În fiecare an, pe 13 mai, Biserica Ortodoxă o pomenește pe Sfânta Muceniță Glicheria, o fecioară romană care a preferat moartea și chinurile cumplite în locul lepădării de Iisus Hristos. Povestea vieții ei nu este doar un episod dintr-un trecut îndepărtat, ci un exemplu viu de curaj, fidelitate și putere duhovnicească care vorbește încă sufletului contemporan.
O viață nobilă, închinată lui Iisus Hristos
Glicheria s-a născut în secolul al II-lea, în vremea împăratului păgân Antonin (138–161), într-o familie nobilă. Tatăl său, Macarie, fusese un antipat roman, funcție înaltă în administrația imperiului. Rămasă orfană la o vârstă fragedă, Glicheria s-a stabilit în Traianopol, cetate a Traciei (actuala regiune a Balcanilor), unde s-a apropiat de comunitatea creștină locală.
Fecioara nu s-a mulțumit cu o credință superficială. Viața ei era o rugăciune continuă. Într-o epocă în care creștinii trăiau în frică și se ascundeau de persecuții, Glicheria își însemna zilnic fruntea cu semnul Sfintei Cruci, ca o pecete vizibilă a apartenenței ei la Hristos. Îi îndemna și pe ceilalți credincioși să nu uite pentru cine trăiesc și, mai ales, pentru cine sunt gata să moară. Își dăruise fecioria lui Hristos și nu își ascundea intenția de a-L urma chiar și până la capătul vieții.
Confruntarea cu autoritatea
Ighemonul Sabin, guvernatorul Traciei, a ajuns la Traianopol cu o poruncă imperială clară: toți cetățenii trebuie să se închine zeului Die (Zeus), altfel vor fi uciși. A fost fixată o zi pentru sărbătoarea „lampadoforiei”, o procesiune cu făclii închinate idolului. În acea zi, întreaga cetate se pregătea să meargă la capiște (templu). Dar Glicheria avea o altă misiune.
Fără teamă, ea a intrat în mijlocul adunării, și-a descoperit fruntea și a spus cu glas puternic: «Aceasta este candela mea!» – arătând spre semnul crucii, pe care îl purta cu mândrie. Glicheria și-a desenat semnul Sfintei Cruci pe frunte și atunci când prefectul Sabinus a întrebat-o unde îi este candela (…), Glicheria a arătat cu degetul spre fruntea ei și a zis: «Aceasta este candela mea. Prefectul a crezut că glumește, dar ea era cât se poate de serioasă. Cu o credință neclintită, s-a rugat în templu, iar, la rugăciunea ei, un fulger a lovit idolul lui Die, sfărâmându-l în bucăți. Mulțimea a amuțit. Zeul lor zăcea distrus la picioarele unei fecioare.
Lanțuri, chinuri și minuni
Prefectul a înnebunit de furie. A poruncit ca Glicheria să fie biciuită și spânzurată de cosițe, să i se strujească trupul și apoi să fie aruncată în temniță fără hrană. Totul părea să se încheie cu o moarte lentă. Dar Dumnezeu avea alte planuri.
Îngerul Domnului a coborât în temniță, aducându-i hrană cerească: pâine, lapte și apă. Când autoritățile au deschis temnița, au rămas uluiți. Glicheria era vie, sănătoasă și plină de lumină. Minunea a fost atât de puternică, încât temnicerul Laodichie a mărturisit public credința în Hristos. Pentru aceasta, i s-a tăiat capul și a intrat și el în rândul mucenicilor.
Dar calvarul Glicheriei era departe de a se fi încheiat. A fost aruncată într-un cuptor încins. Focul însă s-a stins, udat de rouă din cer, și fecioara a ieșit nevătămată, cântând la fel ca cei trei tineri din cuptorul Babilonului. Au jupuit-o de piele, i-au legat mâinile și picioarele și au trântit-o pe pietre ascuțite. Dar iarăși a venit un înger și a vindecat-o.
Moartea ca încoronare
În cele din urmă, prefectul a poruncit să fie dată fiarelor. Un leu s-a apropiat și a mușcat-o ușor, dar nu i-a făcut rău. Cu trupul sfâșiat de răni și sufletul întărit în rugăciune, Glicheria și-a dat duhul în mâinile lui Hristos. Era anul 177.
Trupul ei a fost îngropat în cetatea Heracleea din Tracia. Din sfintele sale moaște a început să curgă mir bine mirositor, care aducea tămăduire celor bolnavi și suferinzi. Acest mir nu era altceva decât pecetea sfințeniei și semnul că Dumnezeu nu lasă fără răspuns sângele celor ce mor pentru El.
Ce învățăm din jertfa Glicheriei?
Viața Sfintei Glicheria nu este doar un episod martiric. Este un model de asumare a credinței fără compromisuri. Într-o lume în care convingerile pot fi schimbate pentru confort sau teamă, Glicheria ne arată ce înseamnă o credință vie, care arde în inimă și nu se teme nici de moarte.
Ea nu a fost nici preoteasă, nici învățătoare, nici conducătoare de biserică. A fost o fecioară simplă, dar cu o inimă mare cât cerul. Curajul ei nu venea din putere omenească, ci din legătura ei profundă cu Iisus Hristos. Nu a cerut răzbunare, nu a blestemat, ci s-a rugat, a iertat și a primit totul ca pe o cunună.
În fața presiunilor lumii modern – care ne îndeamnă să renunțăm la valorile noastre, să ne compromitem pentru a fi „acceptați” – Glicheria stă ca o stâncă: tânără, fragilă la trup, dar de neclintit în suflet. Ea ne întreabă și pe noi, azi: „Al cui chip porți pe frunte? Al cui semn îl urmezi?”
Cinstirea Sfintei
Pe 13 mai, în toate bisericile ortodoxe, se citește viața ei și se cântă troparul ei de muceniță. Moaștele ei au fost așezate cu cinste și au devenit izvor de minuni. O parte dintre ele au fost mutate în locuri diferite din lumea ortodoxă. Este cinstită nu doar ca muceniță, ci și ca vindecătoare. Mulți bolnavi care s-au rugat la ea au fost tămăduiți de suferințe grele.
În icoane, este înfățișată ca o fecioară cu o cruce în mână și o coroană de martiră pe cap, adesea având alături simboluri ale pătimirii: cuptorul, fiarele, temnița. Dar mai presus de toate, ea poartă acel semn nevăzut pe frunte – candela credinței, pe care nu o poate stinge nici focul, nici piatra, nici moartea.
Sfânta Muceniță Glicheria nu a avut armate, nu a ținut discursuri, nu a scris cărți, dar a avut o inimă plină de Hristos
Iar aceasta a fost de-ajuns ca să răstoarne idoli, să cutremure autorități și să nască un martiraj care trăiește până astăzi.
Într-o lume care arde de confuzie, necredință și compromis, Glicheria aprinde încă o flacără curată: lumina unei vieți trăite pentru veșnicie.
Cântare de laudă la Sfânta Muceniță Glicheria
„Jertfește idolilor, Glicheria!”
Poruncește judele nebun.
„Altminteri arsă vei fi cu foc!”
Glicheriei de jude-i e milă:
„Unul este Dumnezeu; iar aceștia
pe care tu-i cinstești
în mintea-ți rătăcită,
sunt diavoli,
biete judecător!
De ce jertfe grăiești, omule fără minte?!
Au nu fost-a Jertfa cea de pe Golgota,
Nu fost-a ea Jertfă înfricoșată,
Dumnezeiască și sângeroasă,
Ce toate sângeroasele de după ea
Le-a abolit?
Ci după acea înfricoșată Jertfă
O singură jertfă mai trebuiește,
Pe care Domnul o cere de la noi:
Jertfa rugăciunii curate,
Pe altarul inimii jertfită;
Jertfa milostivirii, întru lucrul mâinilor nevinovate;
Jertfa credinței, a nădejdii, a iubirii, a evlaviei.
Aceasta-i jertfa mea, o jude,
Pe care eu mă sârguiesc
înaintea Domnului Dumnezeului meu Celui Viu,
Făcătorului meu, să o aduc.
Domnul Atotsfânt astfel de jertfă dorește,
Iar nu leșuri de animale însângerate și moarte.
Condacul Sfintei Muceniţe Glicheria
Glasul 3
Fecioara astăzi…
Pe Fecioara şi de Dumnezeu Născătoarea Maria iubind, ţi-ai păzit fecioria ta nestricată, şi din dragostea cea către Domnul îndemnându-te, cu bărbătesc cuget ai pătimit până la moarte. Pentru aceasta Glicheria, cu îndoită cunună, te-a încununat pe tine Hristos Dumnezeu.
Troparul Sfintei Muceniţe Glicheria
Glasul 4
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Glicheria, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.