Într-o epocă de întuneric și persecuții crunte împotriva creștinilor, trei surori fecioare, Agapia, Irina și Hionia, s-au ridicat ca stâlpi de lumină, mărturisind cu viața și sângele lor credința în Hristos. Istoria lor, petrecută în vremea împăratului Dioclețian, este o lecție despre curaj, credință neclintită și dragoste mai puternică decât moartea. Aceste sfinte mucenițe nu doar că au înfruntat cu bărbăție autoritatea lumii acesteia, ci și-au înfrumusețat viețile cu o mărturisire care le-a făcut vrednice de cununa veșniciei.
Contextul istoric al martiriului
În secolul al IV-lea, sub domnia împăratului Dioclețian, Imperiul Roman a cunoscut una dintre cele mai mari prigoane împotriva creștinilor. Temnițele erau pline, iar sângele martirilor se vărsa aproape zilnic. Dioclețian, considerând că religia creștină subminează autoritatea imperială și panteonul roman, a dat porunci drastice pentru eliminarea celor care refuzau să se închine zeilor păgâni.
În acest context, marele mărturisitor Hrisogon a fost adus din Roma în cetatea Acvilinia, acolo unde Dioclețian își stabilise reședința temporară. Hrisogon nu a dat înapoi nici în fața amenințărilor, nici în fața torturilor, și a fost decapitat ca urmare a refuzului său de a renunța la Iisus Hristos. Trupul său a fost aruncat pe malul mării, dar a fost recuperat cu evlavie de preotul creștin Zoil, care l-a înmormântat cu cinste în taină.
Trei surori, un singur suflet
Agapia, Irina și Hionia trăiau aproape de locuința acestui preot. Nu erau doar surori după trup, ci și după duh. Crescuseră în credință, trăiau în curăție și rugăciune și aveau o dragoste arzătoare pentru Iisus Hristos. Trupul mucenicului Hrisogon, tăinuit în casa preotului, a fost pentru ele o mângâiere și un imbold, mai ales când Sfântul li s-a arătat în vis și a prorocit apropiata lor pătimire.
Această vestire nu le-a înfricoșat, ci le-a întărit. Sfânta Anastasia, cunoscută ca „vindecătoarea de răni”, le-a vizitat înainte de arestare și le-a întărit prin cuvinte de dragoste și îmbărbătare, chemându-le să-și păstreze legământul fecioriei și credinței, chiar până la sânge. Lacrimile lor vărsate la moaștele lui Hrisogon nu au fost de slăbiciune, ci de dor după Iisus Hristos și de pregătire pentru lupta cea bună.
Arestarea și judecata
După cum prorocise Sfântul Hrisogon, în decurs de nouă zile, preotul Zoil a trecut la Domnul, iar cele trei fecioare au fost arestate și duse înaintea împăratului. Dioclețian, uimit de frumusețea și noblețea lor, a încercat o metodă mai „blândă”: le-a ademenit cu promisiuni de căsătorie cu bărbați de neam ales, palatele imperiale și o viață de slavă lumească. Totul, cu un singur preț: lepădarea de Iisus Hristos și aducerea de jertfe zeilor romani.
Răspunsul surorilor a fost simplu, dar răsunător. Agapia, cea mai mare dintre ele, a vorbit cu o hotărâre care a închis gura împăratului:
„Împărate, ție îți stă înainte purtarea de grijă pentru popor și oștiri, dar tu grăiești cele nedrepte spre defăimarea Dumnezeului Celui viu. Noi nu avem nevoie de bărbați și de palate, pentru că Mirele nostru este Hristos, iar cununa noastră este mucenicia.”
Această mărturisire a aprins mânia împăratului, care a poruncit să fie supuse la chinuri. Însă suferința nu le-a înfricoșat. Au fost biciuite, aruncate în temniță, amenințate cu moartea, dar nu au clintit din credință. Duhul lui Dumnezeu era în ele, iar dragostea lor pentru Iisus Hristos era mai puternică decât orice frică de moarte.
Mucenicia și biruința
Agapia și Hionia au fost primele care și-au dat sufletul în mâinile Domnului. Au fost arse de vii pentru refuzul de a se lepăda de credință. Nu au scos niciun strigăt de durere, ci din flăcări se înălțau cântări de laudă. Martorii spuneau că chipurile lor nu se desfigurau în foc, ci păreau senine, ca în rugăciune.
Irina, mezina, a fost cruțată temporar, pentru că un dregător al împăratului fusese fermecat de frumusețea și curăția ei. A fost dusă într-o casă păzită, cu gândul de a fi „reeducată”. Dar ea a rupt lanțurile păgânătății cu post și rugăciune. Când i s-a cerut din nou să aducă jertfă idolilor, a refuzat cu aceeași tărie și a fost trasă cu săgeți, căzând ca o mireasă în brațele Mirelui ceresc.
Mesajul și moștenirea
Mărturia acestor sfinte fecioare nu este doar o pagină de istorie bisericească. Este o chemare actuală la curaj, la coerență între credință și viață, la refuzul compromisului spiritual. Ele nu s-au rușinat de Evanghelie, nici nu au căutat salvarea în negocieri sau tăceri convenabile. Au stat drepte, demne și pline de iubire pentru Hristos, chiar când lumea le-a condamnat.
Într-o lume în care se caută validarea prin acceptarea normelor vremelnice, Agapia, Irina și Hionia ne învață că adevărata demnitate vine din loialitatea față de adevăr. Ele nu și-au dorit decât un singur lucru: să fie plăcute lui Dumnezeu. Și au reușit.
Cinstirea lor astăzi
Biserica Ortodoxă le prăznuiește în ziua de 16 aprilie, ca pe niște stele luminoase ale curăției și martiriului. Moaștele lor au fost cinstite din vechime, iar numele lor pomenite în slujbele sfinte ca modele de feciorie, curaj și iubire jertfelnică.
Pentru noi, cei de azi, ele sunt o provocare și o binecuvântare. Ne provoacă să nu ne rușinăm de credință în fața lumii și ne binecuvântează cu exemplul unei vieți trăite fără jumătăți de măsură.
Condacul Sfintelor Muceniţe fecioare Agapia, Irina şi Hionia
Glasul 4
Cel Ce Te-ai Înălţat…
Prin credinţă într-aripându-ţi tare sufletul, Sfântă Muceniţă Irina, arătat ai ruşinat pe cel viclean şi mulţime mare de oameni ai adus lui Hristos, fericită şi purtând porfiră de sângiuri te veseleşti acum împreună cu îngerii.
Troparul Sfintelor Muceniţe fecioare Agapia, Irina şi Hionia
Glasul 4
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Cântare de laudă la Sfintele Mucenițe Agapi, Hionia și Irina
Suflete fecioare în trupuri de fecioare,
Ele sunt trei crini albi, strălucitori.
Trei surori, trei viteze,
Comoară de aur curat a Duhului Sfânt.
Sângele lor a curs, ele viața și-au dat.
Cununi pe-ale lor capete s-au pogorât.
Agapi – dragostea curată,
Hionia – diamantul zăpezii,
Și Irina – numele păcii.
întru chinuri ca și la o prăznuire,
Ele pe Dumnezeul Cel Viu L-au slăvit,
Pe Domnul înviat:
„Atotputernice Doamne dintru cele de sus,
noi toate ale noastre Ție închinăm:
Trupurile, sufletele și durerea –
în Mâinile Tale primește-ne pe noi!
Demonul cel de foc izbăvește-ne pe noi!
De veșnica mânie păzește sufletele noastre!
Slavă Ție, Dumnezeul nostru,
Slavă Ție, Făcătorul nostru!
Slavă milostivirii Tale,
Care jertfirii pentru Tine
Ne-ai învrednicit!”
Cele trei surori fecioare,
Mucenițe s-au făcut Sfintei Treimi.