Pe data de 19 iulie, Biserica Ortodoxă o pomenește cu evlavie pe Sfânta Cuvioasă Macrina, sora mai mare a Sfântului Vasile cel Mare și a Sfântului Grigorie de Nyssa, una dintre cele mai remarcabile femei ale secolului IV. Născută în jurul anului 327 într-o familie de aleși creștini, Macrina s-a învrednicit să ajungă nu doar călăuză duhovnicească a fraților săi, ci și model de viață monahală și pustnicească pentru nenumărate suflete.
O familie a sfințeniei
Sfânta Cuvioasă Macrina era fiica Sfintei Emilia și a dreptcredinciosului Vasile cel Bătrân. Familia lor, binecuvântată de Dumnezeu, a fost izvor de sfințenie pentru întreaga Biserică, numărând printre copiii săi pe Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Petru al Sevastiei și pe Navcratie, tânărul înzestrat cu daruri duhovnicești care s-a mutat la Domnul la doar 22 de ani. Însă peste toți, Macrina, întâia născută, a fost precum o făclie în mijlocul casei, luminând cu viața ei pe toți cei din jur.
Numele de Macrina i-a fost dat în cinstea bunicii sale, Macrina cea Bătrână, ucenică a Sfântului Grigorie Taumaturgul. Totuși, potrivit unei vedenii dumnezeiești avute de mama sa înainte de naștere, ea a primit și un nume tainic: Tecla, ca o prevestire a asemănării cu Sfânta Mare Muceniță Tecla, modelul fecioarelor creștine.
O copilărie înțeleaptă și cucernică
Sfânta Cuvioasă Macrina a crescut în mijlocul unei familii profund creștine, unde virtuțile erau întipărite în inimi și faptele bune erau hrană de fiecare zi. Încă de mică, mama sa a îndrumat-o în învățătura Scripturilor, dându-i ca temelie Psaltirea și cărțile lui Solomon. Cuvintele sfinte nu erau doar lecturi, ci deveniseră însăși respirația vieții ei: le rostea dimineața, în ceasul lucrului, la masă, la odihnă și în orice clipă a zilei. Psalmii lui David erau rugăciunile sale necontenite.
Deosebit de înzestrată și cu o frumusețe aleasă, la vârsta de doisprezece ani, Macrina a fost logodită cu un tânăr de neam bun, ales de tatăl ei pentru virtuțile și înțelepciunea lui. Dar, la scurtă vreme, logodnicul a murit pe neașteptate. Macrina, cugetând adânc asupra vieții și a învierii, a refuzat orice altă căsătorie. Ea socotea logodna o taină unică, asemenea nașterii și morții, și, încredințată că logodnicul ei este viu în Hristos, i-a păstrat credința toată viața, alegând calea fecioriei și a înfrânării.
Maică a fraților și a pustniciei
După moartea tatălui, Sfânta Cuvioasă Macrina a devenit sprijinul mamei sale în gospodărie și creșterea celorlalți nouă frați. Era cu adevărat o a doua mamă, plină de blândețe, înțelepciune și hotărâre. Nu s-a abătut de la maica ei nici măcar o clipă, slujindu-i cu umilință și lucrând cu mâinile ei tot ce era de trebuință casei.
Această conviețuire a celor două femei a fost începutul unei vieți ascetice desăvârșite. Când copiii au crescut și grijile lumești au mai scăzut, Macrina a îndrumat-o și pe mama sa să aleagă calea monahismului. Au întemeiat împreună o mică obște de fecioare în Pont, într-o zonă retrasă, unde au înființat o mănăstire condusă de Sfânta Macrina. Acolo, în post, rugăciune și muncă, petreceau în chip îngeresc, trăind din osteneala propriilor mâini și primind cu milă pe toți cei aflați în nevoie.
Sprijin duhovnicesc al Sfinților Părinți
Viața Sfintei Cuvioase Macrina nu a fost doar una de retragere și rugăciune. Ea a avut un rol fundamental în formarea duhovnicească a fraților săi. Marele Vasile, întors de la studii, era plin de înțelepciunea lumii acesteia, dar Macrina l-a călăuzit spre adevărata filosofie, viața pustnicească. Cu sfaturile și exemplul ei, l-a ajutat să înțeleagă zădărnicia slavei lumești și să se închine cu totul lui Dumnezeu.
Tot astfel, l-a crescut și pe cel mai mic dintre frați, Petru al Sevastiei, rămas orfan de tată la naștere. Macrina i-a fost dascăl și duhovnic, maică și povățuitoare. L-a crescut în frică de Dumnezeu și l-a învățat meșteșugurile lucrului mâinilor, aducându-l la aceeași măsură a vieții pustnicești.
O petrecere ca a îngerilor
Obștea de maici condusă de Sfânta Cuvioasă Macrina era întemeiată pe neagonisire, rugăciune și dragoste frățească. Toate cele lumești erau socotite praf și deșertăciune. Bogăția era socotită o povară, iar slava, de asemenea o ispită. Sfânta Cuvioasă Macrina a învățat pe maici și surori ca slava lor să fie necunoașterea de către lume, iar desfătarea lor, înfrânarea.
Când a venit foametea peste ținutul Pontului, Macrina, împreună cu fratele ei Petru, a hrănit sute de oameni cu puținul pe care-l aveau, trăind minunea înmulțirii hranei. Sărăcia nu le-a fost povară, ci binecuvântare, căci le-a dat prilejul să vadă purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
Ultimele clipe și mutarea la Domnul
La puțină vreme după trecerea la Domnul a Sfântului Vasile cel Mare, Sfânta Cuvioasă Macrina s-a îmbolnăvit de o boală grea. În acel ceas, Sfântul Grigorie de Nyssa a venit să-și vadă sora. A găsit-o culcată pe o scândură, cu un sac de păr drept pat și cu o scândură sub cap. Deși slăbită de boală, l-a întâmpinat cu bucurie și mulțumire către Dumnezeu pentru vizita fratelui ei.
A urmat între cei doi o convorbire duhovnicească de mare adâncime, consemnată de Sfântul Grigorie într-o scrisoare devenită celebră: „Viața Macrinei”. În cuvintele ei, Macrina a tâlcuit taina morții, a învierii și a sufletului, cu o înțelepciune cerească.
Înainte de a muri, a rostit o rugăciune de o frumusețe copleșitoare, cerând Domnului iertarea păcatelor și înălțarea sufletului său curat înaintea tronului ceresc. Apoi s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și și-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Sfântul Grigorie, copleșit de durere, a pus peste trupul ei mantia sa episcopală, singura podoabă a acestei sfinte a lui Dumnezeu. A fost îngropată în biserica celor Patruzeci de Mucenici, alături de mama sa.
Moștenirea Sfintei Cuvioase Macrina
Sfânta Cuvioasă Macrina a fost o făclie nestinsă de lumină în întunericul lumii. A fost maică, soră, dascăl și rugătoare. Viața ei a fost o jertfă tăcută, dar rodnică, ce a rodit în Biserică sfinți mari și a zidit mănăstiri binecuvântate. A trăit cu adevărat precum îngerii, făcând din casa părintească o „școală de fapte bune”.
Ea rămâne model de smerenie, de neclintită credință în Dumnezeu și de putere duhovnicească. Prin ea, vedem că femeia creștină poate fi stâlp al Bisericii și făclie de înțelepciune cerească, chiar și în vremuri de prigoană, suferință sau încercare.
Pomenirea ei, pe 19 iulie, este nu doar o rememorare istorică, ci un prilej de înnoire duhovnicească pentru toți cei ce caută o viață curată, închinată Domnului Iisus Hristos.
Condacul Sfintei Cuvioase Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare
Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi…
Iubind din toată inima pe Dumnezeu Cel Bun, Preacuvioasă Macrina şi cinstita Cruce a Acestuia pe umeri luând, cu osârdie ai urmat Lui, de unde ai şi aflat iertare de greşeli.
Troparul Sfintei Cuvioase Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare
Glasul 8
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Macrina, duhul tău.