În fiecare an, pe 27 mai, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Eladie, un ierarh luminat și martir al lui Iisus Hristos, care a trăit și a murit în vremuri de persecuție și întuneric, dar a rămas o făclie nestinsă de credință și curaj. Într-o epocă în care credința era prigonită și mărturisirea lui Iisus Hristos aducea moartea, Eladie a fost ales nu doar să conducă turma cea cuvântătoare a lui Dumnezeu, ci și să o apere cu prețul vieții sale.
Vas ales al Duhului Sfânt
Sfântul Sfințit Mucenic Eladie nu s-a ridicat prin ambiție omenească, ci a fost chemat de sus, uns cu har dumnezeiesc pentru slujirea arhierească. Încă de la început, viața sa s-a caracterizat prin curăție sufletească și neclintire în credință. A fost un om care s-a curățit pe sine „de toată înșelăciunea”, adică de orice rătăcire, de orice compromis cu lumea căzută, devenind un „vas ales al Sfântului Duh”, asemenea marelui Apostol Pavel.
Această expresie nu este o simplă metaforă. În limbajul biblic și patristic, un „vas” sugerează un suflet pregătit, golit de sine și plin de Dumnezeu. A fi „vas al Duhului” înseamnă a fi un canal curat prin care Dumnezeu lucrează. Eladie a fost exact acest fel de om – nu un conducător formal, ci un instrument viu al voii lui Dumnezeu.
Păstor și păzitor al turmei
Într-o perioadă de confuzie spirituală și presiuni politice, Eladie s-a dovedit un arhiereu desăvârșit: „ca un bun păstor alunga pe oamenii cu chip de lup de la turma sa.” Această imagine este profund biblică, evocând cuvintele Mântuitorului din Evanghelia după Ioan: „Păstorul cel bun își dă sufletul pentru oi.”
Eladie nu a fost un administrator pasiv al unei eparhii, ci un apărător vigilent al Ortodoxiei. Oamenii cu „chip de lup” nu erau doar persecutori din afară, ci și eretici sau oportuniști infiltrați în Biserică. El a știut să deosebească binele de rău, adevărul de minciună, și nu a lăsat turma să fie rănită de ideologii străine de Evanghelie.
Martirul care a luminat în întuneric
Viața sfântului Eladie atinge apogeul nu în lucrarea sa de zi cu zi, ci în clipa confruntării cu moartea. Atunci când a fost prins și adus în fața tiranilor, nu s-a rușinat de Iisus Hristos, nici nu s-a retras din fața pericolului. Dimpotrivă, „atunci mai vârtos a strălucit și a luminat cugetele credincioșilor.”
Acest contrast puternic între întunericul torturii și lumina credinței este o constantă a martirajului creștin. Cei care L-au mărturisit pe Hristos în fața sabiei, a focului și a chinurilor nu au făcut-o din bravură umană, ci dintr-o legătură vie cu Domnul Înviat. Sfântul Eladie nu a căutat moartea, dar a primit-o ca pe o cunună, ca pe o încheiere logică a unei vieți trăite în slujire totală.
Minunea din mijlocul suferinței
Un moment cu totul special în viața sfântului a fost acela în care, în toiul chinurilor, I s-a arătat Domnul Iisus Hristos și i-a vindecat rănile. Este o întâmplare care amintește de istoriile altor mari mucenici – cum ar fi Sfântul Gheorghe sau Sfânta Ecaterina – cărora Iisus Hristos le dădea semne vizibile ale prezenței Sale. Aceste minuni nu aveau doar un rol de întărire personală, ci și de mărturie în fața prigonitorilor.
După această vindecare minunată, Eladie a devenit și mai „osârdnic”, adică și mai aprins în râvna lui pentru adevăr. Era ca și cum focul Duhului îl îmbrăcase cu o putere de netăgăduit. El nu se mai temea de nimic. În fața morții, el nu a dat înapoi. În fața durerii, nu a slăbit. În fața nedreptății, nu a făcut compromis.
Moartea ca încununare
Mucenicia lui Eladie nu a fost o înfrângere, ci o victorie. „Și-a dat sufletul la Dumnezeu” în urma unor chinuri „mai cumplite” decât cele dintâi, dar sufletul său mergea nu spre întuneric, ci spre lumină. Așa cum spune Sfântul Pavel, „ Căci pentru mine viaţă este Hristos şi moartea un câştig.” (Filipeni 1:21)
Moartea unui mucenic nu este niciodată sfârșitul unei povești, ci începutul unei prezențe noi, nevăzute, dar reale, în viața Bisericii. Sfinții nu dispar, ci devin mijlocitori, exemple, și uneori ocrotitori ai comunităților care le poartă numele sau le cinstesc memoria.
Actualitatea mărturisirii
Ce ne spune nouă astăzi viața Sfântului Eladie? Trăim într-o epocă diferită, dar nu lipsită de provocări. Ortodoxia este atacată subtil: nu prin sabie, ci prin batjocură, nu prin lanțuri, ci prin relativism, nu prin prigoană, ci prin seducția confortului și a conformismului. În acest context, exemplul lui Eladie rămâne relevant.
Suntem și noi chemați să fim „vase ale Duhului”, oameni care trăiesc curat, nu doar în aparență, ci în adâncul conștiinței. Suntem chemați să fim păstori, chiar dacă nu cu toții avem un rang bisericesc. Oricine are în grijă o familie, o echipă, o comunitate, este responsabil pentru suflete. Și mai ales, suntem chemați să fim mărturisitori – nu neapărat prin sânge, dar prin verticalitate, prin refuzul minciunii, prin fidelitate față de adevăr.
Cinstindu-l pe Sfântul Sfințit Mucenic Eladie, nu ne limităm la o simplă rememorare istorică
Ne rugăm ca harul care l-a susținut pe el să ne întărească și pe noi. Ne rugăm să fim păstori buni ai propriei vieți, să recunoaștem lupii chiar și când poartă haine de oaie și să nu ne temem atunci când credința noastră este pusă la încercare.
Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Eladie
Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi…
Arătatu-te-ai mare îndreptător nouă, sfinte, prin rugăciunile tale cele către Dumnezeu. Pentru aceasta astăzi te cinstim pe tine, sfinţite pătimitorule Eladie, pururea mărite.
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Eladie
Glasul 4
Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.