a urmat chemării de sus, este un alt chip al lepădării de lume pentru Hristos. El a renunțat la cinstea dregătoriei și, prin mărturisirea sa, a arătat că adevărata demnitate a omului nu stă în ranguri și onoruri trecătoare, ci în statornicia credinței. Prin moartea sa mucenicească, el a devenit pildă pentru mulțimea de ostași care-l însoțeau și pentru toți cei care au aflat despre jertfa lui.
Sensul duhovnicesc al mărturisirii lor
Viețile acestor sfinți mucenici arată câteva înțelesuri adânci pentru credința noastră:
Tăria mărturisirii
Romil, Eudoxie, Zinon și Macarie au ales să mărturisească deschis pe Hristos, chiar în fața împăraților și a dregătorilor păgâni. Curajul lor este o chemare și pentru noi, cei de astăzi, să nu ne rușinăm de credință.
Lepădarea de lume
Eudoxie, comite de seamă, și-a lepădat brâul de dregător și a arătat că nimic din cinstea lumească nu valorează mai mult decât mântuirea sufletului. El a devenit un exemplu de renunțare la lucrurile trecătoare pentru dobândirea celor veșnice.
Puterea exemplului personal
Prin pilda sa, Eudoxie a atras la Hristos peste o mie de ostași. Astfel vedem cum un singur om statornic în credință poate schimba viața multora.
Nădejdea în înviere
Cuvintele prin care Eudoxie și-a mângâiat soția arată credința în bucuria cerească: „Să nu plângi pentru moartea mea, ci să te bucuri”. Această nădejde rămâne temelia vieții creștine.
Cinstirea liturgică
Biserica Ortodoxă îi pomenește pe acești sfinți mucenici ca pe niște stâlpi ai credinței. Viețile lor sunt citite în Sinaxare, iar numele lor este înscris în calendar ca aducere aminte veșnică. Ei sunt chemați în rugăciuni ca ocrotitori ai celor aflați în încercări și ca mijlocitori înaintea tronului ceresc.
Jertfa Sfinților Mucenici Romil, Eudoxie, Zinon, Macarie și a celor împreună cu dânșii este o mărturie de neclintit a biruinței lui Hristos în inimile oamenilor
Ei au arătat că dragostea pentru Dumnezeu nu poate fi înfrântă nici de sabia împăratului, nici de chinurile cele mai grele. Prin sângele lor, Biserica s-a întărit și a primit noi mărturisitori, iar prin pilda lor noi învățăm că adevărata libertate și adevărata cinste nu sunt cele lumești, ci cele dobândite în Împărăția cerurilor.
Astăzi, când credința este adesea încercată prin ispite subtile și prin îndemnuri de a-L lepăda pe Hristos, exemplul acestor sfinți mucenici rămâne de neprețuit. Ei ne cheamă să rămânem statornici, să nu ne temem de necazuri și să nădăjduim în bucuria cea veșnică, acolo unde ei se află acum, în lumina lui Dumnezeu.