Sfântul Ierarh Tihon, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, este una dintre cele mai luminoase și demne figuri ale Ortodoxiei moderne. Viața lui, marcată de blândețe, smerenie și curaj în vremuri de criză, a fost o mărturie vie a credinței neclintite în Iisus Hristos. Prăznuit în mai multe zile ale anului – 22 februarie (aflarea moaștelor), 7 aprilie (adormirea), 9 octombrie, 5 octombrie (Soborul Sfinților Ierarhi ai Moscovei) și 18 noiembrie (alegerea sa ca patriarh) – Sfântul Tihon rămâne un model de păstorire, slujire și jertfelnicie.
Rădăcini smerite, chemare înaltă
Născut pe 19 ianuarie 1865, în satul Toropets, în eparhia Pskov, ca Vasile Ivanovici Belavin, Sfântul Tihon a crescut în sânul unei familii preoțești. Tatăl său, preotul Ioan Belavin, a fost un om drept și evlavios, iar viața de familie s-a derulat în simplitatea și greutățile traiului țărănesc. De mic copil, Vasile a arătat o aplecare profundă spre cele sfinte, remarcându-se prin blândețe, tăcere și smerenie. Era clar pentru toți că acest copil avea o chemare aparte.
Un episod profetic a marcat copilăria sa: tatăl său a avut un vis în care i s-a arătat soția sa răposată, care i-a spus ce soartă vor avea fiii lor. Doi vor avea vieți grele, iar cel de-al treilea – Vasile – va ajunge un om mare. Profeția s-a împlinit cu exactitate.
Formare teologică și vocație monahală
Între anii 1878 și 1883, Vasile a studiat la Seminarul din Pskov, unde s-a remarcat prin seriozitate și o vie sete de învățătură. A fost respectat de colegi și supranumit „episcopul” sau „patriarhul” clasei. În anul 1888 a absolvit Academia Teologică din Sankt Petersburg și a revenit la seminarul din Pskov ca profesor de teologie morală și dogmatică.
În anul 1891, la vârsta de 26 de ani, a depus voturile monahale, primind numele de Tihon, în cinstea Sfântului Tihon din Zadonsk. Haina monahală a fost pentru el nu o retragere, ci o asumare mai profundă a slujirii lui Iisus Hristos și a Bisericii. A fost ridicat la rangul de arhimandrit și numit rector al Seminarului din Kholm, iar în anul 1897 a fost hirotonit episcop de Lublin, apoi episcop vicar al aceleiași eparhii.
Misiune ortodoxă în America
Un capitol deosebit din viața Sfântului Tihon este legat de slujirea sa în America de Nord. În anul 1898 a fost numit episcop al Aleutinelor și al Alaskăi, preluând conducerea comunităților ortodoxe din teritoriile îndepărtate ale Americii. În scurt timp, a reorganizat structura eparhiei, extinzându-i jurisdicția și numind-o Episcopia Aleutinelor și Americii de Nord.
Timp de aproape zece ani, Sfântul Tihon a fost un misionar și păstor dedicat. A încurajat traducerea cărților de cult în limba engleză, a înființat zeci de parohii și a ctitorit biserici, inclusiv Catedrala Sfântul Nicolae din New York, a cărei piatră de temelie a fost pusă în anul 1901. În anul 1902 a sfințit biserica Sfântul Nicolae din Brooklyn pentru comunitatea siriană, dovedind o deschidere ecumenică și o înțelepciune pastorală rar întâlnită.
Sub conducerea sa, numărul parohiilor a crescut de la 15 la 70, iar activitatea misionară a înflorit. În anul 1905 a fost ridicat la rangul de arhiepiscop, semn al aprecierii și iubirii de care se bucura din partea clerului și a credincioșilor.
Înapoi în Rusia: încercări și jertfă
După slujirea în America, Arhiepiscopul Tihon a fost rechemat în Rusia, fiind numit mai întâi în Iaroslav, apoi la Vilnius și ulterior la Moscova. În anul 1917, în plină revoluție bolșevică, Biserica Ortodoxă Rusă a reintrodus instituția patriarhatului, după o întrerupere de peste 200 de ani. În 18 noiembrie 1917, la vârsta de 52 de ani, Tihon a fost ales Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii – primul patriarh după patriarhul Adrian, decedat în anul 1700.
A fost un moment de criză și haos în Rusia. Biserica era persecutată, proprietățile ei confiscate, clerul arestat, uneori ucis. Patriarhul Tihon a rămas neclintit în apărarea credinței, a clerului și a poporului. A condamnat public crimele revoluționarilor și a refuzat orice compromis cu regimul ateu bolșevic. A fost arestat și ținut în arest la domiciliu, supravegheat permanent. Cu toate acestea, nu a încetat să transmită mesaje de întărire și nădejde către credincioși.
Ultimii ani și moartea
În anul 1925, epuizat fizic și slăbit de prigoană, Patriarhul Tihon s-a mutat la Domnul pe 7 aprilie, în ziua praznicului Bunei Vestiri (după calendarul vechi). A fost înmormântat în Mănăstirea Donskoi din Moscova.
În anii următori, regimul sovietic a încercat să-i șteargă memoria, dar poporul credincios l-a păstrat în inimă. A fost canonizat în anul 1989 de Biserica Ortodoxă Rusă, fiind recunoscut ca mărturisitor și sfânt.
Moaștele sale au fost descoperite în chip minunat în anul 1992, în timpul lucrărilor de restaurare ale Mănăstirii Donskoi. Ele au fost aflate întregi și bine mirositoare, mărturisind sfințenia vieții lui.
Moștenirea Sfântului Tihon
Sfântul Tihon rămâne un simbol al demnității și rezistenței ortodoxe în fața dictaturii și a minciunii ideologice. A slujit în vremuri de criză profundă și a păstrat echilibrul între fermitate și blândețe. Nu a căutat confruntarea, dar nici nu a acceptat compromisuri.
El ne învață astăzi că sfințenia nu este o abstracție, ci o alegere de zi cu zi – între frică și curaj, între adevăr și compromis, între iubirea de sine și slujirea celuilalt. Moștenirea lui este vie în Rusia, în America și oriunde Ortodoxia este trăită cu demnitate.
“Domnul să întărească pașii voștri pe calea credinței, iar dacă va fi să suferiți pentru numele Lui, să nu vă temeți, căci El este cu voi” – spunea Patriarhul Tihon în una din scrisorile sale pastorale.
Fie ca rugăciunile sale să ne întărească și pe noi, astăzi, când lumea are din nou nevoie de sfinți care să nu tacă atunci când Adevărul este atacat.
Rugăciunea Sfântului Patriarh Tihon pentru fraţii noştri prigoniţi
Doamne Atotmilostive, Dumnezeul puterilor!
Din adâncul sufletului cu smerenie strig către Tine: cu puterea Crucii Tale potoleşte înverşunarea celor ce urăsc şi hulesc Numele Tău Cel Sfânt, pângăresc şi nimicesc sfinţenia lăcaşurilor Tale, prigonindu-i cu sălbăticie pe fiii credincioşi ai Sfintei Tale Biserici.
Tuturor celor ce pătimesc pentru mărturisirea adevăratei credinţe trimite-le în Numele Tău pe Sfinţii Tăi Îngeri, ca să-i întărească pe cei credincioşi Ţie întru purtarea jugului Tău celui bun, sub acoperământul şi mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a tuturor sfinţilor Tăi.
Milostive Doamne! Cu inima zdrobită şi cu lacrimi ne rugăm Ţie, caută la plânsul, tânguirea şi rugile tuturor dreptcredincioşilor creştini pătimind de năpăstuirea vrăjmaşilor Tăi.
Şi mai presus de toate întăreşte, Doamne, cu tăria Duhului Tău pe păstorii Tăi, ca să slujească cu dârzenie, în singurătate, chiar până la moarte turma Ta.
Iar pe toţi cei ce pentru Tine au primit sfârşit mucenicesc, învredniceşte-i să împărăţească cu sfinţii Tăi în slava Ta cea veşnică.
Tu, Doamne, Cel ce pe Cruce Te-ai rugat pentru cei ce Te răstigneau şi în ultimul ceas ai primit pocăinţa tâlharului, nu-i pierde pe cei ce s-au lepădat, au hulit şi au asuprit Sfânta Credinţă şi Sfânta Ta Biserică, ci, de este cu putinţă, dăruieşte-le lor bucuria de a Te cunoaşte pe Tine, Dragostea şi înţelepciunea cea Dumnezeiască, şi să-şi sfârşească zilele în pocăinţă adevărată.
Către Tine, Doamne, nădăjduim şi nu ne vom ruşina în veac, căci Tu eşti apărarea noastră, ajutorul şi biruinţa care a biruit lumea, lumina mai presus de orice lumină, bucuria mai presus de orice bucurie, nădejdea mai presus de orice nădejde, adevărata viaţă şi mântuire veşnică, şi Ţie Celui în Treime închinat, slavă îţi înălţăm, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.