În fiecare an, la data de 19 octombrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Mucenic Uar (sau Var), a celor șapte dascăli care au pătimit împreună cu el, precum și a Sfintei Cleopatra și a fiului ei, Ioan.
Viețile acestor sfinți ne descoperă puterea credinței, dragostea de Dumnezeu mai presus de frică, și răsplata cerească dăruită celor ce-și pun nădejdea în Hristos chiar și în cele mai cumplite prigoniri.
Uar, ostașul credincios lui Hristos
Sfântul Mucenic Uar a trăit în Egipt, în vremea împăratului păgân Maximian Galeriu (293–311). Era de neam nobil, slujind ca ofițer în armata romană. În taină însă, el era creștin, credincios lui Hristos și plin de milă față de cei prigoniți pentru dreapta credință. În acele vremuri, împăratul dăduse poruncă să fie uciși toți cei care nu se închinau idolilor, iar sângele creștinilor curgea pretutindeni.
Uar, deși purta armură de soldat, avea inimă de mucenic. Tăinuindu-și credința din prudență, el nu înceta să arate dragoste față de mărturisitorii lui Hristos. În fiecare noapte, mergea pe ascuns la temnițele unde erau închiși creștinii. Cumpărând cu aur pe străjeri, intra în celule, le săruta lanțurile, le spăla rănile, le aducea hrană și apă, le ștergea sângele și îi ruga să se roage pentru el, ca Domnul să-l întărească și pe el în credință.
Într-o zi, Uar a auzit că șapte dascăli creștini fuseseră prinși și aruncați în închisoare. Aceștia erau oameni cu viață sfântă, învățători ai Evangheliei, care se ascundeau prin pustietăți, fugind de prigoană. Stăpânitorul Egiptului, aflându-i, i-a bătut cumplit și i-a aruncat în temniță. Când Uar a aflat despre ei, a alergat noaptea la închisoare și, dând străjerilor aur, a intrat la cei legați.
I-a dezlegat din lanțuri, le-a adus hrană după opt zile de post și suferință, apoi a căzut la picioarele lor, sărutându-le rănile și spunând:
„Fericiți sunteți voi, robii Domnului, care aveți a intra întru bucuria Stăpânului vostru, căci ați răbdat până la sânge. Rugați-vă pentru mine, că aș vrea și eu să pătimesc pentru Hristos, dar mă cutremur de chinuri.”
Sfinții dascăli l-au încurajat, zicându-i:
„Frate, nimeni nu se încununează dacă nu se luptă. Nu te teme de durerile vremelnice, ci gândește la răsplata veșnică. Vino cu noi, căci calea muceniciei duce la Împărăția cerurilor.”
Pătimirea Sfântului Uar
Cuvintele acelor sfinți au aprins inima lui Uar de râvnă dumnezeiască. În acea noapte a rămas cu ei, ascultând învățăturile lor și rugându-se cu lacrimi. Dimineața, când slujitorii au venit să-i ducă pe dascăli la judecată, l-au găsit pe Uar în mijlocul lor. Stăpânitorul, văzând un soldat roman între prizonieri, s-a mirat și l-a întrebat cine este. Uar a răspuns fără teamă:
„Eu sunt creștin și împreună cu acești sfinți mă închin lui Hristos, adevăratul Dumnezeu.”
Furios, dregătorul a poruncit să fie despuiat și bătut cu toiege până la sânge. Cinci ceasuri întregi a fost chinuit, i-au strujit coastele, l-au pironit pe lemn, iar trupul său a fost sfâșiat bucățică cu bucățică. Cu toate acestea, Uar nu s-a lepădat de Hristos, ci, ridicând ochii spre cer, și-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Slujitorii, crezând că mai trăiește, continuau să-l lovească, dar trupul lui era deja sfințit prin moartea mucenicească. După ce au văzut că murise, l-au aruncat afară din cetate, pe o grămadă de gunoi, pentru a fi mâncat de câini. Dar Dumnezeu a rânduit altfel.
Sfânta Cleopatra, văduva credincioasă
În acel timp se afla în Egipt o femeie creștină, văduvă, anume Cleopatra, originară din Palestina. Soțul ei fusese căpitan în oastea romană și murise acolo. Avea un fiu tânăr, Ioan, pe care îl creștea în frică de Dumnezeu.
Cleopatra asistase de departe la chinurile lui Uar și plângea cu amar văzând credința lui neclintită. După ce trupul sfântului a fost aruncat afară din cetate, ea s-a sculat noaptea, a luat câteva slugi de încredere și, cu mare evlavie, a luat trupul mucenicului. L-a dus în casa ei, l-a spălat cu lacrimi și l-a pus într-un mormânt săpat în camera sa, lângă patul unde dormea.
Din acea zi, Cleopatra aprindea neîncetat lumânări și tămâia mormântul sfântului, rugându-se la Dumnezeu și cerându-i ajutorul lui Uar. Domnul a primit evlavia ei, iar sfântul s-a arătat adesea în vis, mângâind-o și întărind-o în credință.
După câțiva ani, prigoana s-a potolit, iar Cleopatra a dorit să se întoarcă în patria sa, Palestina. Ea voia să ducă cu sine sfintele moaște ale lui Uar, dar se temea ca ceilalți creștini să nu o oprească. Așadar, s-a dus la stăpânitor și i-a spus:
„Bărbatul meu a fost dregător în oaste și a murit în Egipt. Voiesc să duc trupul lui în Palestina, la mormintele părinților mei, pentru a-l înmormânta cu cinste.”
Stăpânitorul, primind daruri, i-a dat încuviințarea. Cleopatra a luat atunci moaștele Sfântului Uar, nu ale soțului său, și le-a dus în satul ei natal, Edra, aflat lângă Muntele Tabor. Acolo le-a îngropat cu cinste și a început să tămâie zilnic la mormânt, aprinzând lumânări și rugându-se cu fiul ei Ioan.
Minunile Sfântului Uar în Palestina
În scurt timp, vestea despre sfintele moaște s-a răspândit în întreaga regiune. Credincioșii au început să vină din toate părțile la mormântul sfântului, aducându-și bolnavii și cerând ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciunile Mucenicului Uar. Mulți primeau tămăduire, iar satul Edra a devenit loc de pelerinaj.
Văzând aceasta, Cleopatra a hotărât să zidească o biserică în cinstea Sfântului. După ce biserica a fost terminată, sfântul s-a arătat de mai multe ori văduvei, strălucind ca un înger, și i-a mulțumit pentru dragostea și credința ei.
Fiul ei, Ioan, crescând în vârstă, era plin de virtute și de înțelepciune. Mama sa dorea să-l trimită în oaste, asemenea tatălui său, însă tânărul iubea mai mult viața curată și liniștea rugăciunii. Se ruga adesea la mormântul Sfântului Uar, cerându-i ocrotire și sfat.
Adormirea tânărului Ioan și vedenia Cleopatrei
La scurt timp după sfințirea bisericii, Ioan s-a îmbolnăvit și, în ciuda rugăciunilor mamei sale, și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Cleopatra, sfâșiată de durere, a căzut la pământ și a strigat:
„Doamne, pentru ce mi-ai luat singura mângâiere? Pentru ce nu m-ai lăsat și pe mine să mor împreună cu fiul meu?”
A plâns neîncetat, stând lângă trupul fiului ei, dar în acea noapte i s-a arătat Sfântul Uar înconjurat de lumină, având alături pe tânărul Ioan îmbrăcat în veșminte albe. Sfântul i-a zis:
„Cleopatro, încetează plânsul tău! Iată, fiul tău este viu și se veselește în ceata cerească. Nu-l mai socoti mort, ci bucură-te că a fost chemat la slava Domnului. De acum, tu să petreci în rugăciune și în fapte bune, și curând ne vei urma și tu.”
Deșteptându-se, Cleopatra a simțit o pace adâncă în suflet. A înțeles că fiul ei a fost primit în ceata drepților și, din acel moment, și-a dăruit viața rugăciunii, postului și milosteniei. A trăit lângă biserica Sfântului Uar, îngrijind de bolnavi și de săraci, până la sfârșitul ei. Când a adormit în Domnul, trupul ei a fost așezat alături de fiul Ioan, lângă moaștele Sfântului Uar, în biserica zidită de ea.
Înțelesul duhovnicesc al jertfei Sfântului Uar și al Sfintei Cleopatra
Pilda Sfântului Uar ne arată că dragostea adevărată pentru Hristos nu se ascunde la nesfârșit. Chiar dacă o vreme credința lui a fost tainică, inima i-a ars de dorința mărturisirii. Când a venit vremea, a ieșit la lumină, lepădând frica și arătând că mai de preț decât viața este unirea cu Dumnezeu.
Cleopatra ne învață smerenia și credința curată a femeii creștine. Ea a arătat tărie și curaj în vremuri de prigoană, iar iubirea ei pentru Sfântul Uar s-a transformat în dragoste jertfelnică față de Biserică.
Fiul ei, Ioan, este icoana curăției și a vieții nevinovate, răsplătite de Dumnezeu cu slava cerească.
Prin aceste vieți sfinte, Biserica ne amintește că nici o faptă de dragoste nu se pierde, nici o rugăciune nu rămâne fără răspuns. Cinstirea Sfinților Mucenici aduce lumină în sufletele credincioșilor și mărturisește puterea biruitoare a credinței.
Astăzi, creștinii ortodocși se roagă Sfântului Uar pentru întărire în mărturisirea lui Hristos, iar Sfintei Cleopatra și fiului ei Ioan pentru pace, răbdare și mângâiere în necazuri.
Fie ca rugăciunile lor să ne acopere pe toți, iar jertfa lor să rămână în inimile noastre ca pildă de credință vie și de nădejde în viața veșnică.