Într-o lume marcată de suferință, necredință și ideologii ateiste, Dumnezeu a ridicat din sânul Bisericii Ortodoxe o lumină nepieritoare: Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei, cunoscut în lume sub numele de Valentin Felixovici Voino-Iasenețki. Acest om cu chip de sfânt și minte de savant a trăit între anii 1877 și 1961, lăsând în urmă o moștenire duhovnicească, medicală și intelectuală fără egal. Canonizat în anul 1996 de Biserica Ortodoxă Rusă și înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române în 2013, cu zi de pomenire la 11 iunie, Sfântul Luca al Crimeei rămâne un model de sfințenie în vremuri tulburi.
Din pictor aspirant la medic al celor sărmani
Valentin s-a născut într-o familie mixtă religios: tatăl romano-catolic, mama ortodoxă. De mic copil, a arătat un interes deosebit pentru artă, în special pictura, dar viața lui a fost profund marcată de căutări duhovnicești și de o compasiune sinceră pentru suferințele oamenilor. După absolvirea liceului și a unei scurte perioade la Academia de Arte, decide să se înscrie la Facultatea de Medicină din Kiev, cu gândul mărturisit de a deveni medic de țară, pentru a sluji oamenilor sărmani.
Încă din perioada studenției, Valentin a impresionat prin sârguință, claritate științifică și o înclinație spre cercetare. Își finalizează studiile cu brio, dar planul de a deveni medic rural este dat peste cap de izbucnirea războiului ruso-japonez. Alege să se alăture Crucii Roșii, înrolându-se ca voluntar și începând o misiune care avea să-i definească întreaga viață: alinarea suferinței aproapelui, cu trupul și cu sufletul.
Savanta minte a chirurgului și mâinile binecuvântate ale slujitorului lui Dumnezeu
Cariera sa medicală a fost excepțională. În scurt timp, Valentin devine un nume respectat în domeniul chirurgiei. Teza sa de doctorat, dedicată anesteziei regionale, i-a adus prestigiu și premiul Hoinațki. În anul 1910, ajuns la Tașkent, devine director de spital și profesor universitar, dar nu a încetat nicio clipă să fie „doctorul celor sărmani”. În ciuda recunoașterii științifice, refuza să fie remunerat de la cei nevoiași și se ruga înainte de fiecare operație, spunând: „Îmi pun mâna în mâna lui Hristos”.
Sfântul Ierarh Luca a operat mii de oameni și a salvat nenumărate vieți, chiar și în cele mai dificile condiții, în lagăre, în Siberia, în spitale militare, în timpul războiului. Mărturiile pacienților arată nu doar iscusința medicală, ci și o dragoste profundă față de om. Le spunea adesea celor vindecați: „Dumnezeu v-a vindecat cu mâinile mele”.
Îmbrățișând crucea preoției în vremuri de prigoană
După moartea soției sale Ana, în timpul tulburărilor bolșevice, viața lui Valentin capătă o direcție nouă. În anul 1921 este hirotonit diacon și preot, iar la scurt timp devine monah cu numele Luca, în cinstea Sfântului Apostol și Evanghelist. Nu va trece mult și este hirotonit episcop, în plină prigoană comunistă, în anul 1923.
Hirotonia sa coincide cu începutul unei serii de arestări, interogatorii și deportări. Timp de 11 ani, va fi închis, anchetat, torturat și exilat în zonele cele mai îndepărtate ale Siberiei. A îndurat foamea, frigul, trădarea și calomniile, dar niciodată nu s-a lepădat de Iisus Hristos. Chiar și în acele condiții, a continuat să opereze, să scrie lucrări medicale și să slujească Liturghia.
Arhiereu al Bisericii, doctor fără de arginți
După perioada grea a exilurilor, în anul 1946 este numit Arhiepiscop al Simferopolului și Crimeei. Deși avea 70 de ani, Sfântul Luca s-a dovedit a fi un păstor neobosit: a redeschis 68 de biserici, a predicat cu îndrăzneală și a organizat viața liturgică în eparhia sa cu rigoare și evlavie. Predicile sale, peste 1250 la număr, sunt păstrate în 12 volume și au fost considerate „un fenomen unic” de către Academia Teologică din Moscova.
În paralel, a continuat să publice lucrări de chirurgie, iar pentru contribuția sa la medicină, în anul 1946 a primit premiul Stalin clasa întâi. Sfântul Luca a demonstrat prin propria viață că știința adevărată nu contrazice credința, ci o întărește.
Moartea și canonizarea unui sfânt contemporan
Ultimii ani din viață i-a petrecut orb, însă nu și-a pierdut nici credința, nici dorința de a sluji. În anul 1957, și-a dictat memoriile, devenite un document prețios pentru cunoașterea vieții sale. Pe 11 iunie 1961, în ziua prăznuirii Tuturor Sfinților din Rusia, sufletul său s-a înălțat la cer.
Canonizat în anul 1996 de Biserica Ortodoxă Rusă și cinstit ca un nou „doctor fără de arginți și făcător de minuni”, Sfântul Luca este astăzi un sprijin ceresc pentru toți cei aflați în suferință. Moaștele sale, așezate în Catedrala „Sfânta Treime” din Simferopol, izvorăsc har și tămăduiri. O parte dintre ele se află și în România, la Paraclisul Institutului Național de Endocrinologie „C.I. Parhon” din București, unde mulți credincioși vin să ceară ajutor.
Pilda vieții sale pentru omul de astăzi
Viața Sfântului Ierarh Luca este o sinteză vie a credinței și științei, a rugăciunii și acțiunii, a curajului și jertfei. Este un model pentru medici, pentru ierarhi, pentru profesori, pentru oricine dorește să-și sfințească viața prin slujirea aproapelui. El ne arată că și în cele mai întunecate vremuri, Iisus Hristos lucrează prin oamenii Săi.
Într-o epocă în care medicina devine tot mai tehnicizată și sufletul omului este adesea ignorat, Sfântul Ierarh Luca rămâne un simbol viu al iubirii creștine și al responsabilității față de viață. „Pentru chirurg nu trebuie să existe cazuri, ci doar un om viu, care suferă”, spunea el. Și exact așa și-a trăit viața: ca slujitor al vieții, în trup și în duh.
Troparul Sfântului Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei
Glasul 5
Pe lauda doctorilor şi mândria Simferopolului, pe alesul ierarh al lui Hristos şi ocrotitorul Mănăstirii Dovra, pe Sfinţitul Luca Doctorul să-l lăudăm cu imnuri duhovniceşti şi cu sfinte cântări, că izvorăşte din belşug darurile vindecărilor.
Rugăciune către Sfântul Luca al Crimeei, făcătorul de minuni, pentru cei ce sunt bolnavi
Sfinte Ierarh mărturisitor, învăţătorule al adevărului şi doctore fără de arginţi Luca, ţie plecăm genunchii sufletului şi ai trupului, şi căzând la cinstitele şi tămăduitoarele tale moaşte pe tine te rugăm, precum fiii pe tatăl lor: auzi-ne pe noi, păcătoşii, cinstite părinte, şi du rugăciunea noastră la Milostivul şi Iubitorul de oameni Dumnezeu, ca unul care stai înaintea Lui dimpreună cu sfinţii toţi. Credem că ne iubeşti cu aceeaşi dragoste cu care ai iubit pe fraţii tăi când vieţuiai în această lume.
Meşteşugul doctorilor stăpânind, în multe rânduri cu ajutorul harului suferinţele celor bolnavi ai vindecat, iar după cinstita ta adormire Stăpânul tuturor a arătat moaştele tale izvor de tămăduire: că felurite neputinţe se vindecă şi putere se dăruieşte celor ce cu evlavie le sărută şi cer dumnezeiasca ta mijlocire. Pentru aceasta, ne rugăm cu căldură ţie, care ai primit harul tămăduirilor: pe fratele nostru (numele) cel bolnav şi cumplit înviforat de suferinţă cercetează-l şi vindecă-l de neputinţa ce-l stăpâneşte. Cu totul cinstite şi preasfinte Părinte Luca, nădejde a celor bolnavi, care zac în patul durerii, nu uita de fratele nostru (numele) şi dăruieşte-i vindecare, iar nouă tuturor cele spre bucurie, ca şi noi dimpreună cu tine să slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, o Dumnezeire şi o Împărăţie, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!