Pe 27 mai, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul, o figură cutremurătoare prin simplitatea și tăria credinței sale. Născut în jurul anului 1690 în Mica Rusie (zona actuală a Ucrainei), Ioan a trăit o viață care, deși petrecută în umilință și anonimat, a luminat lumea prin mărturisirea neclintită a lui Hristos, chiar în cele mai cumplite condiții.
De la soldat la prizonier
Ioan Rusul a fost, la început, un simplu soldat în armata țarului Petru cel Mare. În timpul războiului ruso-turc, a fost capturat de tătari împreună cu alți camarazi și predat turcilor. A fost dus departe de casă, în Asia Mică, în satul Prokopion, și dat ca sclav unui ofițer turc de cavalerie. Acolo începe drumul său duhovnicesc, un drum de suferință, răbdare, dar mai ales de sfințenie.
Turcii încercau să-și convertească prizonierii prin forță, promisiuni și violență. Mulți soldați au cedat sub presiunea foametei și a fricii, părăsind credința ortodoxă. Ioan, în schimb, a refuzat categoric. I-a spus stăpânului său: „Mai degrabă îți dau capul meu decât să-mi schimb credința. M-am născut creștin și am să mor creștin.” În fața amenințărilor, nu s-a clătinat. În fața promisiunilor, nu s-a înmuiat. Credința sa era neclintită ca stânca.
Trăind în grajd, cu sufletul în cer
Pentru neascultare și refuzul de a se converti, a fost batjocorit și pedepsit. I s-a dat o colibă în grajd, printre animale. Acolo a ales să rămână, deși mai târziu i s-a oferit o cameră mai bună. Nu a căutat confortul – sufletul său își găsise odihna în Hristos. Grajdul a devenit loc de nevoință, de rugăciune, de pustnicie în lume. Ca și Mântuitorul, care s-a născut într-o iesle, Sfântul Ioan a transformat acel loc umil într-un altar viu.
Muncea necontenit, cu blândețe, fără să ceară nimic. Era desculț și îmbrăcat sumar, dar nu se plângea. Îi ajuta pe ceilalți robi, chiar și pe cei care îl batjocoreau. Se ruga neîncetat, adesea noaptea, și participa la Sfânta Liturghie în biserica Sfântului Gheorghe, unde priveghea în taină.
Smerenia care înmoaie inimi
Cu timpul, bunătatea lui a cucerit suflete. Stăpânul și soția lui l-au îndrăgit și au început să îl respecte. Nu mai era pentru ei doar un rob, ci o binecuvântare vie. Întreaga lor gospodărie s-a schimbat – prosperitate, pace și binecuvântare au umplut casa. Stăpânul a devenit unul dintre cei mai înstăriți oameni din Prokopion și nu ascundea motivul: „Tot ce am se datorează robului meu Ioan.”
Această transformare nu era rodul unui plan, ci o lucrare tainică a harului, venit printr-un om care n-a predicat cu vorbe, ci cu viața lui. Într-o lume care încurajează puterea, dominarea și izbânda exterioară, Ioan Rusul a arătat că adevărata victorie se câștigă în suflet – prin credință, răbdare și iubire.
Minuni în viață și după moarte
Una dintre cele mai cunoscute minuni s-a petrecut în timpul pelerinajului stăpânului său la Mecca. La un ospăț, soția acestuia a oftat: „Ce bucuros ar fi stăpânul tău dacă ar putea fi aici să mănânce cu noi din acest pilaf!” Sfântul Ioan a cerut o farfurie din acea mâncare, s-a rugat și a sigilat-o, trimițând-o în mod tainic. Când stăpânul său a deschis bagajele în Mecca, a găsit farfuria cu mâncarea caldă și neatinsă, cu aroma și prospețimea de parcă ar fi fost pusă atunci pe masă. O minune care i-a întărit și mai mult respectul și recunoștința față de robul său creștin.
Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul a trecut la Domnul în anul 1730, la doar 40 de ani. Deși trupul i-a fost îngropat, după un timp a fost găsit întreg, nestricat, răspândind bună mireasmă – semn vădit al sfințeniei. Moaștele sale au fost mutate în Grecia, în insula Evia, în localitatea Nea Prokopi, unde până astăzi mii de credincioși se închină și primesc ajutor de la Sfântul Ioan Rusul.
Un sfânt pentru vremuri grele
Pilda vieții Sfântului Mărturisitor Ioan Rusul este una dintre cele mai actuale. Într-o lume obsedată de confort, de drepturi personale și de realizări rapide, el ne arată ce înseamnă adevărata libertate: să fii liber în interior, chiar și atunci când ești rob. Ce înseamnă mărturisirea: să-ți păstrezi credința, oricât te-ar costa. Ce înseamnă sfințenia: nu în funcție de ce poziție ai în lume, ci după cât de mult te lași pătruns de Hristos.
Sfințenia lui nu a stat în predici mari sau fapte spectaculoase, ci în slujirea smerită, în blândețea fără margini, în ascultarea liniștită. El a fost o lumină tainică într-un grajd uitat de lume, și tocmai de aceea strălucește atât de puternic în inimile credincioșilor.
Moștenirea lui
Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul este grabnic ajutător și vindecător. Mulți oameni se roagă lui pentru boli trupești și sufletești, pentru copii bolnavi, pentru pace în familie sau pentru întărirea credinței. Mărturiile sunt nenumărate. Iar moaștele sale, întregi și bine mirositoare, sunt o dovadă vie a legăturii neîntrerupte dintre cer și pământ.
El este un sfânt iubit nu doar în Grecia, ci și în România, Rusia și întreaga Ortodoxie. Biserici îi sunt închinate, icoane sunt purtate în casele creștinilor, iar credința sa devine far călăuzitor în vremuri de confuzie și lepădare.
Viața Sfântului Mărturisitor Ioan Rusul este un strigăt blând dar ferm: „Rămâi credincios, orice-ar fi.”
În lumea noastră, unde compromisurile sunt adesea prezentate ca soluții inteligente, el ne arată că adevărata înțelepciune e statornicia în Iisus Hristos. Prin tăcere, a mărturisit. Prin umilință, a biruit. Prin dragoste, a sfințit.
El nu ne cere să fugim în pustie, ci să facem pustie din sufletul nostru în mijlocul lumii, și acolo să ne rugăm. Să slujim cu blândețe, să nu răspundem cu rău la rău, să nu ne lepădăm niciodată de ceea ce suntem: fii ai lui Dumnezeu.
Troparul Sfântului Ioan Rusul
Glasul 4
Fecioara astăzi…
Cel ce te-a chemat pe tine de pe pământ la lumea cea cerească, ține și după moarte, neschimbat, trupul tău, Sfinte. Căci tu în Asia ai fost dus prizonier și acolo te-ai unit cu Hristos, Ioane. Deci pe Acela roagă-l să mântuiască sufletele noastre.