În calendarul Bisericii Ortodoxe, pomenirea Sfântului Mucenic Marin cel Bătrân se face cu cinste și evlavie ca a unuia dintre cei care au mărturisit credința creștină în vremuri de cumplită prigoană.
Deși despre viața lui nu s-au păstrat multe amănunte, puținele rânduri transmise prin tradiție și sinaxare sunt de ajuns pentru a arăta puterea credinței și statornicia unui suflet care L-a iubit pe Hristos mai mult decât viața pământească.
Sfântul Marin a trăit în vremea împăraților păgâni Dioclețian și Maximian, adică la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea, o perioadă marcată de cele mai aspre persecuții împotriva creștinilor.
În aceste vremuri de întuneric spiritual și de frică, când mulți se lepădau de credință pentru a-și salva viața, s-au ridicat, prin voia lui Dumnezeu, oameni cu suflete mari, care au strălucit ca niște făclii ale adevărului, printre aceștia numărându-se și Sfântul Marin cel Bătrân.
Contextul istoric al prigoanelor
Împăratul Dioclețian (284–305), împreună cu tovarășul său de domnie, Maximian, au fost cunoscuți pentru cruzimea cu care au încercat să șteargă numele lui Hristos de pe pământ. Ei au emis edicte prin care porunceau ca toți creștinii să aducă jertfe idolilor, iar cei care refuzau erau aruncați în închisori, chinuiți și omorâți în felurite chipuri. Creștinismul se răspândise mult în Imperiu, iar Dioclețian, temându-se de puterea morală a acestei credințe, a vrut să o distrugă prin teroare.
În aceste vremuri sângeroase, guvernatorul Ciliciei, Aristobul, era unul dintre cei mai zeloși prigonitori. El căuta cu îndârjire pe creștini și îi supunea la chinuri înfricoșătoare pentru a-i determina să se lepede de Hristos și să aducă jertfe zeilor păgâni. În fața acestui prigonitor a fost adus și Sfântul Marin, un om bătrân cu trupul, dar tânăr în duh și plin de curaj întru Domnul.
Mărturisirea credinței înaintea guvernatorului
Chemat înaintea lui Aristobul, Sfântul Marin a mărturisit fără teamă că este creștin și că slujește lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Care a venit în lume să mântuiască neamul omenesc. În zadar i-a făgăduit guvernatorul daruri și ranguri, în zadar l-a amenințat cu chinurile cele mai cumplite; bătrânul Marin nu s-a clătinat. Cu ochii plini de lumină duhovnicească, el a răspuns că nimic din cele trecătoare nu poate despărți sufletul său de dragostea lui Hristos, Cel Care S-a jertfit pe Cruce pentru mântuirea tuturor.
Această mărturisire simplă, dar plină de putere, a stârnit furia guvernatorului, care a poruncit să fie bătut cu toiege fără milă. Trupul său, slăbit de vârstă, a fost zdrobit de lovituri, însă Marin nu a scos niciun cuvânt de cârtire. În loc de gemete, de pe buzele lui se înălța rugăciunea:
„Doamne Iisuse Hristoase, întărește-mă să rabd până la sfârșit și să nu mă lepăd de Tine!”
După bătaia cumplită, i s-au legat picioarele în fiare și a fost aruncat în temniță. Dar chiar și acolo, în întunericul și umezeala închisorii, Sfântul Marin se ruga, binecuvântând pe Dumnezeu și mulțumindu-I pentru că l-a învrednicit să pătimească pentru numele Său.
Noi chinuri și răbdare sfântă
A doua zi, fiind adus din nou înaintea guvernatorului, sfântul a fost silit încă o dată să jertfească idolilor. Răspunsul său a fost același: „Eu aduc jertfă numai lui Dumnezeu Celui adevărat, Care a făcut cerul și pământul. Idolii voștri sunt pietre fără viață, iar cei ce se închină lor se aseamănă cu ei!”
Pentru aceste cuvinte, Aristobul a poruncit ca Marin să fie spânzurat de picioare pe un lemn, iar trupul său să fie bătut fără cruțare. Sângele bătrânului curgea pe pământ, dar fața lui strălucea de o bucurie tainică. Mucenicul se afla într-o stare de pace adâncă, simțind harul Duhului Sfânt care îl întărea.
După ce chinuitorii s-au oprit, l-au pogorât de pe lemn și, văzând că nu se clatină în credință, au hotărât să-l omoare. Astfel, Sfântul Marin a fost ucis prin sabie, dându-și duhul în mâinile lui Dumnezeu. Moartea lui nu a fost o înfrângere, ci o biruință. El a intrat în ceata mucenicilor, purtând cununa nestricăcioasă a vieții veșnice.
Sensul duhovnicesc al muceniciei
Viața Sfântului Marin cel Bătrân este un exemplu grăitor despre curajul credinței și biruința duhului asupra trupului. Deși era înaintat în vârstă, el a arătat o tărie de neclintit, înțelegând că suferința pentru Hristos nu este o pedeapsă, ci o cale spre mântuire. În fața durerii, el a ales dragostea, în fața sabiei, a ales viața veșnică.
Sfinții Mucenici, precum Marin cel Bătrân, sunt dovada că credința adevărată nu poate fi biruită prin forță. Ei nu s-au răzvrătit, nu au luptat cu arme lumești, ci au răspuns urii cu răbdare, violenței cu blândețe și chinurilor cu rugăciune. Astfel, prin sângele lor, au udat pământul Bisericii și au făcut-o să rodească neîncetat credință și sfințenie.
Mucenicia lui Marin este și o lecție pentru noi, cei de astăzi. Trăim într-o lume în care credința este adesea batjocorită, iar valorile creștine sunt puse la îndoială. Nu suntem chemați să suferim chinuri trupești, dar suntem chemați să dăm mărturie prin viața noastră că suntem ai lui Hristos: prin rugăciune, milostenie, iertare și curăție sufletească.
Moștenirea spirituală a Sfântului Marin
Deși numele Sfântului Marin cel Bătrân nu este la fel de cunoscut ca al altor mari mucenici, pomenirea lui în Sinaxar nu este întâmplătoare. Biserica îl așază în rândul celor care și-au pus viața pentru credință, arătând că sfințenia nu depinde de faimă, ci de curăția inimii și de statornicia în credință.
Sfintele sale pătimiri sunt pomenite în Mineiele ortodoxe, iar icoana sa, deși rară, îl înfățișează ca pe un bătrân cu chip luminos, purtând în mână o cruce, semn al biruinței asupra morții. Credincioșii care îi citesc viața și îi cer ajutorul în rugăciune sunt întăriți în credință și în nădejde, căci Dumnezeu lucrează prin sfinții Săi în toate veacurile.
Viața Sfântului Mucenic Marin cel Bătrân este o filă de aur din istoria Bisericii, un exemplu de curaj, credință și iubire față de Hristos
Prin statornicia sa, el a arătat că nici vârsta, nici durerea, nici sabia nu pot despărți sufletul creștin de Dumnezeu.
Astăzi, când îl pomenim, să ne aducem aminte de cuvintele Mântuitorului:
„Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui.” (Matei 24, 13)
Să-l rugăm pe Sfântul Marin cel Bătrân să mijlocească pentru noi înaintea Tronului ceresc, ca să ne întărească în credință, să ne dăruiască răbdare în încercări și dragoste neclintită față de Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru.