Biserica Ortodoxă pomenește astăzi 16 octombrie pe Sfântul Cuvios Mal, un mare nevoitor al pustiului, care s-a făcut pildă de sfințenie prin viața sa curată, smerită și plină de harul lui Dumnezeu.
Deși despre viața sa pământească nu ni s-au păstrat foarte multe amănunte, puținele cuvinte din sinaxar sunt suficiente pentru a descoperi o inimă plină de dragoste dumnezeiască, o viață trăită în sfințenie și o lucrare duhovnicească vrednică de laudă.
Lepădarea de lume pentru bogăția cea veșnică în Hristos
Sfântul Cuvios Mal a fost un om cu stare bună și cu neam ales, dar a înțeles din tinerețe că adevărata bogăție nu se află în lucrurile lumii acesteia, ci în unirea cu Dumnezeu. De aceea, a părăsit toate: averea, slava și rudenia sa și a ales să urmeze lui Hristos pe calea cea strâmtă a nevoinței și a rugăciunii.
Astfel, el a împlinit cuvântul Domnului care zice: „Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” (Marcu 8, 34).
Viața de nevoință și rugăciune
După ce a lăsat lumea, Cuviosul Mal s-a retras în locuri pustii și nelocuite, departe de zgomotul și tulburarea oamenilor, ca să trăiască în liniște și rugăciune. Pustia i-a devenit casă, iar cerul i-a fost acoperământ. Acolo, printre pietre și spini, s-a deprins cu adevărata filozofie a sufletului, precum: tăcerea, ascultarea și rugăciunea neîncetată.
Hrana sa erau ierburile pustiului, băutura apa izvoarelor, iar bucuria vederea frumuseții duhovnicești pe care o simțea în rugăciune. Postul și privegherea erau pentru el nu povară, ci pricină de veselie duhovnicească, căci sufletul său era aprins de dragostea lui Dumnezeu. Așa se împlinea în el cuvântul Apostolului Pavel: „Bucurați-vă pururea. Rugați-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi. ” (I Tesaloniceni 5, 16-18).
Sfântul Mal nu a trăit în pustie din dorința de a fugi de oameni, ci pentru a fi mai aproape de Dumnezeu. El a înțeles că numai prin tăcerea inimii și prin lepădarea de cele deșarte poate omul să audă glasul Duhului Sfânt. În pustia aceea, unde mulți nu ar fi rezistat nici câteva zile, el a petrecut ani mulți, făcându-se vas ales al harului.
Chipul blândeții și al bucuriei duhovnicești
Despre el se spune că avea fața pururea veselă, semn al păcii sufletești și al bucuriei pe care o dăruiește Duhul Sfânt celor care s-au curățit de patimi. Acea bucurie nu era din lume, ci era roada unirii cu Dumnezeu. Cuviosul Mal era plin de blândețe, smerenie și bunătate. Toți cei care îl întâlneau simțeau în el o lumină cerească, o pace care le liniștea inima și le întărea credința.
Multe suflete se foloseau de pilda lui. Deși trăia retras, vestea sfințeniei sale s-a răspândit peste tot, iar oamenii veneau la el pentru a primi sfat, rugăciune și binecuvântare. Nu vorbea mult, dar cuvântul său avea putere, căci era rostit dintr-o inimă curată. El însuși era o predică vie, arătând prin viața sa că omul poate deveni locaș al lui Dumnezeu dacă se leapădă de sine și trăiește în ascultare și rugăciune.
Darul facerii de minuni
Pentru curăția și nevoința sa, Dumnezeu i-a dăruit Sfântului Cuvios Mal darul facerii de minuni. Cu numele lui Hristos, el vindeca pe cei bolnavi, curăța pe leproși, alunga demonii și dăruia orbilor vedere. Toate acestea nu le făcea din slavă deșartă, ci din milă și iubire față de oameni.
Sfântul Mal nu se socotea pe sine vrednic de nimic, ci dădea slavă lui Dumnezeu pentru toate. Când era lăudat, el spunea: „Nu eu fac aceasta, ci Hristos, Care lucrează prin neputința mea.” De aceea, harul lui Dumnezeu se odihnea peste el, căci Domnul Se sălășluiește în inimile smerite.
Multe sunt minunile săvârșite de el în viață și după moarte, dar cea mai mare dintre ele este însăși viața lui, care a fost o jertfă necontenită pentru Dumnezeu.
Moartea și slava de după moarte
După ce a săvârșit alergarea cea bună și a păzit credința, Cuviosul Mal s-a mutat la Domnul, lăsând în urmă un chip de sfințenie care va străluci până la sfârșitul veacurilor. Trupul său, pe care-l ostenise prin post și nevoință, nu s-a dat stricăciunii, ci a fost umplut de har dumnezeiesc, din el curgând mir cu bună mireasmă, spre tămăduirea bolnavilor și apărarea celor aflați în primejdii.
Astfel, s-a împlinit în el cuvântul Domnului: ,,De aceea aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Eu am zis odinioară: Casa ta şi casa tatălui tău va umbla nestrămutat înaintea feţei Mele în veac; dar acum Domnul zice: Să nu mai fie aşa, căci Eu preamăresc pe cei ce Mă preaslăvesc pe Mine, iar cei ce Mă necinstesc vor fi ruşinaţi.” (I Regi 2, 30). Dumnezeu a preamărit trupul Cuviosului Mal, făcând din el izvor de vindecare și de binecuvântare pentru credincioși.
Pelerinii care se apropiau cu credință de sfintele sale moaște se tămăduiau de boli grele, primeau ajutor în necazuri și întărire în credință. Mirul care curgea din trupul său era semn al iubirii lui Dumnezeu revărsate peste lume, prin sfinții Săi.
Pilda Cuviosului Mal pentru creștinii de astăzi
Viața Sfântului Mal este o chemare pentru fiecare creștin de a redescoperi sensul adevărat al vieții duhovnicești.
Sfântul Cuvios Mal nu a făcut altceva decât să trăiască Evanghelia în toată simplitatea ei. El ne arată că bucuria adevărată nu vine din plăcerile lumii, ci din curăția inimii și din apropierea de Hristos. În el vedem împlinit cuvântul: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8).
Cei care se roagă Sfântului Mal cu credință primesc ajutor în neputințele lor, căci el a rămas și după moarte aproape de cei care îl cheamă. Este ocrotitor al celor bolnavi, al celor care se luptă cu ispitele și al celor care caută pacea sufletului.
Pentru monahi, Sfântul Mal este un model de viață ascetică, de lepădare de sine și de bucurie în suferință. Pentru mireni, este o pildă de credință vie, de curaj în fața lumii și de dragoste neclintită față de Dumnezeu.
Sfântul Cuvios Mal este unul dintre acei sfinți tăcuți, care nu au lăsat în urmă scrieri sau cuvinte multe, ci o viață plină de lumină
El ne învață că adevărata sfințenie nu stă în vorbă, ci în faptă, în smerenie și în dragoste.
Trupul său, care a devenit izvor de mir bine mirositor, este dovada că Dumnezeu preamărește pe cei ce Îl slujesc cu inimă curată. Harul care se revarsă din el este mărturie vie a credinței ortodoxe și a iubirii nemărginite a lui Hristos față de oameni.