Pe data de 10 august, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Mucenic Laurențiu, Arhidiaconul Romei, împreună cu Sfântul Papă Sixt (Xist) și cu ceilalți mărturisitori care au pătimit în vremea persecuției împăratului Valerian, în anul 258. Viața și moartea sa mucenicească stau ca o mărturie a dragostei jertfelnice față de Domnul Iisus Hristos și a îndrăznelii de a-L mărturisi chiar și în fața chinurilor cumplite.
Contextul istoric
După o perioadă de aparentă toleranță față de creștini, împăratul Valerian, influențat de magi și ghicitori păgâni, a emis un edict aspru prin care interzicea cultul creștin practicat în public și poruncea clericilor să aducă jertfe idolilor. Refuzul era pedepsit cu exilul sau cu moartea. Episcopii, preoții și diaconii erau condamnați la execuție simplu, doar pentru identitatea lor de slujitori ai lui Hristos, iar credincioșii laici erau trimiși la muncă silnică.
Sfântul Papă Ștefan al Romei a fost una dintre primele victime ale acestei prigoane. În locul său a fost ridicat Sfântul Sixt, originar din Atena, filosof de formație și creștin cu viață aleasă. A știut că urcă pe scaunul episcopal spre o moarte aproape sigură, dar nu s-a temut, primind misiunea ca pe o chemare la mărturisire.
Prinderea și mărturisirea Sfântului Papă Sixt
Într-una din zile, Sfântul Sixt a fost prins împreună cu doi diaconi, Felicissimus și Agapitus, și dus la judecată. Împăratul și dregătorii l-au îndemnat să jertfească zeilor pentru a fi cruțat, dar el a răspuns că aduce jertfă curată doar lui Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Pentru credința sa, a fost dus în temnița Mamertină.
Pe drumul spre închisoare, arhidiaconul Laurențiu, slujitorul apropiat al papei, l-a întâmpinat și i-a strigat cu lacrimi: „Părinte, unde te duci fără fiul tău? Tu niciodată nu ai adus jertfă fără mine!”. Sfântul Sixt l-a mângâiat și i-a spus că îl așteaptă o luptă și mai mare, o biruință mai slăvită asupra tiranului, prorocindu-i că peste trei zile îl va urma în mucenicie.
Laurențiu și „comorile Bisericii”
Înainte de a fi dus la moarte, Sfântul Sixt i-a încredințat lui Laurențiu administrarea bunurilor Bisericii. Arhidiaconul a împărțit averea clerului și toate odoarele sacre săracilor, văduvelor, orfanilor, bolnavilor și celor persecutați pentru credință. A vizitat creștinii ascunși, i-a mângâiat, le-a spălat picioarele și a vindecat pe mulți prin rugăciune.
Când împăratul a aflat că Laurențiu ar cunoaște unde se află „comorile Bisericii”, l-a chemat la judecată și i-a cerut să i le predea. Sfântul a cerut trei zile, iar în acest timp a adunat pe cei mai sărmani și neputincioși creștini. Când sorocul s-a împlinit, i-a adus înaintea împăratului și a zis: „Iată comorile Bisericii, care nu se împuținează și sporesc mereu, care vor prețui mai mult în fața Dreptului Judecător”. Mânia lui Valerian a fost nemăsurată, văzând batjocura adusă lăcomiei sale.
Minunile din temniță
Aruncat în închisoare, Laurențiu a continuat lucrarea sa misionară. A vindecat pe Lucillus, un orb care zăcea de ani întregi în temniță, și l-a botezat. Temnicerul Ipolit, martor la minune, a primit și el botezul, împreună cu familia și prietenii săi. Mulți alți bolnavi au fost vindecați, iar credința în Domnul Iisus Hristos s-a răspândit chiar printre ostași.
Un soldat roman, Romanus, văzând răbdarea și curajul Sfântului, s-a mărturisit pe loc creștin și a fost ucis pe dată.
Pătimirile Sfântului Laurențiu
Refuzând în continuare să se închine idolilor, Laurențiu a fost supus unor torturi cumplite. Fața i-a fost lovită cu pietre, trupul bătut cu bice plumbuite și lanțuri cu ghimpi, numite „scorpioane”. Apoi a fost întins pe un grătar de fier încins, deasupra unui foc aprins.
Tradiția spune că, în timp ce era ars, Sfântul a rostit cu umor sfânt: „Partea aceasta s-a fript, întoarceți-mă și pe cealaltă”, arătând astfel că focul dragostei pentru Domnul Iisus Hristos ardea în el mai tare decât flăcările chinului. În rugăciune și mulțumire către Dumnezeu, și-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Îngroparea și cinstirea Sfântului Laurențiu
Trupul Sfântului Laurențiu a fost luat noaptea de temnicerul Ipolit, cel pe care el însuși îl botezase, și dus în ascuns la casa unui creștin, Ciriacus. Apoi a fost îngropat cu cinste într-o peșteră tainică. Curând după aceea, și Ipolit a primit cununa muceniciei.
Vestea morții lor a străbătut toată Roma și s-a răspândit în întreaga lume, întărind pe mulți în credința creștină.
Moștenirea spirituală
Sfântul Laurențiu Arhidiaconul este chipul slujirii jertfelnice și al dragostei de aproapele. El a înțeles că adevăratele „comori ale Bisericii” nu sunt obiectele prețioase, ci oamenii, sufletele răscumpărate de Domnul nostru Iisus Hristos. Faptele sale de milostenie, îndrăzneala în mărturisire, puterea de a răspunde cu blândețe și chiar cu umor în fața chinurilor rămân pilde vii pentru creștinii de azi.
Pomenirea sa pe 10 august este prilej de aducere aminte că slujirea Bisericii nu este doar o lucrare administrativă sau ceremonială, ci mai ales o jertfă vie, o dăruire totală pentru Dumnezeu și pentru aproapele. Curajul său a făcut ca sângele lui să fie „sămânță de creștini”, iar exemplul lui să rămână peste veacuri.
Condacul Sfântului Mucenic Laurențiu Arhidiaconul
Glasul 2
Căutând cele de sus…
Cu Foc Dumnezeiesc aprinzându-ţi inima ta, focul patimilor până la sfârşit în cenuşă l-ai întors, întărirea pătimitorilor, de Dumnezeu purtătorule, Mucenice Laurențiu. Şi în chinuri fiind, ai strigat cu credinţă: nimeni nu mă va despărţi pe mine de dragostea lui Hristos.
Troparul Sfântului Mucenic Laurențiu Arhidiaconul
Glasul 4
Mucenicul Tău, Doamne, Laurențiu, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.