Într-o vreme a schimbărilor abrupte, în care Rusia trecea prin prăbușiri sociale, revoluții și persecuții religioase, Dumnezeu a rânduit ca în vârful unei tradiții monahale legendare să se ridice un om tăcut, simplu și profund: Sfântul Nectarie de la Optina. Nu a fost un predicator cunoscut, nici un teolog faimos. A fost însă o inimă arzătoare, un om al rugăciunii și al discernământului, ultimul stareț recunoscut de obștea Sihăstriei Optina. Viața sa e mărturie că sfințenia nu are nevoie de aplauze. Se naște în tăcere și strălucește acolo unde lumea nu se uită.
Din orfanul Nicolae, un ales al lui Dumnezeu
Nicolae Vasilievici Tihonov s-a născut în 1853, într-o familie modestă din orașul Eliț, în gubernia Orlov. Tatăl său, muncitor la moară, a murit de tânăr, iar mama – o femeie cu suflet cald și credință adâncă – l-a crescut cu blândețe și severitate duhovnicească. Moartea ei l-a lăsat pe Nicolae complet orfan la o vârstă fragedă. Pentru a supraviețui, a muncit în prăvălia unui negustor, dar inima sa rămânea atașată de biserică, unde mergea în fiecare clipă liberă.
Nu părea nimic deosebit în exterior – un tânăr sărman, orfan, tăcut. Însă în sufletul său ardea dorul de Dumnezeu. În anul 1873, având doar Evanghelia într-o traistă, a plecat spre Sihăstria Optina, loc recunoscut pentru părinții săi îmbunătățiți, stareți care călăuzeau mulțimi prin harul discernământului duhovnicesc.
Ucenic al sfinților și ascet tăcut
La Optina, Nicolae a fost primit de Sfântul Ambrozie, unul dintre cei mai mari stareți ai secolului XIX. Cei doi au avut o discuție tainică, despre care Nicolae nu a vorbit niciodată. Dar urmarea a fost decisivă: a rămas acolo pentru totdeauna.
A devenit ucenicul Cuviosului Anatolie (Zerțalov), iar sfaturi primea și de la Ambrozie. Primele sale ascultări au fost simple: îngrijea florile și era paraclisier. Locuia într-o chilie mică, cu ușa ce dădea direct spre biserică. Acolo a petrecut douăzeci de ani în tăcere, fără să se amestece în treburile altora, fără conversații inutile. Ieșea din chilie doar pentru biserică sau pentru a merge la duhovnic. Repeta adesea: „Pentru călugăr există doar două ieșiri: spre biserică și spre mormânt”.
Această discreție nu era semn de izolare, ci expresia unei vieți interioare intense. Când frații îl criticau pentru aparenta lui somnolență sau lentoare, starețul Ambrozie spunea simplu: „Așteptați, Nicolae le va fi tuturor de folos”.
Tuns în monahism și ridicat în slujire
La 14 martie 1887, Nicolae a fost tuns în mantie și a primit numele de Nectarie. A fost hirotonit ierodiacon în anul 1894 și, patru ani mai târziu, ieromonah. În toți acești ani, harul lucrării lui Dumnezeu în el devenea tot mai vizibil. Deși se ascundea în spatele unei aparente nepriceperi sau excentricități, avea darul vindecării, înainte-vederii, al discernământului profund și al facerii de minuni. Nu se lăuda niciodată cu aceste daruri. Le punea toate pe seama milei divine, spunând că nu el, ci Dumnezeu lucrează.
În anul 1912, după moartea starețului Varsanufie, obștea mănăstirii a ales ca nou stareț pe Nectarie. Acesta a refuzat categoric: „Am puțină minte și nu pot duce o astfel de povară”. Dar, silit de ascultare, a acceptat.
Păstor al sufletelor și învățător tainic
Ca stareț, Nectarie a urmat exemplul înaintașilor săi: ascultare, rugăciune, tăcere, discernământ. Îi primea pe cei ce veneau cu nevoile lor în „căsuța stareților”, o chilie smerită unde domnea liniștea. Uneori le vorbea vizitatorilor cu blândețe și inteligență, iar alți oameni erau lăsați în tăcere, să-și audă propriile gânduri. Cărțile pe care le lăsa pe masă în camera de primire adesea conțineau răspunsurile de care oamenii aveau nevoie, fără ca el să le spună direct ceva.
Cei care discutau cu el erau uimiți de profunzimea sa. Întrebau adesea: „Unde a absolvit starețul universitatea?” și se mirau când aflau că nu studiase nicăieri. „Toată educația noastră este de la Scriptură”, spunea Nectarie.
Prigonirea și ultima lumină
După instaurarea regimului comunist, Optina a fost închisă în anul 1923. Starețul Nectarie a fost arestat, dar după eliberare s-a mutat într-un sat modest, Holmscina. Acolo, într-o colibă de țăran, și-a continuat lucrarea duhovnicească. Fiii săi duhovnicești veneau din toate colțurile Rusiei pentru sfat, mângâiere și îndrumare. Chiar și fără mănăstire, el a rămas un stareț – călăuză și sprijin pentru mulți.
În anul 1917, cu clarviziunea caracteristică sfinților, Nectarie a profețit: „Rusia își va recăpăta puterile, nu va fi bogată material, însă va fi bogată cu duhul, și la Optina vor mai fi șapte luminători, șapte stâlpi.” Aceste cuvinte au fost păstrate cu sfințenie, ca o făgăduință a renașterii spirituale, chiar în mijlocul deznădejdii istorice.
Sfântul Nectarie a trecut la Domnul la 29 aprilie 1929, în pace, la adânci bătrâneți.
Cuvinte care nasc pocăință
Învățăturile Sfinților nu sunt simple sfaturi morale. Ele sunt rodul unei vieți trăite în Adevăr, cu luptă, smerenie și lacrimi. În Pateric, fiecare cuvânt a fost cântărit în rugăciune și a trecut prin focul ispitei. Ele nu explică doar ce este binele, ci îl arată așa cum se trăiește: în ascultare, în răbdare, în tăcere. Sfântul Nectarie de la Optina, moștenitor al acestei tradiții, a adunat în cuvinte simple adâncimi duhovnicești care mișcă și astăzi sufletul celui care le citește cu inimă deschisă.
Iată 10 învățături reprezentative:
- Smerenia este cheia mântuirii.
„Fără smerenie nu există viață duhovnicească. Numai cel smerit primește harul lui Dumnezeu.” - Răbdarea este un dar mare.
„Totul se câștigă prin răbdare: pacea, curățirea sufletului, înțelepciunea.” - Judecarea aproapelui îți vatămă sufletul.
„Judecând pe altul, îl alungi pe Hristos din inima ta.” - Fii atent la gândurile tale.
„Gândul este sămânța faptelor. Curăță gândul și fapta va fi curată.” - Tăcerea este o lucrare sfântă.
„Cel ce a învățat să tacă a început să cunoască tainele lui Dumnezeu.” - Rugăciunea este respirația sufletului.
„Nu te opri din rugăciune, chiar dacă e seacă. Cu timpul va rodi.” - Ascultarea naște smerenie.
„Ascultarea de duhovnic sau de cei înțelepți te păzește de mândrie și rătăcire.” - Nu te încrede în simțiri duhovnicești.
„Orice simțire care te înalță în gând e de la vrăjmașul.” - Dumnezeu lucrează în taină.
„Nu căuta minuni mari. Fiecare zi trăită cu Hristos este o minune.” - Iubirea se arată în răbdare și iertare.
„Nu este iubire acolo unde nu este iertare. Fără iertare, nu poți spune că iubești.”
Moștenirea tăcută a unui sfânt
Astăzi, Sfântul Nectarie de la Optina este cinstit în Biserica Ortodoxă ca un mare luminător, deși întreaga lui viață a fost una a discreției. Nu a scris cărți, nu a ținut discursuri, nu a fondat școli teologice. A scris însă în inimile oamenilor, prin iubire, discernământ și jertfă. Viața sa este dovada că sfințenia nu înseamnă activitate febrilă, ci prezență vie în Dumnezeu.
Într-o lume a zgomotului, Sfântul Nectarie a fost o voce a liniștii. Într-o epocă a pierderii de sens, el a fost un reper tainic. Într-un timp în care mulți căutau putere și poziție, el a căutat doar smerenia.
Și a găsit Împărăția. Acolo unde stăreția se face prin tăcere. Acolo unde „căsuța” vorbește, iar Dumnezeu lucrează prin sfinți care nu se vor remarca, dar pe care cerul îi știe pe nume.