Sfântul Cuvios Petru Athonitul este unul dintre marii sfinți ai Ortodoxiei, o pildă de pocăință, nevoință și rugăciune neîncetată, un suflet care a ales să se lepede cu totul de lume pentru a trăi în deplină ascultare de voia lui Dumnezeu. Prăznuit în fiecare an la data de 12 iunie, Sfântul Petru a fost primul pustnic cunoscut al Sfântului Munte Athos, loc sfințit de rugăciunea sa necontenită și de luptele sale duhovnicești.
Din ostaș al lumii, la ostaș al lui Iisus Hristos
Petru era de neam grec, dintr-o familie nobilă și era căpetenie militară în armata bizantină. Într-o luptă împotriva arabilor, a fost învins, prins și dus în robie în cetatea Samara de pe malurile râului Eufrat. Acolo a fost ferecat în lanțuri grele și aruncat în temniță.
Dar, în întunericul și suferința temniței, s-a trezit în el dorul de Dumnezeu, pe care îl purtase în inimă din tinerețe. Își aducea aminte că deseori se gândise să se călugărească, dar amânase necontenit această hotărâre. Acum, în lanțuri, a înțeles că suferința i-a fost îngăduită de Dumnezeu ca o mustrare și chemare spre pocăință. Atunci a început să se roage cu lacrimi și să postească aspru, cerând eliberare nu pentru întoarcerea la viața de dinainte, ci pentru a se închina cu totul lui Dumnezeu.
Cu nădejdea neclintită în mila Domnului și în ajutorul Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni, Petru a făgăduit că, dacă va fi eliberat, nu se va mai întoarce în lume, ci va merge să slujească Domnului într-un loc pustiu. Șapte zile a postit neîntrerupt și s-a rugat cu stăruință. Atunci i s-a arătat în vis Sfântul Nicolae, care l-a încredințat că rugăciunea i-a fost ascultată, dar că eliberarea sa va veni la vremea hotărâtă de Dumnezeu, spre mai mare folos duhovnicesc.
Eliberarea minunată
După multe alte zile de post și rugăciune, într-o noapte i s-a arătat Sfântul Simeon, primitorul de Dumnezeu, însoțit de Sfântul Nicolae. Acesta a atins cu toiagul său lanțurile lui Petru, care s-au topit ca ceara, iar Petru s-a aflat, prin minune, în afara cetății, liber.
Așa cum făgăduise, a plecat la Roma, unde a fost tuns în monahism de însuși Papa Romei, în fața mormântului Sfântului Apostol Petru, luând chipul îngeresc al schimei celei mari. Petru s-a rugat cu stăruință lui Dumnezeu să-i arate un loc în care să se nevoiască departe de lume, în liniște și rugăciune.
Chemarea spre Sfântul Munte Athos
Într-o vedenie minunată, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria i s-a arătat însoțită de Sfântul Nicolae. Maica Domnului a zis: „În Muntele Athosului îmi este plăcut să rămână el, căci pe acest munte l-am ales spre moștenirea mea și pe cei ce trăiesc acolo îi voi ocroti.” Astfel, Sfântul Petru a primit de la Însăși Născătoarea de Dumnezeu porunca și binecuvântarea de a merge la Muntele Athos.
Până atunci, Petru nu auzise niciodată de Muntele Athos. Dar, luminat de vedenie, a urcat într-o corabie și a ajuns la acest loc binecuvântat, care avea să devină centrul monahismului ortodox.
Nevoințele din pustie
În Sfântul Munte Athos, Petru a cercetat locurile și a găsit o peșteră adâncă și întunecoasă, plină de târâtoare otrăvitoare. Prin rugăciune le-a alungat și s-a așezat acolo ca într-un altar al suferinței și al rugăciunii. Nu avea nimic cu sine, decât trupul și hainele de pe el, care în timp s-au tocit și au căzut, lăsându-l gol ca Adam în rai, dar plin de harul lui Dumnezeu.
La început se hrănea cu ierburi și ghindă, dar mai apoi, prin mila Maicii Domnului, a fost învrednicit ca, la fiecare 40 de zile, un înger să-i aducă pâine cerească. Sfântul Cuvios Petru Athonitul s-a luptat nu doar cu foamea și cu frigul, ci și cu ispitele diavolului, care îl chinuia necontenit, uneori arătându-se ca înger de lumină. Dar el, cu semnul Sfintei Cruci și cu numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, îl izgonea, fiind neclintit în credință.
Timp de 53 de ani a petrecut astfel în acea peșteră, fără a vedea față de om, trăind ca un om fără de trup, asemenea îngerilor, dând pildă de desăvârșire monahală.
Descoperirea sfântului
Cu un an înainte de mutarea sa, un vânător l-a descoperit, căutând vânat prin munți. Acesta, uimit de înfățișarea sfântului, i-a ascultat povestea și a rămas adânc mișcat de viața lui cea îngerească. Când Sfântul Cuvios Petru Athonitul și-a dat sufletul în mâinile Domnului, vânătorul a luat, cu evlavie, cinstitele sale moaște și le-a dus la Mănăstirea Sfântului Clement.
Mai târziu, moaștele au fost mutate în taină de niște monahi, care le-au dus într-un sat din apropierea Traciei, numit Ficoman. Acolo, această comoară duhovnicească a fost primită cu mare cinste de episcop și de popor, fiind izvor de minuni și tămăduiri pentru toți cei ce se apropiau cu credință.
Moștenirea Sfântului Petru Athonitul
Viața Sfântului Cuvios Petru Athonitul este un testament viu al puterii rugăciunii, al răbdării și al harului dumnezeiesc. El este socotit întemeietorul vieții pustnicești din Sfântul Munte Athos și pildă pentru toți cei care vor să trăiască în liniște, în rugăciune, în lepădare de sine și în unire cu Dumnezeu.
În lumea agitată de azi, viața lui rămâne un far al curăției, al sfințeniei și al nădejdii. De la un voievod căzut în robie, Petru a devenit cuvios, sfânt și părinte duhovnicesc pentru multe generații de călugări și credincioși. El a arătat că Dumnezeu poate preface înfrângerea în biruință, robia în libertate și păcatul în mântuire, dacă omul își deschide inima și se predă cu totul voii dumnezeiești.
Cinstirea Sfântului Petru Athonitul în Biserică este o chemare vie la pocăință și la rugăciune
El ne arată că, în orice împrejurare, chiar și în cele mai grele suferințe, Dumnezeu lucrează pentru mântuirea sufletului nostru.
Prin viața și sfințenia lui, Sfântul Cuvios Petru Athonitul a sfințit pământul Muntelui Athosului și a deschis o cale de urmat pentru toți cei ce doresc să se dăruiască cu totul Domnului Iisus Hristos. Rugăciunile lui să ne fie scut și ajutor, iar harul său să ne lumineze inimile pe calea cea strâmtă și grea a mântuirii.
Cântare de laudă la Sfântul Petru, atonitul
Sfântul cuvios Petru în sălbăticia înfricoșată
Lipsit era de bogății pământești,
Iar prin rugăciunea cu lacrimi el a învins
Toate bogățiile de înșelăciuni ale dracilor.
El inima și-a înfrânat și la Dumnezeu a înălțat-o;
El mintea dreaptă și-o a făcut și a înălțat-o la cer.
Neclintit precum stânca cea mare-ntre stânci,
Ostenindu-se-n foame și privegheri de noapte,
El tot binele lucra,
Ca unul ceresc în trup.
O jumătate de secol întreagă la Muntele Sfânt
El grăit-a doar cu Dumnezeu, în rugăciune.
De ani el s-a făcut alb precum zăpada,
Față omenească în ăst’ timp n-a văzut,
Nici și-a dorit să vadă.
Dumnezeu lui i-a descoperit
A cerului fereastră;
El taine mari a văzut, nenumărate.
Pe Maica lui Dumnezeu, înconjurată de-ai Domnului îngeri,
Și pe minunați ai Domnului sfinți.
Domnul un înger și lui i-a trimis
Care Sfânta împărtășire îi aducea din cer.
Astfel al Athonului Petru un uriaș al duhului s-a făcut,
Spre a fi dascăl peste veacuri,
Și pildă vie monahilor de urmat.
Condacul Sfântului Cuvios Petru Athonitul
Glasul 2
Căutând cele de sus…
Depărtându-te pe sine de însoţirea cu oamenii, ai locuit în crăpăturile pietrelor şi în peşteri, pentru dorul cel după Dumnezeu şi pentru dragostea Domnului tău, Părinte Petre, de la Care ai câştigat cunună. Roagă-te neîncetat să ne mântuim noi.
Troparul Sfântului Cuvios Petru Athonitul
Glasul 4
Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.