Ziua de 6 iulie aduce înaintea conștiinței creștine o ceată strălucită de martiri care au mărturisit cu prețul vieții lor dragostea pentru Domnul Iisus Hristos. Dintre aceștia, se remarcă Sfânta Lucia fecioara, Rix Vicarul și cei 24 de mucenici care au pătimit împreună cu dânșii în provincia Campania, în vremea prigoanelor împăratului Dioclețian. Mărturisirea lor rămâne până azi o pildă de jertfelnicie, credință nestrămutată și curaj în fața violenței păgâne.
Sfânta Lucia, o viață închinată Domnului
Lucia s-a născut într-o familie creștină din Campania Italiei, crescând într-o atmosferă de credință și evlavie. De mică și-a închinat viața Domnului, alegând să trăiască în feciorie și rugăciune, cu dorința arzătoare de a urma Domnului Iisus Hristos. Trecând peste obiceiurile vremii, care cereau fetelor să se căsătorească devreme, Lucia a refuzat logodna și căsnicia, dedicându-se în întregime vieții de curăție și milostenie.
Cuvântul Evangheliei trăia în inima ei cu putere, astfel încât, atunci când mama sa, grav bolnavă de patru ani de scurgere de sânge, a fost dusă de Lucia la mormântul Sfintei Mucenițe Agatia din Catania, amândouă s-au rugat cu lacrimi. Într-o vedenie, Lucia a primit încredințare de la Sfânta Agatia că rugăciunile i-au fost ascultate și că, prin ea, cetatea Siracuzei se va împodobi cu slavă, așa cum Catania se împodobise prin Agatia. După tămăduirea mamei sale, Lucia a dăruit toată averea sa săracilor, hotărâtă să-L urmeze pe Domnul Iisus Hristos fără împiedicare.
Clevetirea logodnicului și începutul pătimirii
Fiind logodită, tânărul căruia i se promisese mâna Luciei, aflând de gestul ei de a împărți moștenirea săracilor și de dorința ei de a trăi în feciorie pentru Domnul Iisus Hristos, a clevetit-o la dregătorul cetății, acuzând-o că este creștină și se împotrivește poruncilor imperiale. Ighemonul a chemat-o la judecată, îndemnând-o cu blândețe să aducă jertfe zeilor. Însă Lucia, cu neclintită convingere, a refuzat, spunând că ea slujește singurului Dumnezeu adevărat.
Văzând că nu o poate îndupleca prin cuvinte, ighemonul a amenințat-o că o va da spre batjocură, pentru ca Duhul Sfânt să se depărteze de ea. Dar Sfânta a răspuns cu mult curaj că trupul nu poate fi pângărit cu de-a sila, căci Domnul Iisus Hristos judecă voința, nu constrângerea. Această credință i-a fost scut și apărare, căci, deși a fost dată soldaților spre batjocură, trupul ei s-a făcut atât de greu, încât nimeni nu a putut să o miște din loc, nici cu funii, nici cu perechi de boi.
Ighemonul, cuprins de furie, a poruncit să se toarne peste ea smoală topită, pucioasă și untdelemn fierbinte. Însă, în chip minunat, Lucia a rămas nevătămată. În cele din urmă, i s-a tăiat capul, dar nici atunci nu și-a dat sufletul până ce nu a fost împărtășită cu Sfintele Taine. Poporul, văzând minunile săvârșite, a primit cuvântul Domnului, iar pe locul pătimirii ei s-a zidit o biserică în numele Domnului Iisus Hristos.
Rix Vicarul, de la prigonitor la mucenic
Rix era vicar împărătesc, un dregător de rang înalt, trimis să suprime mișcările creștine din Campania. Într-una dintre acțiunile sale, a capturat-o pe Lucia și a încercat să o silească să aducă jertfă idolilor. Însă curajul și blândețea tinerei fecioare l-au mișcat profund. În loc să o chinuie, Rix i-a permis să trăiască în liniște, alături de slujitorii ei, ca să se poată ruga în voie. Mai mult, înaintea fiecărei bătălii, el venea la Lucia și îi cerea să se roage pentru biruința sa, iar rugăciunile sfintei nu rămâneau fără răspuns.
Timp de 20 de ani, Rix a fost influențat de trăirea creștină a Luciei, până ce inima sa a fost pe deplin cucerită de Hristos. La izbucnirea prigoanei lui Dioclețian, Rix a fost convins de Lucia să renunțe la funcție și să plece cu ea în Italia, pentru a-L mărturisi pe Domnul alături de ceilalți creștini. Devenise nu doar un creștin tainic, ci unul doritor de mucenicie, ca și Stăpânul său.
Ajunși la Roma, au fost denunțați ca fiind creștini, judecați de prefectul Aelius și condamnați la moarte prin tăierea capului. Alături de ei, au pătimit și alți 24 de creștini, între care se numără: Antoninus, Lucian, Isidore, Dion, Diodorus, Cutonis, Arnosus, Capicus și Satyrus.
Mărturisirea comună, Biserica biruitoare
Cei 24 de mucenici care au fost tăiați împreună cu Lucia și Rix sunt mărturisitori ai unității creștine în Duhul lui Dumnezeu. Ei veneau din locuri și condiții diferite, dar au fost uniți printr-o credință vie și o dragoste statornică față de Domnul Iisus Hristos. Moartea lor a fost o sărbătoare a biruinței asupra fricii, asupra păcatului și asupra morții. Trupurile lor au fost îngropate cu cinste de către creștinii din Roma, iar amintirea lor s-a păstrat în Biserică până astăzi.
Această Sfântă Lucia din Campania nu trebuie confundată cu Sfânta Muceniță Lucia din Siracuza, pomenită în 13 decembrie. Ambele însă strălucesc în cetele mucenițelor curate și viteze, vrednice de pomenirea veșnică.
Moștenirea duhovnicească a mucenicilor
Pilda acestor sfinți martiri ne cheamă și pe noi la o mărturisire vie a credinței. Într-o lume în care idolii de altădată au fost înlocuiți de idolii moderni ai puterii, ai plăcerii și ai egoismului, mărturia sfinților Lucia, Rix și a celor împreună cu ei ne provoacă să trăim cu verticalitate și să nu ne rușinăm de Domnul Iisus Hristos. Curajul lor ne dă nădejde că harul lui Dumnezeu poate întări și inima noastră în vreme de încercare.
Într-o epocă a martirajului sângeros, acești sfinți nu au negociat adevărul, nu au făcut compromisuri, ci au rămas statornici, dând dovadă de o noblețe sufletească ce covârșește lumea trecătoare. Sfânta Lucia, deși tânără și aparent fragilă, a fost mai puternică decât toți cei care au vrut să o silească. Rix, deși dregător păgân, a fost cucerit de adevăr, până la jertfa supremă.
Să ne rugăm lor cu credință și nădejde, cerând ajutor în lupta duhovnicească, curaj în ispite și luminare în vremuri tulburi.