Cazul Linda (Evert Bäckström #1)—Leif G.W. Persson
Titlu origina: Linda–Som i Lindamordet (Evert Bäckström #1)
Traducerea: Gabriella Eftimie
Editura: Trei
Colecția: Fiction Connection
An apariție: 2015
Nr pagini: 584
Cotație Goodreads: 3,22
Rating personal al cărții: 4/5*
O tânără de 21 ani, cadet al Academiei de Poliție din Växjö, a fost violată și ucisă. Cazul este unul dificil, printre suspecți numărându-se și polițiști ori viitori polițiști, complicat și mai mult de inițiativele năstrușnice ale superiorilor ierarhici, unii dintre ei fiind niște incompetenți cu manii și obsesii: șeful anchetei preliminare, comisarul Bengt Olsson, are fixația crimelor rituale, pe care le vede peste tot. Ori Linda fusese înjunghiată de 13 ori, acesta fiind unul dintre motivele pentru care decide să cheme o echipă de investigatori din Stockholm, de la Brigada Națională de Criminalistică.
E vară, perioada concediilor, iar cei disponibili nu-s tocmai elita, ba chiar dimpotrivă…Iar unul dintre ei e comisarul Evert Bäckström. Până la Cazul Linda, avusesem impresia că scriitorii vor, de cele mai multe ori, ca eroii lor să fie memorabili, carismatici, plini de calități…Persson a făcut eforturi susținute pentru a se asigura că eroul lui e detestabil. I-a ieșit și nu prea…
E antipatic mai presus de cuvinte, un nemernic egocentric dezgustător, misogin, mizantrop, xenofob, rasist, bețiv, egoist, lacom, iresponsabil („Era ultimul care sosea și primul care pleca”), mincinos, fără conștiință, viclean. Nici autorul nu pare să-l simpatizeze prea tare, la prima vedere:
"Bäckström era un bărbat mic de statură, gras și primitiv, care, la nevoie, putea fi atât șiret cât și supărăcios, ba chiar răzbunător. În ceea ce-l privea, se considera un tip inteligent și în floarea vârstei."
Are impresia că-i înconjurat numai de cretini, idioți și bătuți în cap iar fără intervenția lui, ceilalți n-ar fi în stare să-și găsească nici măcar propriul fund. Asta în cazul bărbaților, la femei e altă poveste. În primul rând se referă la ele cu numele organului genital feminin, în al doilea rând, deși e trecut de 40 de ani, le consideră „hoaște” și „uzate” pe toate cele ce au împlinit 30, restul fiind fie curve, fie lesbiene, în funcție de gradul de dezgust pe care i-l arată fiecare dintre ele.
Nimic din ceea ce gândește nu e pollitically correct, totuși are grijă ca ceea ce spune să nu-l bage în bucluc iar de aici vine o mare parte din umorul cărții. Mimează empatia, căldura sufletească, înțelegerea deși n-are pic de respect pentru nimeni și nimic, e un sociopat ca la carte, la fel ca cei pe care-i vânează dar remarcile lui caustice sunt amuzante iar comentariile sale din off fac tot farmecul cărții.
În scurtă vreme, povestea devine un circ mediatic, în care sunt angrenați experți din diverse domenii, care tulbură și mai rău apele cu teoriile lor. O nouă sursă de umor și motiv pentru ironii mușcătoare și comentarii acide la adresa societății suedeze; înțelegem astfel că sarcasmul lui Bäckström este de fapt „împrumutat” de la autor.
În plus, mai au loc niște infracțiuni ce par a avea legătură cu moartea Lindei, isteria atingând cote uluitoare. În situația asta, e chiar ușor să ignori declarația confuză a unui martor lipsit de credibilitate…
Acțiunea decurge relativ lent, în mare parte fiind vorba de rutina din astfel de cazuri, ședințe, speculații, colectare de probe, analize, interogatorii; apar câțiva suspecți promițători dar care se dovedesc nevinovați. Sunt aproape 600 de pagini în care nu întotdeauna se întâmplă ceva incitant dar nu m-am plictisit, chiar dacă Persson introduce tot felul de povești adiacente care n-au neapărat legătură cu această crimă.
Una dintre ele îl implică pe Nylander, ȘBNC, șeful Brigăzii Naționale de Criminalistică, superiorul lui Bäckström, un tip obsedat de conspirații teroriste mai mult decât ar fi sănătos pentru oricine, ceea ce îi asigură un sejur prelungit la balamuc. Asta implică o schimbare la vârf, una care se va dovedi păguboasă pentru eroul nostru, noul șef fiind un tip dintr-o bucată, prea puțin dispus să-i accepte manevrele.
Vin vremuri grele pentru micul nemernic, echipa lui e retrasă, în locul lor urmând să sosească un investigator reputat, femeie, pe care Bäckström, evident, nu poate s-o suporte. Întâmplător ori nu, tipa se numește Anna Holt, ca un fel de omagiu, bănuiesc, adus scriitoarei norvegiene Anne Holt, fost avocat și ministru al justiției, autoarea romanelor Zeița oarbă, Eroare judiciară, Moartea demonului etc.
Bäckström te lasă cu gura căscată, te scoate din minți și te revoltă dar la un moment dat realizezi că, incredibil, ți-a devenit simpatic. Așa că speri din tot sufletul că va reuși să rezolve cazul, închizând gura detractorilor. „Omul ăla n-a rezolvat un caz în viața lui” spune noul lui șef și are dreptate. Ideile și inițiativele care duc la identificarea criminalului vin de la un alt membru al echipei din Stockholm, Jan Lewin, singurul care n-a ignorat declarația martorului menționat mai înainte. Nu că Bäckström i-ar recunoaște meritele ori i-ar mulțumi pentru asta …
Cei doi sunt la fel de diferiți ca ziua de noapte: Bäckström e strident, superficial, simplu în esență, având preocupări grosolane (mâncare, băutură, filme porno, femei, ceea ce într-un final îi aduce și o acuzație de hărțuire sexuală, pe lângă problemele cu serviciul Financiar), Lewin e discret, aproape cenușiu, profund, complicat, depresiv, având vise recurente legate de o vară de demult, din copilăria sa.
Mi se pare uluitor modul în care Persson reușește să jongleze cu zeci de personaje, mai mult sau mai puțin secundare, fiecare având propria personalitate, identitate, existență; par adevărați, sunt vii, cartea dă impresia că surprinde o felie de viață cât se poate de reală, nu-i doar un scenariu, chiar dacă lumea aceasta, văzută prin ochii lui Bäckström, pare un balamuc fără margini.
De ce Dumnezeu e Bäckström atât de îndrăgit? Mă depășește. Probabil că pe sub pătura grea a curentului politically correct, cei mai mulți gândesc la fel și ar face la fel în situațiile respective dacă ar fi siguri că nu vor fi prinși ori pur și simplu e reconfortant să vezi cum cineva, real ori nu, dă glas acestor gânduri.
"-Mai zice ceva de care nu ne-am dat seama și singuri? întrebă Bäckström. Urmele alea de înjunghiere din... partea dorsală...cu alea cum rămâne? Nici "fund" nu mai poți să zici, se gândi Bäckström. Unde dracu' am ajuns?"
Oricare ar fi motivul, Bäckström este extrem de popular în țările nordice și nu numai, v-am zis doar că am ajuns să-l simpatizez până la final, așa că voi citi și următoarele volume din trilogie, sper ca măcar în unul dintre ele omul să reușească să rezolve un caz cât de mic…
În 2015 s-a încercat ecranizarea trilogiei sub forma unui serial care n-a durat decât un singur sezon, Backstrom, avându-l pe Rainn Wilson în rolul principal. În mintea mea, micul ticălos nu arată așa, în niciun caz. Ca să nu mai spun de faptul că eroul și peripețiile lui au fost transplantate în USA…
Din 2020 există și un serial suedez cu același nume însă actorul Kjell Bergqvist mi se pare că arată mult prea bine pentru a fi un Bäckström credibil…