Magicianul oaselor—F.E. Higgins
Titlul original: The Bone Magician (Tales From The Sinister City #2)
Traducerea: Sorin Voinea
An apariție: 2009
Editura: Corint Junior
Nr. pagini: 320
Cotație Goodreads: 3.88
Rating personal al cărţii: 3/5*
Magicianul oaselor nu este o continuare a Cărţii negre a secretelor, evenimentele au loc în acelaşi timp, există ce-i drept câteva corespondenţe între cele două poveşti însă acestea sunt minore. Ceea ce au în comun este Oraşul din care Ludlow Fitch fugise şi în care îşi duc viaţa noile noastre cunoştinţe. Totuşi, în această carte, oraşul are un nume—Urbs Umida şi e un soi de variantă de coşmar a Londrei victoriene. Râul Foedus—poluat, împuţit, toxic de-a dreptul (aproape la fel de periculos pentru simţul olfactiv ca fluviul Ankh al lui Terry Pratchett dar mai puţin amuzant)—împarte oraşul în două zone, nordul—bogat, curat, exclusivist şi sudul—cu străzi, alei şi fundături înecate în gunoaie şi dejecţii, o faună periculoasă—cerşetori hidoşi, hoţi, şarlatani, tâlhari, ucigaşi, scandalagii beţivi—în care încearcă să-şi câştige şi să-şi ducă traiul mici meşteşugari, negustori, funcţionari, copii ai străzii, oameni muncitori dar săraci.
Mama lui Pin Carpue s-a născut în nordul oraşului, într-o familie bine situată, dar a fost dezmoştenită când a ales să se mărite cu un tâmplar din sud. Acum Pin e singur pe lume, femeia a murit iar tatăl, suspectat de a-şi fi ucis cumnatul, a dispărut fără urmă. E nevoit să-şi găsească de lucru şi un loc unde să doarmă, nu-şi mai permite chiria camerei unde locuia cu ai lui şi nici vecinii nu prea îl plac, se deosebește prea mult de ceilalți, începând cu ochii lui de culori diferite şi continuând cu faptul că ştie să scrie şi să citească ori că are ceea ce numim „bune maniere”, învăţate de la mama lui.
Cârciuma Pungaşul sprinţar, ţinută de Betty Peggoty, are două noi atracţii, una e Bestia Vorace, un soi de hominid de doi metri, care zdrobeşte şi înfulecă hartane de carne scoţând fornăieli şi alte zgomote dezgustătoare, cealată e Magicianul oaselor, Benedict Pantagus; asistat de nepoata sa Juno, susţine că poate învia morţii ori anima scheletul unei prezicătoare celebre, pentru a afla viitorul. O mulţime de oameni asistă la aceste spectacole, printre ei, Beag Hickory, bard şi mare aruncător de cartofi, Aluph Buncombe, topograf cranian ori Deodonatus Snoad, maliţiosul redactor al ziarului Cronica Urbs Umida.
Drumurile şi vieţile acestor oameni se vor întretăia în mod dramatic în povestea aceasta, mai ales că prin oraş bântuie şi un criminal în serie, Ucigaşul Măr Argintiu, de care Pin abia scapă, datorită unui cartof aruncat de Beag cu mare măiestrie şi faptului că râul a îngheţat din cauza iernii foarte grele, ceva nemaipomenit până atunci.
Atmosfera dickensiană e mult mai întunecată, a căpătat accente gotice, dar cartea e mai interesantă, atât datorită personajelor, mai multe, mai bine conturate, care mi-au stârnit interesul mai mult decât cele din Pagus Parvus, cât şi datorită întâmplărilor, macabre, misterioase, terifiante.
Finalul ne dezvăluie faptul că cele două poveşti şi eroii lor vor intra în coliziune la un moment dat în viitor, Pin şi Juno părăsesc Urbs Umida iar fata e hotărâtă să-i dea de urmă lui Joe Zabbidou despre care crede că i-a ucis tatăl…
P.S. F.E. Higgins și-a continuat seria cu The Eyeball Collector și The Lunatic’s Curse, Corint Junior însă ne-a lăsat cu ochii în soare, thank you very much!