În fiecare an, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfintei Cuvioase Elisabeta, o sfântă a secolului al IX-lea, cunoscută nu doar pentru viața ei ascetică, ci și pentru darurile dumnezeiești de vindecare și facerile de minuni. Cuvioasa Elisabeta rămâne un chip luminos al sfințeniei, o mărturie vie a lucrării Duhului Sfânt în viața celor ce se dedică pe deplin lui Iisus Hristos.
Aleasă din pântecele maicii sale
Viața Cuvioasei Elisabeta este un exemplu de consacrare totală lui Dumnezeu încă din cele mai fragede clipe ale existenței sale. A fost aleasă de Dumnezeu încă din pântecele maicii sale, iar vestea nașterii sale a fost descoperită prin revelație dumnezeiască, prevestind astfel destinul ei sfânt. Această alegere mai presus de fire o înrudește duhovnicește cu marii proroci ai Vechiului Testament, precum Ieremia sau Ioan Botezătorul, care de asemenea au fost „chemați din pântece”.
Această chemare sfântă s-a manifestat din copilărie, când Elisabeta a intrat în cinul monahal și s-a făcut mireasa lui Iisus Hristos, Mirele cel fără de moarte. A slujit în Mănăstirea Sfinților Cosma și Damian din Constantinopol, în ceata fecioarelor călugărițe, cu o râvnă îngerească.
Nevoințe ascetice și post aspru
Viața Cuvioasei Elisabeta a fost o necontenită luptă duhovnicească. Și-a ostenit trupul prin post și priveghere, purtând o haină aspră de păr, care nu o ferea de frig, dar duhul ei ardea neîncetat de dragostea lui Dumnezeu. Înfrânarea ei era atât de mare încât, timp de mulți ani, nu a gustat pâine, ci s-a hrănit doar cu verdețuri și legume, refuzând cu desăvârșire vinul și untdelemnul. A urmat pilda lui Moise, postind câte 40 de zile, fără să guste nimic.
Prin astfel de nevoințe, Elisabeta și-a făcut trupul vas curat al Duhului Sfânt. Trăirea ei nu era una formală sau exterioară, ci pătrunsă de smerenie profundă: trei ani nu și-a ridicat ochii spre cer, asemenea vameșului din Evanghelie, dar cu ochii minții și ai sufletului privea neîncetat spre Dumnezeu. Era adâncită în gândirea dumnezeiască, nepătimitoare față de cele lumești, având o inimă curată și liniștită, gata să-L primească pe Iisus Hristos.
Purtătoare de lumină cerească
Mărturii cutremurătoare din viața ei vorbesc despre cum, în timpul rugăciunilor de miezul nopții, era văzută învăluită în lumină cerească. Nu era o lumină obișnuită, ci lumina nezidită, cea care înconjoară sfinții și se revarsă asupra celor plini de har. Era semnul văzut al unirii ei cu Dumnezeu, al unei inimi devenite locaș al Preasfintei Treimi.
Această lumină nu venea din ea însăși, ci din Dumnezeu, ca răspuns la viața ei de curăție, de smerenie și de rugăciune neîncetată.
Făcătoare de minuni
Darul vindecării a fost dat Sfintei Elisabeta ca o încununare a sfințeniei ei. Ea nu doar tămăduia trupurile bolnave, ci și sufletele rănite de păcat. Prin rugăciune și prin cuvintele ei insuflate de Duhul Sfânt, îndrepta pe mulți către pocăință și viață curată. Era, astfel, nu doar monah, ci și duhovnic, nu doar tămăduitor, ci și luminător al conștiințelor.
Minuni ale Sfintei Cuvioase Elisabeta
Viața Sfintei Elisabeta a fost plină de semne și minuni, lucrate prin harul lui Dumnezeu. Iată câteva dintre cele mai cunoscute:
- Vindecarea unei femei cu scurgere de sânge – O femeie care suferea de mulți ani a fost tămăduită prin rugăciunile Sfintei. Boala a încetat complet, iar ea a mărturisit minunea cu recunoștință.
- Izgonirea duhurilor necurate – Sfânta a avut darul de a elibera oameni posedați, prin rugăciuni rostite cu blândețe, dar cu mare putere duhovnicească.
- Uciderea unui balaur – Prin post și rugăciune, a reușit să oprească un balaur care semăna groază în rândul oamenilor. Minunea a fost văzută ca o biruință a credinței asupra răului.
- Vindecări la mormântul ei – După moarte, mormântul ei a devenit loc de tămăduire. Bolnavi din toată regiunea veneau și se vindecau, uneori chiar doar atingându-se de pământul luat de la mormânt.
- Redarea vederii – Cei lipsiți de vedere și-au recăpătat ochii sănătoși prin mijlocirea ei, uneori chiar fără să o fi cunoscut în viață, dar rugându-se cu credință la moaștele ei.
Egumenă și mamă duhovnicească
Sfânta Elisabeta nu a fost doar o sihastră, ci și conducătoare de obște. A fost numită egumenă a mănăstirii, iar grijile pentru surorile ei monahale le-a purtat cu dragoste, dar și cu asprime duhovnicească, îndemnându-le la nevoință și la viață curată. A fost mamă duhovnicească pentru multe suflete, o povățuitoare cu dreaptă socoteală și discernământ.
Viața monahală condusă de ea nu era una comodă sau relaxată, ci o adevărată școală a sfințeniei. În această obște, monahiile erau învățate să-și răstignească trupul împreună cu patimile și poftele, să-și curățească mintea de gândurile rele și să se apropie de Dumnezeu cu inima curată.
Sfințenie care dăinuie și după moarte
Viața Cuvioasei Elisabeta nu a fost o scânteie de moment, ci o lumină care nu s-a stins nici după moartea sa. După adormirea sa întru Domnul, în anul 540, sfintele ei moaște au devenit izvor de vindecare și mângâiere pentru cei bolnavi. Mormântul ei a rămas loc de pelerinaj și rugăciune, iar minunile s-au înmulțit și au fost mărturisite din generație în generație.
Moștenirea duhovnicească
Cuvioasa Elisabeta este o dovadă vie că sfințenia nu este o realitate abstractă, ci o chemare concretă pentru fiecare creștin. Nu este nevoie de faimă, de avere sau de ranguri bisericești pentru a plăcea lui Dumnezeu, ci de o inimă curată, de post, rugăciune, pocăință și iubire. Ea ne arată că Dumnezeu lucrează prin cei smeriți, prin cei care renunță la sine pentru a trăi în El.
Moștenirea sa duhovnicească este un îndemn către o viață mai curată, mai atentă la suflet decât la trup, mai dăruită celor în nevoie decât propriului confort.
Pomenirea Sfintei Cuvioase Elisabeta – o chemare vie pentru creștinul de azi
Într-o lume în care suferința, boala și neliniștea sunt tot mai prezente, Sfânta Elisabeta rămâne o ocrotitoare a celor bolnavi, un sprijin al celor aflați în necazuri, o lumină care ne arată că sfințenia este posibilă și astăzi.
Troparul Sfintei Cuvioase Elisabeta, făcătoarea de minuni
Glasul 8
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Elisabeta, duhul tău.