Recenzia de Vineri: Prețul sângelui – Tanya Huff

   Cine a fost cândva polițist, rămâne mereu un polițist; în timp ce se îndrepta spre o stație de metrou, Vicky aude un strigăt și se repede să investigheze, ignorând motivele pentru care n-ar trebui s-o facă.

   Scena peste care dă pare scoasă dintr-un horror, la fel și senzația ”că ceva bântuia pe acolo, ceva întunecat și, dacă tot trebuia să-i dea un nume, ceva rău.”

   Printre polițiștii sosiți la fața locului se numără și Michael Celluci, fostul ei partener, atât la serviciu cât și în viața privată. Nu s-au despărțit în termeni prea buni, el acuzând-o că dă bir cu fugiții deși ar fi putut rămâne în poliție, ea replicându-i că și el ar fi procedat la fel dacă ar fi fost în situația ei.

   Chiar dacă au loc și alte crime iar ziarele strigă în gura mare că un vampir bântuie prin oraș, cadavrele fiind secate de sânge, Celluci nu-i dispus să renunțe la teoria lui conform căreia un drogat înarmat cu o mănușă cu lame gen Freddy Krueger e responsabil pentru aceste orori. Vicky însă își amintește prea bine senzația neplăcută pe care a avut-o în stația de metrou și, deși își spune că n-are nimic de dovedit și că o face doar de curiozitate, e hotărâtă să investigheze chiar dacă asta înseamnă să iasă din casă noaptea, când vederea ei slabă o face vulnerabilă. Și nici nu mai poate fi vorba să se răzgândească din momentul în care găsește și un client dispus s-o plătească pentru a ancheta acest caz; coincidența face ca acest client să fie chiar iubita celui ucis la metrou.

   Dar Vicky nu e singura care crede că ceva supranatural e responsabil de aceste crime. Henry Fitzroy bănuiește că e vorba de un vampir ”începător”, unul care a fost abandonat de cel/cea care l-a creat. Iar Henry chiar știe despre ce vorbește, are 450 de ani, e fiul bastard al lui Henric al VIII-lea și, cum altfel?, vampir. Henry nu-i un vânător de creaturi malefice, chiar dimpotrivă, își câștigă existența scriind romane de dragoste sub pseudonimul Elizabeth Fitzroy, ca o ironie la adresa surorii sale vitrege de mult oale și ulcele, pe care o consideră la fel de ilegitimă ca și el, Fitzroy fiind numele de familie pe care îl primeau bastarzii regali recunoscuți ca atare și acceptați de tații lor. Simte însă că trebuie să intervină înainte ca isteria mediatică să ia o întorsătură nefericită.

   Era inevitabil ca cei doi să se întâlnească și, după suspiciunile inițiale, să se alieze pentru a încerca să oprească șirul de crime, la urma urmelor se completează perfect: el nu poate umbla ziua, ea nu vede bine la lăsarea întunericului. Doar că forțele cu care se confruntă sunt mai vechi decât vampirii, mai puternice și, deși invocate de un muritor, își urmăresc propriile scopuri, cum ar fi distrugerea lumii.

   Conform lui George R.R. Martin, în prefața antologiei de urban fantasy Străzi întunecate, genul acesta literar s-a născut din mamă horror și tată noir iar Prețul sângelui e ilustrarea perfectă a acestui fapt: e suficient de întunecată încât să-ți dea mici fiori pe ceafă și are și niște scene mai dure care îți taie răsuflarea; avem parte și de adrenalină dar și de un pic de umor iar amintirile lui Henry din lunga sa viață aduc un plus de culoare și de autenticitate.

   Personajele sunt puternice, bine conturate, atât cele principale cât și cele secundare. Prin Henry, Tanya Huff a reușit să creeze un personaj interesant, construit oarecum dihotomic: un vampir, copil al nopții, considerat de mulți o încarnare a răului, care și-a păstrat nestrămutată credința în Dumnezeu, cu principii și morală creștină, un prădător periculos care dă dovadă de etică, chiar și în vremurile moderne în care mulți oameni caută alternative la religia de care s-au îndepărtat tot mai mult.

   În plus e al naibii de sexy în ciuda înălțimii sale de numai 1,65 m… sau poate doar mie mi s-a părut așa, pentru că-l asociez cu Kyle Schmid, actorul care îl interpretează pe Henry în serialul sfârșit mult prea devreme, Blood Ties. Deși a fost transformat la 17 ani (vârsta la care a murit personajul istoric Henry FitzRoy), pe când era un tânăr nesăbuit, cei 450 de ani de experiență își spun acum cuvântul, maturizarea—deși arată de 25 ani—aducându-i necesara înțelepciune.

   Tocmai experiența aceasta e ceea ce o face reticentă pe Vicky, o femeie cu capul pe umeri, matură, diferită de eroinele adolescente atât de obositor de previzibile în imprevizibilitatea lor; cu ea am putut rezona 100%, chiar și ochelarii mi-i împingeam pe nas în același timp cu ea.

   Mi s-a părut o poveste cu adevărat captivantă, chiar emoționantă, păcat doar că la noi seria Cărțile Sângelui a rămas la stadiul de un singur roman publicat, volumul doi, Urma sângelui, deși anunțat, nemaivăzând lumina tiparului.