Sfânta Cuvioasă Pelaghia

Photo of author

By Adrian Serban

Viața Sfintei Cuvioase Pelaghia este una dintre cele mai uimitoare pilde de pocăință și de prefacere lăuntrică din întreaga istorie a Bisericii. În ea vedem cum milostivirea lui Dumnezeu lucrează cu putere acolo unde omul se smerește și se hotărăște să se întoarcă din calea păcatului. Pelaghia, care fusese vestită în Antiohia pentru frumusețea și desfrânarea ei, a devenit, prin lacrimile pocăinței, o mireasă a lui Hristos și o pildă vie de înnoire sufletească pentru toate veacurile.

Întâlnirea dintre păcat și sfințenie

Pe vremea Sfântului Non, episcop de Iliopoli, în cetatea Antiohiei trăia o femeie de o frumusețe rară, care devenise pricină de sminteală pentru mulți. Era împodobită cu aur, mărgăritare și haine scumpe, mergând pe ulițe fără rușine, însoțită de tineri și fecioare îmbrăcați asemenea ei. În ziua în care opt episcopi, între care și Sfântul Non, se adunaseră în biserica Sfântului Mucenic Iulian, femeia aceasta a trecut pe dinaintea lor. Toți episcopii și-au întors privirea rușinați, dar Sfântul Non a privit-o cu durere și cu lacrimi, zicând:

„Cu adevărat, eu am învățat mult de la dânsa, că pe această femeie Domnul o va pune la judecată și o dată cu dânsa vom fi judecați și noi. Ea s-a împodobit atâta pentru oameni muritori, iar noi nu ne îngrijim să ne împodobim sufletul pentru Dumnezeu.”

Cuvintele sfântului arată profunzimea discernământului său duhovnicesc. El nu a văzut doar păcatul femeii, ci și potențialul unei inimi care, deși rătăcită, ar putea fi capabilă de o mare iubire și de o pocăință arzătoare.

Minunea întoarcerii

În aceeași noapte, Sfântul Non a visat o porumbiță neagră și necurată care, spălându-se în apă, a devenit albă ca zăpada și a zburat la cer. A doua zi, în timpul predicii sale, femeia desfrânată a intrat pentru prima dată într-o biserică. Ascultând cuvântul sfântului, inima ei s-a cutremurat. Plânsul ei a fost adânc și sincer, iar lacrimile i-au stins focul păcatului.

Dorind să se schimbe cu totul, Pelaghia a trimis Sfântului Non o scrisoare în care îl ruga să o primească și să o îndrume către Hristos. Sfântul, văzând credința ei, i-a cerut să vină la el în prezența celorlalți episcopi, pentru a se încredința de sinceritatea pocăinței sale.

Când a intrat în fața soborului, Pelaghia s-a aruncat la picioarele sfântului, zicând printre lacrimi:
„Mă rog ție, domnul meu, să urmezi învățătorului tău, Domnului Iisus Hristos. Arată-mi darul tău și fă-mă creștină, căci eu sunt marea păcatelor și adâncul fărădelegilor. Spală-mă prin botez.”

Această rugăminte plină de durere și hotărâre a mișcat inimile tuturor celor de față. Văzând râvna și credința ei, Sfântul Non a primit-o la Sfântul Botez, dându-i numele Pelaghia, numele din naștere, iar diaconița Romana a fost aleasă drept maică duhovnicească a noii ucenice a lui Hristos.

Începutul unei vieți noi

Îndată după botez, Pelaghia a dăruit toată averea ei Bisericii, spunând:
„Aceasta este bogăția cu care m-a îmbogățit satana, iar eu o dau în mâinile tale, ca să o împarți orfanilor și neputincioșilor. Eu caut de acum bogățiile Domnului meu Iisus Hristos.”

Apoi, eliberând toate slugile și slujnicele sale, le-a spus:
„Eu vă eliberez din robia vremelnică, iar voi să vă sârguiți să vă eliberați din robia păcatului, ca să fim împreună și în viața cea fericită.”

În a opta zi după botez, Pelaghia a lepădat hainele albe ale celor nou luminați, s-a îmbrăcat într-o haină aspră de păr, a luat o manta veche a episcopului Non și a părăsit în taină Antiohia. A mers spre Ierusalim, unde, pe Muntele Eleonului, și-a zidit o mică chilie și s-a închis acolo pentru tot restul vieții sale, ducând o nevoință aspră și neștiută de oameni.

Viața tainică din pustie

Cuvioasa Pelaghia și-a petrecut anii rămași în post, rugăciune și lacrimi. Nu a fost cunoscută ca femeie, ci toți o socoteau famen, un monah smerit și sfânt, numit Avva Pelaghie. Nici cei care o vizitau nu bănuiau că este femeie, pentru că înfățișarea ei se schimbase cu totul, chipul îi era aspru, ochii adânciți, iar trupul slăbit de postire.

Dumnezeu a binevoit ca această taină să fie descoperită abia după moartea ei. Când diaconul Iacov, ucenicul Sfântului Non, a venit să o viziteze și nu a primit niciun răspuns, a forțat fereastra chiliei și a găsit-o adormită întru Domnul. A vestit părinților din Ierusalim, care s-au adunat cu toții la înmormântarea monahului Pelaghie.

Când au spălat trupul pentru îngropare, au aflat cu uimire că sfântul monah era, de fapt, o femeie. Patriarhul Ierusalimului și toți cei de față au slăvit pe Dumnezeu, zicând:
„Minunat ești între sfinți, Doamne, că ai și pe pământ sfinți ascunși, nu numai bărbați, ci și femei.”

Trupul Cuvioasei Pelaghia a fost așezat cu cinste în chilia în care se nevoise, iar toți credincioșii au cântat psalmi și imne de laudă, slăvind pe Dumnezeu pentru minunata Sa milă.

Pilda Cuvioasei Pelaghia

Viața Sfintei Pelaghia este o icoană a lucrării Duhului Sfânt în sufletul omului. Ea arată că nicio prăpastie a păcatului nu este prea adâncă pentru dragostea lui Hristos, dacă omul se pocăiește cu adevărat. Lacrimile ei au spălat păcatele adânci, iar smerenia și înfrânarea i-au adus cununa sfințeniei.

Pelaghia ne învață că frumusețea trupească este trecătoare și deșartă, iar adevărata frumusețe este curăția sufletului împodobit cu fapte bune. Ea, care altădată se îngrijea ceasuri întregi să-și împodobească trupul, a ajuns să-și înfrumusețeze sufletul cu lacrimi și rugăciuni.

De asemenea, pilda ei este o chemare la nădejde. Nimeni nu este pierdut în ochii lui Dumnezeu. Cel care a coborât din ceruri pentru a mântui păcătoșii poate ridica și astăzi pe oricine din întunericul păcatului, dacă inima se smerește și caută lumina.

Sfântul Non a fost un adevărat părinte duhovnicesc, căci a văzut nu doar păcatul, ci și posibilitatea pocăinței. Prin rugăciunile lui, Pelaghia a devenit „porumbița neagră” care s-a spălat în apa botezului și a zburat curată la cer.

Moștenirea duhovnicească

Sfânta Cuvioasă Pelaghia rămâne o mărturie vie a iubirii și răbdării lui Dumnezeu față de om. Ea ne cheamă să ne cercetăm sufletele, să ne spălăm cu lacrimile pocăinței și să ne îmbrăcăm în haina luminoasă a faptelor bune.

Biserica o prăznuiește la 8 octombrie, zi în care credincioșii își amintesc de puterea înnoitoare a harului dumnezeiesc și se roagă pentru a dobândi și ei o inimă zdrobită și smerită, asemenea Pelaghiei.

Astfel s-a împlinit cuvântul Scripturii: „Iar Legea a intrat şi ea ca se înmulţească greşeala; iar unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul; ” (Romani 5, 20). Cea care a fost odinioară o femeie desfrânată a devenit o sfântă a lui Dumnezeu, arătând că adevărata libertate și frumusețe se găsesc numai în Domnul Iisus Hristos.

Prin lacrimile ei, prin post și nevoință, Sfânta Cuvioasă Pelaghia a șters întunericul trecutului și a devenit lumină pentru ceilalți. Fie ca, prin rugăciunile ei, să dobândim și noi iertare, curăție și pacea inimii, ca să auzim în ziua cea mare chemarea:
Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. ” (Matei 25, 34). Amin

Condacul Sfintei Cuvioase Pelaghia

Glasul 2

Căutând cele de sus…

Trupul tău cu posturi topindu-ţi, cu rugăciuni neadormite pe Ziditorul ai rugat, ca să iei iertare desăvârşită pentru faptele tale; şi ai şi luat cu adevărat, cuvioasă, alergând pe calea pocăinţei.

Troparul Sfintei Cuvioase Pelaghia

Glasul 8

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Pelaghia, duhul tău.

Sfântă Cuvioasă Pelaghia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!

foto: doxologia.ro